M-am
bucurat când am auzit că și la noi s-au făcut astfel de evenimente, în mai
multe orașe din țară. Cu ceva ani în urmă, participam și eu la un eveniment “Free
hugs” în Brașov. A fost o zi însorită, minunată din punct de vedere emoțional,
cu multă lume ieșită la plimbare. Oameni frumoși. Oameni stresați. Oameni cu
copii. Oameni cu suflete. Oameni cu răni. Oameni cu zâmbete. Oameni... Am văzut,
într-o singură zi, o transformare fantastică. De la teamă, reticență,
stângăcie, vulnerabilitate, apărare, oamenii evoluau frumos către dorință,
bucurie, zâmbet, fericire, lacrimi, emoție... La început li se părea că cei
care oferă îmbrățișări vor cine știe ce de la ei... Nici nu ascultau “oferta”:
“Doriți o îmbrățișare gratis?”. Îmbrățișare gratis?... Hmm... Se strecurau mai
departe, grăbind pasul, unii chiar ofensați și sarcastici. Doar copiii și
vârstnicii erau mai curioși și receptivi. Apoi, treptat, am observat că,
printr-un mimetism molipsitor, oamenii au început să nu se mai teamă să fie
îmbrățișați. Către finalul zilei, oamenii chiar ajunseseră să-și dorească mult acea
îmbrățișare gratuită și deloc angajantă. Nu se mai uitau la cei ce ofereau
îmbrățișări gratis ca la niște arătări de pe alte planete. Erau zâmbitori și
deschiși. Se lăsau îmbrățișați și chiar voiau să ofere și ei altora îmbrățișări.
Tinerii
au fost primii care au răspuns pozitiv ideii. Entuziasmul lor a fost contagios,
multă lume a devenit încântată să îmbrățișeze fete și băieți plini de zâmbet.
Fără cuvinte. Doar zâmbete multe și îmbrățișări. O atingere poate transforma
instantaneu starea de spirit. Dar pentru asta trebuie uneori să ai curaj, să
vrei cu adevărat. Am întâlnit în experiența mea de îmbrățișat gratuit o
tânără care trecea pe lângă mine, împreună cu copilul care plângea de mama
focului. Mămica era încruntată. Și am îndrăznit întrebarea cu un zâmbet larg pe
față: “Doriți o îmbrățișare gratis?”. S-a uitat șocată la mine, a trecut mai
departe și la 2 pași distanță de mine a aruncat un “da”, peste umăr. Simțeam
răspunsul ei printre miile de gânduri: “Numai de asta nu-mi arde mie, ciudaților!”.
Dar eu am continuat zâmbind: “Chiar vreți o îmbrățișare gratis?”. S-a întors
brusc, parcă trezită din gândurile negre: “Da, chiar vreau! Am mare nevoie!”.
Și a venit înapoi, ne-am îmbrățișat, ne-am urat zile frumoase, liniște, iubire,
bunătate… Femeia a înflorit sub privirea mea. Avea ochii umezi. Radia, era
caldă și bună, alta decât cea care trecuse încruntată pe alee. Copilul a
privit-o și s-a liniștit, iar ea era luminoasă. Și-a făcut singură o bucurie.
Poate chiar și-a luminat întreaga zi…
Au
fost și alții așa. Oameni care au răspuns minunat “ofertei”, dăruindu-și lor
înșiși clipe de bine. Care au costat totuși ceva: curajul de a încerca și prețiosul
timp de un minut sau mai puțin... Dar cred că a meritat prețul! În acele
momente am simțit cu adevărat ce înseamnă bucuria de a face bucurii. Am
realizat faptul că nu trebuie să faci cine știe ce lucruri sofisticate pentru
asta. Și că da, uneori e nevoi de curaj să oferi și să primești bucurie.
Mi-am
adus aminte de acest lucru pentru că zilele acestea cu toții ne-am bucurat de
momente de sărbătoare. Ne-am îngrămădit cu toți să ne spunem numai urări de bine, fără să
apucăm prea mult să ne bucurăm de cei din jurul nostru, de primăvară, de tot
ceea ce înseamnă să oferi și să primești bucurie. Așa că m-am gândit să
vă invit la o campanie a voastră personală de oferit îmbrățișări. Fără pancarte
și fără ieșit în piața publică. Începeți cu cei apropiați, cu toți cunoscuții
mai mult sau mai puțin dragi. Veți aduce un zâmbet pe fețele tuturor. De
mirare, de sarcasm, de plăcere sau de bucurie. Dar tot zâmbet se numește... Se
spune că avem nevoie în medie de zece îmbrățișări pe zi. Ai rămas cumva în
urmă? Cred că mai ai nevoie de nouă pe ziua de azi... Arată-ți cât de mult te
iubești și dăruiește-le iubire celor care îți sunt alături.
Hristos
a înviat!
Pe
curând,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu