Despre PARENTING... cu emoție, dragoste și joacă

Cu toții știm să creștem copii... Dar sigur o facem bine?

Părințeala este, cu adevărat, cea mai veche îndeletnicire a omului, iar de acum are un nume: PARENTING. Parentingul este o știință tânără care își propune să îi ajute pe părinți să crească oameni buni. 

Un mod de a fi părinte la care eu personal ader cu toată ființa mea este:

• cu DRAGOSTE
• cu joaca în suflet și în creier
• cu acceptarea emoțiilor mele, ca părinte, dar și ale copilului
• cu o comunicare bazată pe joacă, chiar și în, sau mai bine zis, mai ales în momentele tensionate
• fără pedepse și recompense, dar cu impunere de limite
• bazată pe libertate și respect pentru alegerile pe care copiii le fac.

Mergând în această linie nu putem decât să obținem ceea ce ne dorim cu toții, noi părinții, dar și ei, copiii: un PARENTING ECHILIBRAT.

Am vorbit toate aceste lucruri, dar și altele, sper eu, de interes, drag cititor, în emisiunea ”Azi în Brașov”, canal RTT Brașov. Dacă crezi că îți este de interes, eu îți doresc vizionare plăcută.

Cu drag,

Ștefania

https://www.youtube.com/watch?v=xVvGX0ig7Tw

ȘTEFANIA DAVID - IUBITOARE, DEDICATĂ, PUTERNICĂ

Ștefania este o persoană caldă, deschisă, un profesionist cu reputație, o mamă dedicată și este voluntarul psihoterapeut al Asociației Happy Moms la ”Atelierul de dezvoltare personală”.

Cine este Ștefania? De ce?

Psiholog, blogger, scriitoare, visătoare... De ce? Pentru că-mi place... pentru că merit... pentru că asta iubesc să fiu...

Cum te caracterizează familia?

Iubitoare, dedicată, puternică, încăpățânată, empatică, suportivă și susținătoare. A se vedea ”puternică” și ”încăpățânată” ca fiind defecte... Adică... cam cum sunt realitate, dar în mult mai puține cuvinte decât dacă aș apuca eu să vorbesc despre mine.

Dar pacienții?

Pacienții mei sunt... clienții mei! Nu pot să definesc altfel relația pe care o stabilesc cu ei, decât ca fiind una în care clientul se simte acceptat necondiționat de către mine, respectat, înțeles și valorizat ca persoană, indiferent de ceea ce spune sau face. Termenul de pacient în practica psihologică mi se pare limitativ, procustian, el dă senzația de relație de putere în care o parte este în deficit de ceva vital, iar cealaltă în putere de a ordona viața celui aflat în deficit. Ori nu asta e ceea ce-mi doresc ca și clienții mei să știe despre ei, despre mine și despre relația pe care o stabilim. Mai curând vreau ca între psihologul din mine și clientul din ei să se nască o relație de ajutor psihologic, în care o persoană, aflată în stare de echilibru psihic mai bun ajută, printr-o atitudine de acceptare cvasi-necondiționată, o altă persoană, aflată în dificultate, să atingă parametrii psihici necesari unei bune adaptări.

Revenind la întrebare... clienții mei cred că au o părere bună despre sprijinul pe care îl ofer indiferent de solicitare, indiferent de timp, adaptat lor și nu doar ”decupat” din cărți de specialitate. Procesul lor de optimizare a propriei vieți sau a propriei ființe devine și procesul meu, iar acest lucru cred că se simte și se apreciază adecvat.

Ce îți place cel mai mult la munca de psihoterapeut?

Zâmbesc... Îmi place totul! Sună a clișeu? Poate... dar nu mă preocupă acest aspect, cât timp știu că acesta este adevărul meu! Interacțiunea cu oamenii îți oferă atâta unicitate, autenticitate, finețe și sensibilitate savuroasă, dar și profunzime în gândire încât n-are cum să nu-ți placă!... A fi psiholog nu se manifestă doar în cabinetul/studiul tău, se manifestă pretutindeni, cu oricine, la orice oră și... oricum! Cum să nu-ți placă să analizezi, să cauți, să studiezi, să citești, să descoperi, să pătrunzi în minți și suflete, în idei și teorii?

Dar cel mai puțin?

N-am acest termen în minte când mă gândesc la meseria mea.

Când ai vreme să faci tot ce îți propui?

