LECȚIA 28 PENTRU VIAȚĂ – DE LA NICOLAE STEINHARDT

O lecție minunată, potrivită pentru o perioadă cum este cea din postul Crăciunului. Mă plec, cu pioșenie, și-i mulțumesc maestrului și monarhului Nicolae Steinhardt...

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul  dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în  viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reuşim, ne poate spurca  mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem, se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră  încât ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne  pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.

Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la  înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori...

Tot ce reuşim pentru  noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din  jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în 
ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.  Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din 
curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre..."

"Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu..."  

LECȚIA 27 PENTRU VIAȚĂ – ÎNDRĂZNEALĂ DE COPIL

O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe, care se repezeau spre mal, lovindu-l cu putere și producând curenți ce pătrundeau în adânc și smulgeau din loc viețuitoarele marine, purtându-le la zeci de metri de țărm.

Atunci când furtuna se potoli, apa se retrase, iar în loc de plajă rămase o imensă întindere de noroi, unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe, încât plaja părea că devenise rozalie.

Multă lume se strânse pe acea parte a coastei, chiar și echipe de la diverse televiziuni, să vadă straniul fenomen. Steluțele de mare, în tot acest timp, stăteau nemișcate, trăgând să moară.

În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare. Cu toții se uitau și nimeni nu făcea nimic.

Deodată, copilul lăsă mâna tatălui său, își scoase încălțămintea și fugi pe plajă. Se aplecă și culese cu mânuțele sale trei stele de mare, apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. Se întoarse și repetă operațiunea.

De pe un parapet, un om strigă spre el:

- Dar ce faci, băiete?

- Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.

- Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare, cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Nu poți schimba lucrurile.

Copilul zâmbi, se aplecă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse:

- Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.

Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele și coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă. O clipă mai târziu, coborâră încă două fete și, astfel, erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute, erau cincizeci, apoi o sută, două sute, câteva sute bune care aruncau stele de mare în apă. Și astfel au fost salvate toate.

Pentru ca lumea să se schimbe în direcția dorită, ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil, îndrăzneala de a începe.

ACCEPTA-MĂ AȘA CUM SUNT! DAR EU, OARE, MĂ ACCEPT???

Bine te regăsesc dragul meu cititor. Recunosc că mi-a fost ceva dor de tine și de laptopul stându-mi pe brațe la ceas de seară, dar am avut motive întemeiate să stau o vreme departe de scrisul meu cel atât de drag. Nu promit că voi reveni cu scrisul la fel de des cum te-am obișnuit în trecut, însă îmi propun să revin din când în când cu teme interesante de dezbătut.

Azi vreau să îți aduc sub lupa atenției... nimic altceva decât emoțiile tale!

Mulți oameni aud că-și doresc să fie Zen, să trăiască doar în pace, liniște și armonie, prin căminul conjugal să curgă doar lapte și miere, iar relațiile cu copiii, părinții, prietenii, cunoscuții, vecinii, amicii, șefii, colegii, subalternii să fie o veșnică primăvară în grădina Edenului. Doar că lucrurile nu stau chiar așa și din când în când, atunci când atenția se îndreaptă spre altceva decât controlul strict al comportamentelor noastre manifeste care ar putea să ateste apariția unor afecte în câmpul nostru emoțional, trăirile ținute sub presiune și nelăsate să se manifeste liber-controlat și în timp real răbufnesc, iar atunci reacțiile sunt exacerbate, extreme și de cele mai multe ori nocive atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei direct și, uneori, chiar și alții indirect implicați în subiect.

Ca să înțelegi și mai bine despre ce vorbesc, te întreb direct, dragul meu cititor: ai avut vreodată senzația că știi că ceva nu este în regulă în comportamentul tău, dar emoțiile pe care le încerci în momentul respectiv să fie mai presus de voința ta de a le controla? Când tot ce vrei în momentul respectiv este să le eliberezi așa cum sunt? Nemaicontând dacă acțiunile tale vor provoca durere sau te vor durea pe tine însuți... nemaicontând forma în care torni conținutul emoțiilor tale... nemaicontând ce va urma ”dezastrului”... Contând doar și doar să le eliberezi... și asta cât mai repede!?!

