vineri, noiembrie 29, 2013

LECȚIA 17 PENTRU VIAȚĂ - SFATURILE COPILULUI PENTRU PĂRINȚII SĂI


Dragul meu părinte,

Sunt imperfect, nu sunt atât de priceput ca tine, dar vreau să învăț și  tu ești modelul meu. Așadar, te rog să ții seama de faptul că:

Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simți că nu am făcut față așteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă închei singur la bluziță, chiar dacă m-am încheiat greșit, fii mândru că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod.

Piciorușele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face pașii mari, ca să pot ține și eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăța totul, dar treptat-treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna și nu te supăra pe mine. Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învățător pe drumul vieții.

Ochii mei sunt încă mici, nu am văzut lumea așa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepsești pentru curiozitatea mea. Și nu mă limita inutil...

Nu te enerva când întreb prea mult, prea des câteodată, același lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu, fă-ți, te rog, timp și pentru mine, explicându-mi ce știi despre lumea aceasta și fă asta bucuros și plin de dragoste. Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta, dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, dacă astazi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce este interzis și ce nu.

Nu mă compara mereu cu frații mei, cu colegii sau cu oricine altcineva. Sunt unic și niciodată nu voi fi la fel ca alții. Sigur, am și eu ceva special, fă-ți doar puțin timp și vei vedea și părțile mele bune.

Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria și să mă bucur de ea. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc.

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingașe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înțelegător la greșelile mele și stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant, voi deveni stingher și lipsit de încredere în forțele proprii. Poți să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoană!

Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili și nici nu folosi violența verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învăța numai să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie frică. La un comportament pozitiv, întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor și înțelegător.

Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd și să învăț lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți, căci o să cred că minciuna este singura cale în viață. Nu folosi forța, căci o să cred că forța este ceva normal în relațiile cu ceilalți. Nu mă critica, căci astfel o sa învăț să condamn. Nu mă respinge, căci voi crede că nu mă dorești și asta mă va afecta iremediabil. Ajută-mă să învăț valorile morale, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea și iubirea.

Tu știi că eu vin de la Dumnezeu, tot ce vine de la el nu are cum să nu fie bun. Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt și pentru că nu sunt așa cum ai visat. Eu sunt copilul tău și tu ești părintele meu. Acceptă-mă și iubește-mă așa cum sunt!

 

EU TE IUBESC!

miercuri, noiembrie 13, 2013

LECȚIA 16 PENTRU VIAȚĂ – ÎNVINGĂTORII ÎȘI ASUMĂ RISCURI


Astăzi vreau să-ți ofer în dar, drag cititor, o poezie despre asumare de riscuri. Nu ne putem crede învingători dacă nu ne asumăm riscuri. Aruncă mingea și aleargă după ea! Nu arunca mingea la un metru distanță în fața ta și apoi, uitându-te la ea, să stai fără să faci nimic, sperând că nu va alerga nimeni după ea... Asumă-ți riscul de a și pierde, dar fă tot ce-ți stă în putință pentru a câștiga!... Aceasta este diferența între un învingător și un mediocru. E mai bine să încerci și să nu reușești, decât să nu încerci!.

 

Poemul a apărut în editorialul Annei Landers. Fiecare vers conține un adevăr și o probă:

 

”A râde înseamnă a risca să pari prost.

A plânge înseamnă a risca să pari sentimental.

A te întinde până la celălalt înseamnă a risca să te implici.

A-ți exprima sentimentele înseamnă a risca respingerea.

A-ți dezvălui visurile mulțimii înseamnă a risca să fii ridicol.

A iubi înseamnă a risca să nu fii la rândul tău iubit.

A merge înainte, deși sorții nu-ți sunt favorabili, înseamnă a risca eșecul.

Dar riscurile trebuie asumate, pentru că în viață ai cele mai puține șanse atunci când nu riști nimic.

Cel care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, este nimic.

Poate că evită suferința și durerea, dar astfel nu mai poate învăța, simți, schimba, crește sau iubi.

Înlănțuit de certitudinile sale, este ca un sclav.

Doar cel care riscă este LIBER.”