TULBURĂRILE COMPORTAMENTALE LA COPII

Pentru că am fost întrebată în ultima vreme de mai multe ori despre comportamentele deviante ale copiilor, m-am decis azi, drag cititor, să-ți prezint succint, în câteva tușe clare, care sunt cele mai frecvente tulburări comportamentale ale copiilor, din ce cauze provin ele și cum le putem detecta din timp, astfel încât acestea să nu devină adevărate devianțe care să pericliteze buna dezvoltare a micului om mare.

 

Așadar:

1.      Absenteismul

·        este un comportament clar evitant, defensiv

·        apare în situații concrete: lucrări de control, conflicte cu profesorii sau cu colegii, evenimente negative cu impact direct asupra propriei persoane, influența anturajului etc.

Cauze:

·        cauzele se schimbă în funcție de vârstă

·        la cei mici, apare „fobia de școală” ce poate fi legată de anumite situații școlare sau de drumul între casă și școală

·        la puberi si adolescenți, poate fi cauzată de atitudinea profesorului, de conflictele cu colegii și profesorii, de existența unei găști din afara școlii, care are un impact negativ asupra copilului

·        o altă cauză de care trebuie să ținem cont este chiar problema pe care o avem noi, adulții, familia micuțului, care considerăm că a învăța este extrem de important și condiționăm sentimentul de iubire de notele bune ale copilului; copilul va resimți ca pe o adevărată traumă orice eșec școlar și va claca în relația sa cu școala

Cum poate fi detectat comportamentul?

·        copilul este adus la școală de părinți și plânge la despărțire sau, mai mult decât atât, nu vrea sub nicio formă să intre în școală, în cazul școlarului mic

·        anxietate în timpul rezolvării exercițiilor de școală

·        simptome corporale: durere de cap, durere de stomac, perturbări ale comportamentului alimentar sau ale somnului

·        pasivitate

·        simptome de frică când se apropie de școală (palpitații, respirație grea, transpirație)

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        în funcție de cauze, trebuie găsit cea mai bună formă de combatere a devianței

 

2.      Micile furturi

Cauze:

·        lipsa de atenție sau de iubire din partea părinților, lipsa acceptării individualității copilului

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        formarea sau dezvoltarea responsabilității (de ex: primește o anumită sumă de bani pentru o săptămână, pe care el trebuie să o gestioneze; e bine dacă părintele știe pe ce a cheltuit copilul banii, dar întrebările nu trebuie să ia forma unei interogări)

·        consiliere familială și individuală a copilului

 

3.      Vandalismul

·        manifestări agresive specifice, față de obiecte sau proprietăți de apartenență sau ale altora

Cauze

·        autocontrol scăzut, lipsa stimei de sine și toleranță scăzută la frustrare

·        revoltă față de sistemul școlar

·        copilul nu se simte bine la școala respectivă

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        în funcție de cauze, trebuie găsit cea mai bună formă de combatere a devianței

 

4.      Agresivitatea

Forme:

·        verbală: înjurături

·        corporală: vătămare corporală

·        pasivă: nu face o anumită temă, nu răspunde la întrebări din supărare, negativism

Cauze:

·        necesitatea de manifestare a emoțiilor negative, de descărcarea tensiunii

·        necesitatea de a-i domina pe alții

·        comportamente agresive învățate din familie, televiziune, prieteni

·        presiunea grupului

·        lipsa atenției și a respectului din partea celorlalți

·        stimă de sine scăzută

·        abuz fizic sau emoțional în timpul copilăriei

Cum poate fi detectat comportamentul?

·        desene sau compuneri cu conținut agresiv

·        amenințări la adresa celorlalți

·        manifestări agresive prealabile

·        agresarea animalelor

·        netolerarea criticii din partea celorlalți

·        factori de stres din sfera familiei: educare inconsecventă, lipsa suportului emoțional, modele agresive copiate (din familie, anturaj, prieteni)

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        formarea unei relații care se bazează pe încredere

·        lăudarea, recompensarea și încurajarea copilului; formarea unei stime de sine ridicată

·        cunoașterea cercurilor de prieteni pe care le frecventează copilul

·        asigurarea unui model corespunzător

·        introducerea și păstrarea unor reguli clar definite

·        urmărirea jocurilor jucate pe calculator și a filmelor văzute la televizor

 

5.      Anxietatea

Apare la nivel:

·        somatic (tremurături, palpitații)

·        comportamental (evitarea situațiilor care cauzează anxietate)

·        emoțional (hipersensibilitate)

În urma anxietății pot apărea tulburări comportamentale. Dacă este exacerbată, împiedică adaptarea copilului la mediul înconjurător.