Îmi place să spun deseori că avem 4 emoții fundamentale, dintre care 3 (trei!) sunt negative, astfel: furia, frica, tristețea și... bucuria. Se numesc emoții fundamentale pentru că... sunt baza de la care derivă toate celelalte emoții ale noastre și... sunt nelipsite în garderoba trăirilor noastre emoționale. Așadar, de ce/cine ne temem?? Pe cine încercăm să păcălim arătând sau vrând chiar noi să credem că suntem doar buni, frumoși, zâmbitori și cu frunțile descrețite? Nu, în mod cert nu, nu suntem așa și nici nu cred că ar trebui să ne propunem să fim așa, cât timp frustrarea, de orice fel ar fi ea, provoacă în noi o schimbare, deci o mișcare mai departe pe linia evoluției noastre din această viață. Am simțit, simțim și vom simți mereu furie, mânie, supărare, dezamăgire, frică, tristețe și atunci singurul lucru pe care ar fi bine să-l facem este să acceptăm așa cum vin și așa cum sunt aceste emoții și să le descărcăm așa cum știm mai bine. Dacă tu însuți poți să îți înțelegi și să îți accepți tristețea sau mânia, chiar dacă ele te fac să fii ridicol, tunci și doar atunci poți să ceri să fii acceptat și de cei din jurul tău. Așa cum poți fi minunat, genial și plin de iubire, tot la fel de bine poți să ai și momente când nu judeci limpede și rațiunea îți este întunecată de o poveste pe care nu o înțelegi. Și asta fără să te simți vinovat și fără să-ți reprimi asemenea emoții...

Dacă există persoane care au contribuit la starea ta, cel mai bine este să nu stea în calea ta o vreme, cât încă mai ai emoțiile respective în tine. Dacă ai ce să le comunici și îți stă pe suflet, poți să o faci. Însă nu ele te vor ajuta să te liniștești și să îți revii, atâta vreme cât ele sunt unul din motivele pentru care treci prin stările respective.

Poți să ceri claritate și să începi să vezi lucrurile dincolo de implicarea emoțională și povestea pe care ai rulat-o o vreme. Încetul cu încetul vei decanta toate emoțiile din istoriile adunate și te vei elibera.

Poate fi o perioadă în care poți să înveți să îți folosești energia negativă spre a crea ceva pozitiv. Oriunde dorești să o canalizezi, FĂ-O, astfel încât, la sfârșitul acelei perioade, să poți spune: ”Da, mi-a prins bine acest timp cu mine”. Găsește ceva de realizat, ceva ce ți-ai propus de ceva vreme sau poate ceva nou, unde poți să îți canalizezi energia și dragostea din tine. Important este să elimini cu adevărat toate lucrurile care s-au adunat pe parcurs și, probabil, ultimul eveniment care te-a marcat e doar cireașa de pe tort și ai ocazia să vezi, de data aceasta, din ce este făcută compoziția lui. Doar că nu este o rețetă de dat și la alții. Fiecare își are propriile rețete culinare și propriile povești...

Cât timp durează această stare... depinde de tine! Când te vei sătura să stai în suferința acumulată, vei vrea să ieși cu tot dinadinsul de acolo și să îți îndrepți gândurile și energia spre ceva pozitiv, constructiv, care să te mulțumească și împlinească.

Într-una din dățile viitoare voi reveni la tine cu o tehnică tare frumoasă din psihologie și care, pe cât de frumoasă este, pe atât de concretă și cu rezultate imediate se dovedește a fi. Tehnica se numește tehnica intențiilor ascunse pozitivi și ea te va ajuta să te accepți mai bine pe tine și chiar și să-i înțelegi și accepți mai bine pe cei din jurul tău.

Dar până atunci... te las să te gândeșți la tine și la cât de mult și de bine (cantitativ și calitativ) te înțelegi și accepți, îți înțelegi emoțiile și le dai șuvoi liber controlat la manifestare. Pe curând și... te aștept și data viitoare să evoluăm împreună!

 

Cu drag,

Ștefania.

CÂTEVA LUCRURI DESPRE ÎNCREDEREA ÎN SINE...