Am învățat în timp, apoi am dăruit altora, în trainingurile susținute către angajații diverselor organizații în care am intrat, învățătura că NOI DETERMINĂM TIMPUL, NU EL PE NOI! Am învățat că pot folosi timpul în favoarea mea, nu el să mă conducă pe mine, am chiar datoria morală față de mine însămi de a face acest lucru, așa că lucrul pe care ador să îl fac, cu atât mai mult acum, când maternitatea mi-a îmbogățit și mai mult viața, este să îmi dozez conștient și armonios...nu-nu, nu timpul... ci așteptările pe care mi le creez de la mine însămi. Sunt fiică, soră, soție, mamă, psiholog, psihoterapeut psihodramatist, trainer, formator, voluntar în două organizații, prietenă ce nu stă deoparte și, nu în ultimul rând, colegă ce-și oferă mereu ambele mâini pentru a fi de ajutor. Și toate acestea, departe de a mă obosi, mă îmbogățesc, tocmai pentru pentru că știu să le dozez optim, fără ca nimeni să aibă de suferit vreodată.

Cum ești ca mamă?

Iubitoare, corectă, hotărâtă, flexibilă, leoaică, tandră, afectuoasă, echilibrată, empatică, intuitivă, sensibilă, ludică, liberă, serioasă, activă, sinceră, non-convențională, disponibilă, suportivă, orientată permanent spre nevoile copilului meu pe care îl ador.

Dar ca specialist?

Aproape la fel ca și în viața mea personală, ca mamă, poate ușor schimbând subtilitatea sensului și ordinea: empatică, intuitivă, sensibilă, echilibrată, flexibilă, ludică, liberă, serioasă, activă, corectă, hotărâtă, sinceră, non-convențională, disponibilă, suportivă, charismatică, orientată permanent spre nevoile clientului meu pe care îl respect și alături de care merg pe drumul său personal. Nu știu să mă definesc altfel, ca om, ca persoană de susținere sau ca profesionist, toate aceste laturi sunt parte din mine, iar eu sunt una și aceeași mereu...

În plus, am un mare crez care mă desăvârșește ca psiholog. Aparține marelui Emil Cioran și sună cam așa: ”Arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează[...]. Nu eşti un psiholog bun dacă tu însuţi nu eşti un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate şi un inedit care să excite curiozitatea ta continuă. Nu te poţi iniţia în misterul altuia, dacă tu însuţi n-ai un mister în care să te iniţiezi. Pentru a fi psiholog, trebuie să fii atât de nefericit, încât să pricepi fericirea şi atât de rafinat, încât să poţi deveni oricînd barbar; iar disperarea în care trăieşti să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu ştii dacă trăieşti în pustiu sau în flăcări. Ca psiholog, consideri pe toţi ceilalţi oameni părţi din tine, frânturi ale fiinţei tale.”

Care este cel mai măreț vis al tău?

Să am împreună cu soțul meu o familie fericită, să ne bucure sufletul venirea pe lume între noi a unui alt copil, pe care să-l adorăm ca și pe puiul nostru drag, să ne adâncim în pasiunea noastră comună descoperirea infinitului psihicului uman, să fim freelanceri și să colindăm toată lumea încercând să facem oamenii fericiți pe acolo pe unde trecem.

Dar cea mai mare realizare?

Realizarea mea cea mai mare e familia minunată pe care o am împreună cu soțul meu.

Cum arata viitorul?

Prezentul este viitorul meu! Zâmbesc din nou... chiar nu știu cum arată viitorul... și nici nu știu dacă mă preocupă acest aspect. Îmi place teribil să trăiesc PREZENTUL... Să visez, să-mi fac planuri, să lupt pentru ele, să muncesc până la epuizare, să lenevesc alteori... Să fabulez, să mă joc, să mă pierd în propria-mi copilărie, să o retrăiesc lângă copilul meu, să cânt, să dansez... Să lupt, să cad, să plâng, să mă ridic și iar să lupt, să izbândesc, să savurez... Să sper, să râd, să visez. SĂ TRĂIESC... Vreau să trăiesc frumos prezentul și-mi caut cu ardoare liniștea.

5 cuvinte care caracterizează pasiunea ta pentru psihologie.