 

Forme:

Anxietatea de performanță

·        apar tulburări de comportament la școală

·        apare la orice nivel de inteligență:

·        în cazul inteligenței obișnuite, anxietatea reprezintă un baraj, un obstacol ce conduce la scăderea notelor la învățătură și împiedică performanța

·        în cazul inteligenței crescute, copilul învață prea mult, este suprasolicitat, de aceea de multe ori este obosit, iar la situații neașteptate are performanță scăzută

Posibilități de rezolvare a problemei

·        în cele mai multe cazuri este posibilă numai o ameliorare a situației, neputându-se schimba întreaga personalitate.

·        căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)

·        inducerea unor exerciții de relaxare

·        încetarea evaluării copilului pe baza performanțelor școlare

 

Anxietatea generalizată

·        este prezentă continuu

Caracteristici:

·        stimă de sine scăzută

·        dubii permanente legate de competențele sale

·        neliniște permanentă, nevoia de consolare permanentă

·        simptome somatice permanent prezente: dureri de cap, de stomac, sentiment de vomă, transpirație

Apariție:

·        la familii unde iubirea este condiționată de performanța bună, de un comportament bun (de ex: „Dacă nu te comporti bine/nu ai note bune, nu te iubesc”)

Posibilități de rezolvare a problemei

·        căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)

·        exerciții de relaxare

·        cazurile mai ușoare se pot remedia total

Ce poate să facă un părinte în condițiile în care se confruntă cu astfel de probleme sau cu alte tulburări comportamentale ale copilului său?

·        să aibă expectanțe reale față de copil (având în vedere capacitățile copilului)

·        să evalueze corect necesitățile acestuia

·        atitudine pozitivă față de copil

·        să asigure un mediu de siguranță

·        să nu descarce tensiunea proprie asupra copilului

·        să stabilească și să mențină o relație empatică, de acceptare necondiționată a copilului

 

Închei articolul despre tulburările comportamentale ale copiilor, reamintindu-ți, drag cititor, că acestea au fost doar câteva linii directoare, discuția aceasta rămânând deschisă, întrucât ea are o problematică ce nu poate fi acoperită atât de ușor.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

SUFLETUL PERECHE?

Am primit zilele trecute o întrebare scurtă și la obiect, care m-a incitat la un răspuns asemănător. Întrebarea suna în felul următor:

"Cum îmi dau seama dacă un om este sau nu sufletul meu pereche?”

 

Dincolo de orice explicații științifice sau ezoterice pe care, cu siguranță, mulți dintre voi, dragi cititori, sunt convinsă că le-ați citit, voi încerca, în câteva cuvinte să dau un sens psihologic acestui concept de ”suflet pereche”.

Așadar, psihologic vorbind, nu există indicii concrete cu privire la sufletul pereche. Mai curând, acest lucru SE SIMTE! Ai impresia că îl știi dintotdeauna pe celălalt, că știi ce gândește și știi ce simte. Telepatia este foarte bine reprezentată la sufletele ce se simt a fi pereche, prietenia sau iubirea se leagă de la sine, comunicarea e ușoară, plăcerea de a fi împreună este maximă. Există un sentiment aparte care îți poate indica faptul că față de respectiva persoană ai o altfel de atracție decât pentru alte persoane. Nu e doar atracție fizică, sexuală, emoțională, ci relația de acest tip trece dincolo de senzațiile trupești sau psihice.

Uneori regăsirea sufletului pereche poate fi dureroasă: poți simți fizic durere dacă nu ești în preajma lui, dorul poate fi imens, sentimentul că nu-ți este alături poate fi o povară greu de suportat, depui un efort supraomenesc să respiri știindu-l departe de tine...

