CE CAUȚI TU LA UN PSIHOLOG?

Când cineva conștientizează că ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, începe să caute pe cel/cea ale cărei caracteristici și calități îi dau atât speranța, cât și încrederea că problemele-i vor fi rezolvate.

Cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întâlnit au fost genul de persoane care percep psihologul ca pe un supraom care, prin abilitățile sale speciale, îi poate salva dintr-o situație periculoasă, îi poate înțelege, îi poate susține, nu-i judecă și nici nu-i etichetează, ascultă toate nebuniile și chiar fanteziile, oricât de nebunești ar fi ele, îi ridică deasupra problemelor care îi îngenunchiază la propriu, nu doar la figurat. Alături de un asemenea ajutor, acești oameni ajung să cunoască o altfel de relație, cea terapeutică, necunoscută de ei până în acel moment, iar această relație reușește să le satisfacă așteptările ”de mai bine” în viața lor. Este o relație de parteneriat, bazată pe încredere și colaborare, verbul de bază fiind ”a înțelege”, chiar și atunci când se pare că n-ar mai fi nimic de înțeles. Calitatea relației terapeutice are un rol bine definit, iar capacitatea și caracterul psihologului influențează în mare măsură reușita. O astfel de percepere a psihologului și a relației terapeutice, pe lângă halo-ul pozitiv pe care îl exercită asupra clientului, poate avea și efecte secundare, nu în mod obligatoriu, însă trebuie luate în calcul tocmai pentru a le evita, precum dependența de psiholog și, de aici, posibile și nedorite schimbări de comportament. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar, pentru un psiholog profesionist nefiind greu de a depista și contracara la timp astfel de probleme.

Alți oameni pot percepe psihologii ca fiind niște oameni antrenați pentru situații limită, suficient de echilibrați pentru a investiga toată paleta de probleme emoționale cu care se confruntă toți oamenii acestei planete și de a face ordine în cea mai cruntă dezordine.

Am auzit și părerea cum că psihologii sunt niște oameni buni, bine pregătiți profesional, care aleg să trăiască într-un mediu izolat de restul lumii, pentru a repara și vindeca răul făcut de alții.

Pentru cei mai puțin interesați de posibilitățile de îmbunătățire a calității vieții pe care le oferă astăzi  psihologia, un psiholog este doar cel care are impresia că le știe pe toate și ”vinde” această ”gogoașă” tuturor celor suficienți, care intră și iau loc pe ”canapeaua iluziilor” dintr-un cabinet de psihologie.

Am avut curiozitatea zilele trecute să cer părerea unuia din cunoscuții mei căruia i-am simțit mai demult reticența vis-a-vis de meseria mea. Am fost surprisă de ce am aflat, semn că, încet-încet, și cei mai cârcotași dintre oameni încep să recunoască importanța deosebită pe care un psiholog o are în viața noastră, a tuturor.

”O primă calitate”, mi-a început pledoaria cunoștința mea, ”ar fi să fie de încredere, să asculte cu răbdare tot ceea ce am eu de zis, să-mi accepte punctele de vedere, să mă înțeleagă, bineînțeles să vină și cu puncte de vedere personale bine argumentate. O altă calitate ar fi să fie direct, să mă întrebe în mod direct ceea ce vrea să știe despre mine, să mă întrebe despre emoții, sentimente, despre tot ceea ce a însoțit, din punct de vedere emoțional, acel ceva despre care îi povestesc. Doresc să-mi ofere soluții, gen terapie de grup sau individuală, tehnici de relaxare, de dobândire a controlului, să-mi facă numai recomandări, nu să mă sufoce cu sfaturi, de care sunt sătul până peste cap. Să mă învețe cum să găsesc soluții de unul singur, nu să alerg de fiecare dată la psiholog... Să mă ajute să mă concentrez asupra conflictelor reale din viața mea și să-mi asum cu mai mare curaj consecințele schimbărilor pe care doresc să le fac. După rezolvarea acestor probleme, să mă sprijine în a menține și consolida starea de bine obținută, explicându-mi pe îndelete rezultatul efortului depus.”

Frumos, concret, etic din punct de vedere profesional și corect din punct de vedere moral și social. Așadar, gândesc și zic, putem să începem să credem mai mult în psihologi cu prestanță profesională! Așa să fie!

 

Mă întorc acum spre tine, drag cititor... Tu crezi în psihologi? Te-ai dus vreodată la unul, pentru a-ți rezolva o problemă? N-ai avut până acum nicio problemă notabilă, care să merite atenția vreunui psiholog? Ești pro sau contra psiholog prezent activ în viața ta? Te aștept cu comentariile tale, să învățăm împreună cum să ne facem nouă înșine bine și cum să evoluăm.

 

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 26 PENTRU VIAȚĂ – BOGĂȚIA SUFLETULUI

Te invit astăzi, drag cititor, să lecturezi o povestioară populară deosebită, ce a făcut înconjurul internetului și care, în lumea materială în care trăim astăzi, ține cu orice preț să ne reamintească importanța valorilor spirituale. Autorul poveștii este anonim.

 

Legenda spune că o femeie săracă, cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peșteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

"Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să nu uiți ceea ce-i mai important pentru tine. Amintește-ți că, după ce vei ieși, poarta se va închide pentru totdeauna. Așa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important pentru tine."

Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogății. Fascinată de aur și bijuterii, a așezat copilul pe o stâncă și a început să strângă de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și poarta s-a închis.

Atunci și-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăția a durat puțin, dar disperarea pentru totdeauna.

 

La fel se întâmplă de multe ori și cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume și o voce ne amintește mereu:” Nu uita ce e cel mai important pentru tine!”. Te provoc la reflecție, drag cititor: tu știi ce e cel mai important pentru tine?...

LECȚIA 25 PENTRU VIAȚĂ – PROFETUL ȘI LINGURILE LUNGI

Un rabin purta o discuție cu Dumnezeu despre rai și despre iad.

"Am să-ți arăt iadul", a spus Dumnezeu, și l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care ședeau în jurul mesei erau morți de foame și disperați. În mijlocul mesei se afla o oală uriașă cu tocană, care mirosea așa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coadă foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât brațele celor care voiau să mănânce, așa că, nereușind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferința lor era cu adevărat cumplită.

"Acum am să-ți arăt raiul", a spus Dumnezeu, și s-au dus în altă încăpere exact la fel ca prima. Aceeași masă mare și rotundă, aceeași oală cu tocană. Oamenii de aici, ca și ceilalți, aveau aceleași linguri cu coadă lungă, dar aici oamenii păreau bine hrăniți, durdulii, râdeau și tăifăsuiau. Rabinul nu a reușit să înțeleagă. "E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică", a spus Dumnezeu. "Vezi tu, în încăperea asta, au învățat să se hrănească unul pe celălalt".