Nu știu să-ți dau doar cinci cuvinte. Aș ști să-ți spun mai multe, mult mai multe, așa că, mai bine, mă opresc. Pot doar să citez ceva care pe mine mă reprezintă, ca om, deci și ca profesionist: “Cele trei lucruri esențiale pentru a înfăptui ceva care să merite osteneala sunt munca stăruitoare, perseverența și bunul simț.” (Thomas Edison)

Interviu realizat de echipa Happy Moms în 2015.

5 lectii de viata invatate citind o poveste...

Recomand tuturor celor ce aveti copii sa le cititi carti...sa le cititi...sa le cititi... Povesti...legende...poezii...istorioare pline de invataminte...si in care nu neaparat se tapeteaza peretii camerei cu sange...in care nu neaparat raul cade intr-o groapa in care arde focul iadului...in care nu neaparat se taie burta raului, pentru ca binele sa iasa, traumatizat de acolo... In care nu neaparat...nu, nu, nu atat de neaparat...

Drag cititor, aseara, in prag de An Nou, citindu-i copilului meu, prea mic pentru o noapte petrecuta haotic un jurul mesei imbelsugate, in jurul antrenului muzical si/sau un jurul unui context social galagios, citindu-i, asadar, de Noapte Buna, am avut o revelatie... Da, drag cititor, se poate si fara chinuri, se poate si fara sperieturi de moarte, se poate si fara raul care musai sa traumatizeze personajul principal si, inevitabil, si pe copilul care ar trebui sa adoarma linistit si nu fiind urmarit de monstri, fantome sau alte lighioane ciudate... Nemaivorbind de disparitia mamei de langa el...

Am citit, asadar, copilului o carte minunata, in urma careia am ramas cu un sentiment tare placut, cu o stare de liniste si impacare interioara si, important, cu cinci lectii de viata, lectii ce, simt, ar schimba si atitudinea parintilor ce citesc, nu doar modul in care copiii invata sa priveasca realitatea si lucrurile din jurul lor.

Aceste lectii de viata tin mult sa ti le predau azi, in prag de An Nou, stiu sigur ca nu vor trece fara urme prin tine.

Contextul: "Traiau odata ca niciodata, intr-un castel din mijlocul Padurii Fermecate, un rege cu aleasa sa si Klara, micuta printesa." (Nimic nou, nu?). "Dar, intr-o zi, regele nu a mai ras." (Suspansul!). " - Poate...poate ai pierdut-o pur si simplu, spuse printesa. - Ce sa pierd? - Fericirea. - Hmm? S-ar putea sa ai dreptate, spuse regele. - Atunci o voi gasi si o sa ti-o aduc inapoi, promise printesa." (Motorul actiunii, caci viata e o actiune, ca in psihodrama, si mai putin vorbitul despre... :) )

Lectia 1 de viata: "A doua zi, printesa se strecura afara din castel, inainte ca regele su regina sa se trezeasca. (...). Si merse drum lung, pana in Padurea Fermecata. Intai se intalni cu un motan imbracat in rosu. (...) - Sunt Motanul-Incaltat, paznicul Padurii Fermecate. De ce vrei sa mergi in padure? - Caut fericirea, raspunse Klara. Crezi ca o voi gasi acolo? - S-ar putea, spuse motanul. Dar ai grija, in padure sunt vrajitoare si spiridusi si dragoni care sufla flacari. - CAND CAUTI FERICIREA TREBUIE SA FII CURAJOS, raspunse printesa."

Lectia 2 de viata: " Si ce de lucruri minunate erau de vazut in padure! Un copac cantator si un pui de caprioara care topaia atat de vesel, incat printesa il intreba: - Hei, puiule, de ce esti atat de fericit? - Pentru ca e atat de amuzant sa sari, raspunse puiul de caprioara. - Hmm...tata n-ar fi de aceeasi parere, se gandi printesa. Burta lui e prea mare si picioarele prea subtiri. FERICIREA CUIVA NU E NEAPARAT FERICIREA TUTUROR."