Întâlnirea cu sufletul pereche e un eveniment magic în viața celui care are norocul de a-l trăi. Unii oameni nu au acest noroc. De regulă, întâlnirea cu sufletul pereche are un rol profetic în destinul nostru: ne schimbă viața, viziunea asupra vieții, părerea despre noi înșine, modul de a înțelege destinul. Alteori rolul său este unul concret: ne ajută să depășim un obstacol, o probă în care ne împotmolisem, vine să ne arate o cale, să ne dea un sfat, să ne atragă atenția asupra unui lucru critic și poate nu tocmai pozitiv nouă.

Un lucru mai puțin îmbucurător pentru unii dintre noi este faptul că nu e obligatoriu ca sufletul pereche, odată întâlnit, să rămână pentru toată viața alături de noi. Întâlnirile karmice cu sufletul pereche pot dura de la câteva ore până la câțiva ani, în cazurile fericite toată viața, în schimbul acestei posibile efemerități, însă, oferindu-ni-se  marea șansă de a învăța, alături de el, o lecție de destin extrem de importantă.

Sufletele pereche se regăsesc pentru că au ceva să-și transmită sau să-și predea unul altuia, pentru o evoluție pozitivă în această viață. Au ușurința de a-și lăsa reciproc o amprentă în viața celuilalt, chiar și atunci când nu-și propun să transmită ceva. Lucrurile importante și le comunică chiar prin simpla lor prezență. Au o înțelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi, care face ca tot ceea ce este unic în ființa lor să intersecteze cu ceva unic în ființa celuilalt, iar din această simbioză să iasă MIRACOLUL.

De ce să-i acordăm credit sufletului nostru pereche în propria viață? Pentru că a avea alături sufletul pereche înseamnă a fi conectat la prezența divină din fiecare din noi!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

ÎNFRUNTĂ VIAȚA DE DUPĂ DIVORȚ!

”După o căsătorie ratată și un divorț cu scântei, e posibil să-ți refaci viața? Menționez că am un copil rezultat în urma căsătoriei. Copilul a rămas la fosta soție. Cum pot să-mi revin după divorț?”

 

Drumul de la dragostea veșnică până la ruptura imposibil de remediat poate fi scurt sau lung, diferit pentru fiecare din noi, cert este, însă, că parcurgerea sa este extrem de dureroasă pentru cuplu, pentru partenerii direct implicați. Am primit, într-o perioadă destul de scurtă de timp, câteva mesaje, toate pe aceeași temă: ce să fac după divorț, cum să gestionez ce simt după ce am divorțat, cum să-mi încep o altă viață, etc., toate cu referire la divorț și la strategii de supraviețuire după un asemenea eveniment traumatizant.

Iată de ce, drag cititor, azi m-am decis să abordez pe scurt câteva din aspectele acestui eveniment: divorțul. Tema nu poate fi ușor epuizată, însă câteva răspunsuri la întrebările cititorilor mei poate că te vor ajuta și pe tine pentru a-ți face pasul mai ușor prin această încercare.

 

Așa cum spuneam și la începutul articolului, drumul de la dragostea declarată ca a fi ”veșnică” până la ruptura imposibil de remediat este, pentru unii dintre noi, scurt, iar parcurgerea sa pare să vină ca o surpriză, atât pentru cuplu, cât și pentru toți cei implicați în relație: prieteni, familie, copii. Sufletul tau este nimicit... Iar, după tine, următorii care vor avea de suferit sunt copiii. Separarea părinților poate lăsa un gol adânc în sufletul lor, marcându-i pe viață. Ce va urma pentru cei implicați în ruptură? Nu este greu de ghicit: stresul partajului, teama de necunoscut, greutatea în ruperea emoțională de celălalt, teama de o nouă relație etc. Iată câteva din problemele cu care se confruntă după divorț câțiva din cititorii mei care au avut curajul de a face acest pas.

 

Deprimarea și durerea își fac simtită prezența

O cititoare s-a confruntat recent cu problema divorțului și este, în prezent, tentată să se întoarcă la starea de dinainte, doar pentru a nu mai simți durerea de acum.