Într-unul din articolele scrise cu ceva timp în urmă pe o temă adiacentă acesteia de care mă voi ocupa astăzi spuneam, drag cititor al meu, că pentru a-ți crește puterea interioară e bine să începi să scoți din sac tot ceea ce ești tu pentru a te accepta pe de-a întregul și pentru a te împăca cu tine însuți. Fiecare din noi ajungem la un moment dat să ne îndoim de noi și de tot ceea ce există pe lumea asta. Ajungem să ne îndoim de calitățile noastre, de cariera pe care am construit-o, de relațiile cu oamenii din jur, de partenerul nostru, de mintea și sufletul ce ne-au fost date. Sentimentul lipsei de încredere în sine și al nesiguranței nu trebuie, însă, confundat cu timiditatea și cu comportamentul rezervat. Foarte multă lume aud în jurul meu: „Niciodată nu vorbește prea mult când ne întâlnim, înseamnă că e un om care nu știe multe!”. Nimic mai greșit, însă cine să-și dea seama de acest lucru într-o lume în care modele ce vorbesc mult și despre orice, fără neapărat să aibă habar despre subiect, sunt promovate la rang de valori naționale? Decența și bunul simț sunt din ce în ce mai departe de a fi încorporate în principiile noastre comune de viață...

 

Originea lipsei de încredere în sine

Din punct de vedere psihologic, lipsa de încredere în sine își găsește originea de cele mai multe ori în copilărie: părinții, foarte exigenți cu copiii lor, provoacă celor mici dezvoltarea unui sentiment de anxietate. Teama de a nu fi capabili să se ridice la standardele părinților conduce, cu timpul, la propria devalorizare. Același sentiment apare și în cazul copiilor cu mame ultraprotective, care iau toate deciziile referitoare la copii, nelăsându-i pe aceștia să-și dezvolte libertatea de exprimare și capacitatea de a hotărî singuri o situație. Mai târziu, acești copii, acum deveniți adulți, se vor simți în imposibilitatea de a face față dificultăților survenite în viața de adult.

 

Consecințele lipsei de încredere în sine

Dacă sentimentul de neîncredere în propriile capacități persistă de-a lungul timpului, se poate dezvolta în mintea noastră un adevărat cerc vicios. Încep să apară în minte tot felul de lucruri negative, devii pesimist și suspicios, nu vorbești despre persoana ta, deoarece te temi că vei părea ridicol și vei fi judecat, îndepărtezi oamenii din jurul tău, căci doar așa nu vei mai fi agresat – imaginar, bineînțeles – din exterior. Iar ceilalți, văzându-te cum te comporți, vor înceta la un moment dat să-ți mai ceară părerea sau să mai își dorească să rămâi o persoană importantă pentru ei. Rezultatul constă într-o senzație de devalorizare, închidere în sine și subapreciere, deoarece ai impresia că opinia ta nu contează și îți este rușine să te impui.

În unele cazuri, lipsa de încredere poate conduce la apariția unei crize de identitate și devine dificil să îi faci față zilnic. Când sentimentul devine din ce în ce mai pronunțat, ajungi să nu îți asumi responsabilități de teama eșecului. Deoarece îți este greu să avansezi și să ieși din această criză, poți refuza chiar și o mărire în funcție, spre exemplu, de teamă că vei avea mai multe sarcini și responsabilități și nu le vei putea face față.

Regăsirea încrederii în sine

Prima decizie care trebuie luată este să schimbi cursul spre care se îndreaptă lucrurile. Este primul pas spre o noua viață. Dar, în funcție de fiecare persoană, drumul poate fi mai lung sau mai scurt, mai mult sau mai puțin dificil.

Schimbarea atitudinii și, în special, depășirea temerilor necesită adesea luarea de măsuri în ceea ce te privește, iar această acțiune nu înseamnă că trebuie să te descurci singur, drag cititor. Poți apela la persoane de încredere sau chiar la un terapeut căruia să-i împărtășești problemele și fricile tale, cu multă sinceritate, fără să te ascunzi. Nu înseamnă că nu ești o persoană puternică, ba din contră...

Când lipsa de încredere nu este foarte mare, este posibil să "preiei controlul" de unul singur. Acordă-ți răgaz, stai și gândește-te ce anume te nemulțumește la propria persoană și la viață, în general. Identifică problemele și golurile din viața ta. Repetă-ți în gând că, de azi înainte vei începe treptat-treptat să acționezi, să fii mai fericit și să abandonezi sentimentul de angoasă și neîncredere. Totul se face pas cu pas și nu trebuie să te simți descurajat, pentru că, de multe ori, totul pleacă de la tine, nu de la oamenii din jur.

Poți începe, de asemenea, să practici unele activități noi, care necesită expunere în public și comunicarea cu alți oameni: dans, sport, echitație, cursuri de teatru sau, de ce nu, poate un curs/un master pe care ți-l doreai de mult timp.

Cu toate acestea, în cazul în care sentimentul de insecuritate este prea mare, poți apela la un psiholog/terapeut, fără teamă. Presupune un proces de lungă durată, ce-i drept, dar te va ajuta să înțelegi ce anume cauzează disconfortul tău psihic și împreună puteți depăși problemele.

Cu puțin timp în urmă am fost invitată în cadrul unui eveniment să vorbesc despre stima de sine și am dezvoltat împreună cu participanții la acest eveniment un model în patru pași pentru o stimă de sine ridicată: IERTAREA de sine, ACCEPTAREA de sine, RESPECTUL de sine și IUBIREA de sine, neapărat în această ordine. Dar despre acest lucru voi vorbi cât de curând într-un alt articol. Te las să te gândești la acest model până atunci. La fel cum te las să te gândești la relația dintre încrederea în sine și stima de sine.

La final de articol despre încrederea în sine, alte câteva sfaturi, sper să-ți fie de folos. Așadar:

·        Dacă ești foarte neîncrezător în tine însuți, nu aștepta până când situația devine critică pentru a lua măsuri.

·        Dacă apelezi la ajutorul oferit de un terapeut, respectă cerințele și temele pe care ți le dă! El te va putea ruga, de exemplu, să vorbești în oglindă, dacă ți-e teamă să vorbești în public. Această tehnică dă rezultate. O poți aplica fără să te simți ridicol, ai văzut cu siguranță că și personajele din filme vorbesc în filme înainte de a susține un speech important.

·        Mai mulți factori sunt implicați în lipsa ta de încredere în forțele proprii, chiar și societatea din ziua de azi, care ne vrea din ce în ce mai activi, mai puternici, mai buni în ceea ce facem. Pentru unele persoane, dacă nu pentru cele mai multe, această luptă continuă pentru traiul de zi cu zi poate deveni copleșitoare. Ia lucrurile pas cu pas, bucură-te de drum și focalizează-ți atenția pe fiecare mică victorie, căci ăsta e adevăratul proces de transformare a ta, nu acela în care vrei să demonstrezi că ești ”cel mai... și cel mai...”

·        Vorbește despre tine, nu-ți fie teamă. Prietenii și familia ta poate nu realizează faptul că tu suferi foarte mult și ți-e teamă de numeroase lucruri, uneori nu au de unde să știe cu precizie cu ce probleme te confrunți, dacă tu încerci să le maschezi. Comunică, vorbește despre tine, spune-le ce planuri și gânduri ai, ce vrei să faci, ce se mai întâmplă în viața ta. Ușor-ușor, îți vei demonstra ție însuți că preiei controlul asupra situației și te vei simți mult mai bine în propria piele. Ai încredere în tine!

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

CELE MAI FRUMOASE MOMENTE DIN VIAȚĂ

Astăzi, într-o zi de relaxare, în care vremea parcă te îmbie la melancolie și la o tristețe cu efect de catharsis, îți propun, drag cititor, să parcurgi o listă cu câteva momente minunate de viață, care, sper eu, îți vor încânta sufletul și te vor ațâța spiritual la… mici aventuri… Ești pregătit?

 

Așadar, momente minunate de viață:

1.      să te îndrăgostești – momentul când simți fiori și fluturi în stomac

2.      să râzi până te doare burta – trebuie să ai asemenea momente și/sau prieteni care să-ți creeze asemenea momente

3.      să mergi într-un loc unde găsești peisaje superbe

4.      să-ți asculți cântecul favorit la radio – să dai volumul la maxim, să închizi ochii și să simți cum te cufunzi în fiecare vers

5.      să adormi ascultând sunetul ploii

6.      să ieși de sub duș și să te acoperi cu un prosop cald

7.      să iei ultimul examen cu brio

8.      să iei parte la o discuție interesantă

9.      să găsești bani într-o haină pe care nu ai mai purtat-o de mult timp

10.   sa faci haz de tine din când în când

11.   să te relaxezi printre prieteni

12.   să te trezești în mijlocul nopții și să-ți dai seama că mai ai câteva ore bune de somn

13.   să auzi, din întâmplare cum te vorbește cineva de bine

14.   să privești un apus de soare

15.   să asculți o melodie care-ți aduce aminte de o persoană specială din viața ta

16.   să primești și să oferi primul sărut

17.   să te distrezi cu prietenii

18.   să vezi fericite persoanele la care ții

19.   să porți tricoul persoanei iubite și să-i simți parfumul

20.   să vizitezi un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult și să simți că nu s-a schimbat nimic

21.   să simți fluturi în stomac când vezi persoana specială din viața ta

22.   să știi că ești iubit

23.   să faci un bine cuiva pe care îl întâlnești pentru prima oară și pe care știi bine că poate n-ai să-l mai vezi niciodată

24.   să știi că ai schimbat ziua cuiva în bine printr-un zâmbet fugar pe care i l-ai oferit pe stradă într-o zi ploioasă

25.   să alergi desculț prin iarba umezită de roua dimineții unei frumoase zi de primăvară

 

Te aștept să mi te alături și cu alte momente minunate de viață, dacă le ai la îndemână, pentru a mă inspira și a ne inspira cu toții.

 

Cu drag,

Ștefania

CE CAUȚI TU LA UN PSIHOLOG?

Când cineva conștientizează că ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, începe să caute pe cel/cea ale cărei caracteristici și calități îi dau atât speranța, cât și încrederea că problemele-i vor fi rezolvate.

Cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întâlnit au fost genul de persoane care percep psihologul ca pe un supraom care, prin abilitățile sale speciale, îi poate salva dintr-o situație periculoasă, îi poate înțelege, îi poate susține, nu-i judecă și nici nu-i etichetează, ascultă toate nebuniile și chiar fanteziile, oricât de nebunești ar fi ele, îi ridică deasupra problemelor care îi îngenunchiază la propriu, nu doar la figurat. Alături de un asemenea ajutor, acești oameni ajung să cunoască o altfel de relație, cea terapeutică, necunoscută de ei până în acel moment, iar această relație reușește să le satisfacă așteptările ”de mai bine” în viața lor. Este o relație de parteneriat, bazată pe încredere și colaborare, verbul de bază fiind ”a înțelege”, chiar și atunci când se pare că n-ar mai fi nimic de înțeles. Calitatea relației terapeutice are un rol bine definit, iar capacitatea și caracterul psihologului influențează în mare măsură reușita. O astfel de percepere a psihologului și a relației terapeutice, pe lângă halo-ul pozitiv pe care îl exercită asupra clientului, poate avea și efecte secundare, nu în mod obligatoriu, însă trebuie luate în calcul tocmai pentru a le evita, precum dependența de psiholog și, de aici, posibile și nedorite schimbări de comportament. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar, pentru un psiholog profesionist nefiind greu de a depista și contracara la timp astfel de probleme.

Alți oameni pot percepe psihologii ca fiind niște oameni antrenați pentru situații limită, suficient de echilibrați pentru a investiga toată paleta de probleme emoționale cu care se confruntă toți oamenii acestei planete și de a face ordine în cea mai cruntă dezordine.

Am auzit și părerea cum că psihologii sunt niște oameni buni, bine pregătiți profesional, care aleg să trăiască într-un mediu izolat de restul lumii, pentru a repara și vindeca răul făcut de alții.

Pentru cei mai puțin interesați de posibilitățile de îmbunătățire a calității vieții pe care le oferă astăzi  psihologia, un psiholog este doar cel care are impresia că le știe pe toate și ”vinde” această ”gogoașă” tuturor celor suficienți, care intră și iau loc pe ”canapeaua iluziilor” dintr-un cabinet de psihologie.

Am avut curiozitatea zilele trecute să cer părerea unuia din cunoscuții mei căruia i-am simțit mai demult reticența vis-a-vis de meseria mea. Am fost surprisă de ce am aflat, semn că, încet-încet, și cei mai cârcotași dintre oameni încep să recunoască importanța deosebită pe care un psiholog o are în viața noastră, a tuturor.

”O primă calitate”, mi-a început pledoaria cunoștința mea, ”ar fi să fie de încredere, să asculte cu răbdare tot ceea ce am eu de zis, să-mi accepte punctele de vedere, să mă înțeleagă, bineînțeles să vină și cu puncte de vedere personale bine argumentate. O altă calitate ar fi să fie direct, să mă întrebe în mod direct ceea ce vrea să știe despre mine, să mă întrebe despre emoții, sentimente, despre tot ceea ce a însoțit, din punct de vedere emoțional, acel ceva despre care îi povestesc. Doresc să-mi ofere soluții, gen terapie de grup sau individuală, tehnici de relaxare, de dobândire a controlului, să-mi facă numai recomandări, nu să mă sufoce cu sfaturi, de care sunt sătul până peste cap. Să mă învețe cum să găsesc soluții de unul singur, nu să alerg de fiecare dată la psiholog... Să mă ajute să mă concentrez asupra conflictelor reale din viața mea și să-mi asum cu mai mare curaj consecințele schimbărilor pe care doresc să le fac. După rezolvarea acestor probleme, să mă sprijine în a menține și consolida starea de bine obținută, explicându-mi pe îndelete rezultatul efortului depus.”

Frumos, concret, etic din punct de vedere profesional și corect din punct de vedere moral și social. Așadar, gândesc și zic, putem să începem să credem mai mult în psihologi cu prestanță profesională! Așa să fie!

 

Mă întorc acum spre tine, drag cititor... Tu crezi în psihologi? Te-ai dus vreodată la unul, pentru a-ți rezolva o problemă? N-ai avut până acum nicio problemă notabilă, care să merite atenția vreunui psiholog? Ești pro sau contra psiholog prezent activ în viața ta? Te aștept cu comentariile tale, să învățăm împreună cum să ne facem nouă înșine bine și cum să evoluăm.

 

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 26 PENTRU VIAȚĂ – BOGĂȚIA SUFLETULUI

Te invit astăzi, drag cititor, să lecturezi o povestioară populară deosebită, ce a făcut înconjurul internetului și care, în lumea materială în care trăim astăzi, ține cu orice preț să ne reamintească importanța valorilor spirituale. Autorul poveștii este anonim.

 

Legenda spune că o femeie săracă, cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peșteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

"Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să nu uiți ceea ce-i mai important pentru tine. Amintește-ți că, după ce vei ieși, poarta se va închide pentru totdeauna. Așa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important pentru tine."

Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogății. Fascinată de aur și bijuterii, a așezat copilul pe o stâncă și a început să strângă de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și poarta s-a închis.

Atunci și-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăția a durat puțin, dar disperarea pentru totdeauna.

 

La fel se întâmplă de multe ori și cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume și o voce ne amintește mereu:” Nu uita ce e cel mai important pentru tine!”. Te provoc la reflecție, drag cititor: tu știi ce e cel mai important pentru tine?...

LECȚIA 25 PENTRU VIAȚĂ – PROFETUL ȘI LINGURILE LUNGI

Un rabin purta o discuție cu Dumnezeu despre rai și despre iad.

"Am să-ți arăt iadul", a spus Dumnezeu, și l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care ședeau în jurul mesei erau morți de foame și disperați. În mijlocul mesei se afla o oală uriașă cu tocană, care mirosea așa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coadă foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât brațele celor care voiau să mănânce, așa că, nereușind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferința lor era cu adevărat cumplită.

"Acum am să-ți arăt raiul", a spus Dumnezeu, și s-au dus în altă încăpere exact la fel ca prima. Aceeași masă mare și rotundă, aceeași oală cu tocană. Oamenii de aici, ca și ceilalți, aveau aceleași linguri cu coadă lungă, dar aici oamenii păreau bine hrăniți, durdulii, râdeau și tăifăsuiau. Rabinul nu a reușit să înțeleagă. "E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică", a spus Dumnezeu. "Vezi tu, în încăperea asta, au învățat să se hrănească unul pe celălalt".