Lectiile 3 si 4 de viata: " Vrajitoarea incrunta din sprancene, insa Klara deschise medalionul si ridica oglinda (!) in fata vrajitoarei. - Abracadabra magia-i lucrata, de-ndata transforma-te in piatra! Isi dadu seama prea tarziu ca se vrajise singura. Fata i se facu gri si apoi se transforma in stana de piatra. Printesa atinse nasul lung si rece al vrajitoarei. - Imi cam pare rau pentru ea, spuse Klara. - De ce? Intreba Krullig. Era tare rautacioasa. - NIMENI NU E PUR SI SIMPLU RAUTACIOS. FIECARE OM ARE O PARTE BUNA CARE INCEARCA SA IASA LA SUPRAFATA.  De indata ce Klara spuse aceste cuvinte, stanca din fata lor incepu sa crape si se franse in doua. Si de acolo iesi o BATRANICA intr-o rochie rosie, asa cum un pui de gaina iese din ou. - A, iata-te! spuse batranica zambind. MULTUMESC CA M-AI ELIBERAT. N-A FOST DELOC AMUZANT SA FIU INCHISA IN CORPUL ACELEI VRAJITOARE."

Lectia 5 de viata:" Intr-un tarziu, condurii fermecati primiti de la batranica incetinira. - Cred ca aproape am ajuns la parintii tai, ii spuse Krullig Klarei. Si chiar ajunsera. Regele sedea pe un bustean si plangea cu fata in maini. - Oare pe unde o fi fetita mea? suspina regele. - Iata-ma, aici sunt! striga printesa si fugi in bratele regelui. Imi pare rau, taticule, ii spuse, dar nu ti-am gasit Fericirea. - DAR AI GASIT-O! TU ESTI FERICIREA MEA! MI-AM DAT SEAMA DE ASTA DE INDATA CE NU TE-AM MAI GASIT!"


Orice alt comentariu e de prisos! Sa iti fie spre invatatura, drag cititor!
La un an 2016 frumos!


Cu drag,
Stefania

PS: sursa e cartea "Printesa Klara in cautarea fericirii" - Ulf Stark Silke Leffler. Si e cumparata din unul din magazinele noastre favorite, IKEA.

La un an frumos si transformator 2016!

Mai sunt cateva ore pana incepe 2016. Acest an va fi unul frumos si transformator pentru mine si, imi doresc, si pentru voi!
Stiu sigur ca in 2016 voi da tot ce e mai bun din mine in tot ceea ce intreprind, profesional sau personal, pentru ca asa ma definesc si asa stiu sa ma simt eu impecabil.

Am deja obiective frumoase pentru 2016, iar cateva din ele vreau sa le impart cu tine, drag cititor. Asadar, imi doresc:

• Sa iert orice, oricand, oricum... Oamenii, evenimentele, circumstantele, faptele altora, ploaia, gerul, soarele arzator...vremile si vremurile...totul...dar mai ales pe MINE! Doamne, si cata nevoie avem sa ne iertam in primul rand pe noi...
• Sa fiu autentica in tot ceea ce fac. Sa ma accept cu dragoste netarmurita si neconditionata. Am invatat cu ani in urma ca singura cale de evolutie este cand nu pui nici o masca. Cand nu pretinzi ca esti cu nimic mai mult decat ceea ce esti. Cu defecte si calitati!
• Sa fac oricand si in orice tot ceea ce tine de mine. Sa nu existe moment in care sa dau mai putin decat ceea ce sunt si ceea ce-mi sta in putinta, pentru a nu aparea acel cumplit sentiment de vinovatie. Adica sa respect... Pe ceilalti, dar si pe mine, in acelasi timp!
• Sa nu iau nimic la modul personal - nimic din ceea ce face sau spune alt om nu e din vina mea sau a lui. Nu, nu despre vina este vorba... Fiecare traieste intr-o lume mentala proprie, dupa alte reguli si alte obiective ce il motiveaza. Daca accepti asta scapi de multa suferinta si conflicte inutile. Tot ce trebuie sa faci este sa "traduci" lumea ta pentru el, sau sa ii "traduci" lumea lui pentru tine. Adica sa Iubesti...pe el, pe toti, pe Tine!...

Acestea sunt cateva din obiectivele mele pentru 2016. Este ceea ce imi propun si stiu cu siguranta ca o sa le realizez. Si scriind aceste randuri, asumandu-mi public patru pasi transformatori, simt cum creste in mine o stare de fermitate si forta (rational), care imi va da o stare de bucurie si entuziasm (emotional). Imi doresc sa ajunga pana la tine aceasta stare si sa ti-o transfer.

La Un An Frumos 2016 si, nu uita, voi fi aici, aproape de tine si in acest nou an care urmeaza sa inceapa!

Cu drag,

Stefania