”Aș avea nevoie de sfaturile d-voastră. Am divorțat după ani buni de căsnicie, am un copil și îmi vine greu să mă gândesc la ziua de mâine... Sunt deprimată... încerc din răsputeri să îmi revin, dar, din păcate, nu reușesc... Cum să fac să fiu din nou eu?”

Singurul sfat ce merită să fie menționat în acest caz este acela să ridici fruntea sus și să-ți găsești resursele pentru a merge mai departe, pentru simplul motiv că există cineva total dependent de tine: copilul tău! Și dacă ai de plâns, plangi! Și dacă te trezești obosită dimineața sau dacă ai insomnii sau lipsă poftă de mâncare... acceptă faptul că ai o problemă și du-te la un specialist, psiholog, acceptă terapia și crezi că ea te va ajuta să mergi mai departe prin viața ce ți-a fost hărăzită. În plus, o bună terapie poate fi și copilul. Tmpul petrecut cu el și dedicat lui poate acționa ca un adevărat balsam pentru sufletul tău.

Confruntată la un moment dat cu probleme similare, o altă cititoare dragă s-a confesat că ar fi făcut orice pentru a trece peste momentele grele de după divorț.

”Sunt divorțată și am trecut prin asta, cu tot ce presupune, de la depresie, la revoltă și apoi la acceptare. Am făcut diverse terapii, nu m-am ferit de ele, până când am prins puteri, atât fizic, cât și psihic. Așa am înțeles că dacă sunt sau nu fericită, asta depinde numai de mine. De atunci acționez așa, iar acum am de mai mult timp o relație în care primesc și dăruiesc multă iubire.”

 

Întâi trebuie să faci curat, apoi să mergi mai departe

După ce reușești să conștientizezi că nu mai faci parte dintr-un cuplu... ai răbdare până când o nouă relație va apărea în viața ta! Găsește-ți echilibrul și plăcerea vieții de unul singur. Acest lucru are un rol important în iubirea de sine și apoi în iubirea autentică pe care o vei oferi celuilalt. Pune în ordine tot ce-ai trăit și, doar după ce-ai făcut ordine în amintiri, poți deschide ochii la ce e împrejur.

 

Oare există viață după divorț?

Un cititor crede că, la vârsta de 40 de ani, după un divorț, nu își va mai putea reface viața. Totuși, a încercat să treacă prin toți pașii recomandați de psiholog, iar acum are o altă relație în care se simte împlinit.

Nu există garanții sau rețete general valabile pentru toți oamenii.  Adevărata dragoste poate fi descoperită oricând, în orice moment, indiferent de vârstă. Poți aștepta pentru ea și o viață întreagă, așa cum mi-a împărtășit o clientă cu ceva timp în urmă.

”Am o prietenă de 43 de ani care a avut nunta acum o săptămână. Adică a fost mireasă pentru prima dată la 43 de ani! El era după două divorțuri, dar ea consideră că e bărbatul pe care l-a așteptat toată viața și e fericită. Nu comentez nimic, eu poate aș fi renunțat la a mă îmbrăca în mireasă, dar nu am fost în acea situație… Vârsta nu trebuie să te împiedice în a fi fericită!”

 

Exista și o poveste ”de succes” referitoare la această tragedie?

Cum se poate termina povestea divorțului?

”Mi-am strâns resursele și mi-am luat mașină. Acum conduc - ceea ce înainte nici nu-mi imaginam că aș reuși. În această săptămână mi-am redescoperit copilul. Mă simt fericită că e al meu, doar eu știu cât de greu am dus sarcina și câți ani m-am rugat ca el să vină pe lume.”

Poate fi o variantă... Fericită!... Dar asta s-a întâmplat pentru că asta s-a vrut! Pentru că dincolo de deprimare, suferință, depresie, furie, revoltă, cădere... vine un moment când alegi să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi mai departe! Sau nu!... ALEGEREA ÎȚI APARȚINE!...

 

Atunci când după frustrările divorțului constați că fericirea se află chiar lângă tine, poți spune că ești complet vindecat…

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania