LECȚIE DE ÎNVĂȚAT DIN NATURĂ

Azi mă voi opri în câteva tușe asupra unui exemplu de comportament de învingător, pe care, straniu, nu l-am regăsit atât la om, cât mai ales la animale. La unul anume. La delfini. Las prezentarea lui să vorbească de la sine. Orice comentarii sunt, cred, de prisos...

Ca pentru toate viețuitoarele capabile să învețe, inclusiv pentru om, pentru delfini este valabil principiul: dacă un comportament este recompensat, atunci acel comportament are șanse foarte mari să se repete. Delfinii sunt, însă, mai inteligenți decât viețuitoarele normale, care pot fi dresate. Ei nu așteaptă până sunt recompensați și apoi să se oprească din a practica comportamentul. Dacă recompensa este omisă, ei repetă figura întocmai prezentată și o îmbunătățesc de atâtea ori până când vor obține mult dorita recompensă. Lipsa recompensei este doar o dovadă că ceilalți au încredere în ei că pot mai mult. Mult mai mult. Cel mai mult. Și nu vor fi dezamăgiți.

Oamenii pot învăța multe de la acești viețuitori ai mării! Delfinii nu au nevoie de brutalitate și nici de o mentalitate de învingător construită prin nu-știu-ce cursuri sofisticate. Inteligența și înțelegerea lor socială îi fac să fie viețuitoare de succes.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

DILEMĂ: TU CE FEL DE OM EȘTI?

Pentru astăzi, dragii mei cititori, vă angajez, mai presus de articolele ample cu care v-am obișnuit, într-o provocare: aceea de a vă uita înlăuntru vostru... și de a răspunde unei întrebări simple, dar complexe: TU CE FEL DE OM EȘTI?

 

Așadar, tu ce fel de om ești?

 

Sunt 3 tipuri de oameni:

Sunt cei care strigă în gura mare ce minunaţi şi extraordinari sunt ei, cât sunt de deosebiţi. Nimeni şi nimic nu le pot fi mai presus.

Mai sunt şi cei care se ascund după perdeaua mediocrităţii, convinşi fiind că ei nu au nimic special în dotare. Ei sunt victimele circumstanţelor, iar viaţa lor a fost menită să fie grea, ghinionistă.

Şi, din în când, mai poţi întâlni şi oameni care au curajul să-şi asume propria măreţie. Oameni cu caracter frumos, cu calităţi care merită admirate, oameni care câştigă respectul celorlalţi prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce au sau cercurile înalte în care se învârt.

 

Tu ce fel de om eşti?

 

Aștept cu drag gândurile tale legate de provocarea mea.

 

Până atunci... te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

DE LA PUȘCULIȚĂ LA CONTUL ÎN BANCĂ... ÎNVAȚĂ COPILUL LUCRURI UTILE DESPRE BANI

Societate de consum îi solicită pe copii de la cele mai mici vârste legat de bani, bunuri materiale și ale lucruri de care cu toții ne izbim. Așadar, a vorbi despre bani cu copilul tău mi se pare mai mult decât necesar... Să vorbim despre bani cu copiii?... Hmm... ”Pare vulgar, tabu, neconvenabil” ar spune unii... Pentru mulți, acest lucru ar însemna să introducă odrasla într-un mediu competitiv și de cele mai multe ori viciat, negru și dur, chinuit sau speculativ. Însă, ceea ce uită aceste persoane este tocmai faptul că cel mic și chiar și ei, adulți fiind în relație cu un copil, văd în resursele financiare o sursă de de satisfacere a plăcerilor. Un obiect de neliniște. Instrumentul unui sistem de recompensă și pedeapsă.... Adică ceva ce este practic imposibil de negat sau de dat la o parte din viața copiilor.

Banii trec în mințile noastre ca un concept impur. ”Banii sunt murdari”, ”Cu bani poți cumpăra orice”, ”N-am noroc la bani, dar am noroc în dragoste”, etc. sunt tot atâtea vorbe de duh care susțin această idee. Dincolo de asta, vechea zicală din bătrâni cum că ”Bani se câștigă cu sudoarea frunții” trebuie în mod imperios să-și facă loc în discuțiile cu micuții noștri și apoi în mintea lor, pentru ca poveștile despre potențialele pretenții exagerate odraslelor să nu rămână decât... ”povești” cu iz de basm ireal în viața noastră.

 

Mami, vreau...

Deunăzi am văzut un copil cerând mamei lui o prăjitură. Mama, încurcată, încerca să-i spună șoptit că nu are bani, însă copilul, neînțelegând semnificația profundă a replicii ”Nu am bani!”, i-a răspuns imediat: ”Ia din perete!”. Era clar faptul că, pentru el, banii sunt ceva ciudat și magic în același timp, ceva ce se poate lua oricând din bancomatele ”din perete” și care îi acordă accesul la dorințele lui cele mici sau cele mari. În aceste situații cu care, sunt convinsă că, tu, părinte de copii mai mari sau mai mici te confrunți aproape zilnic, dacă nu de mai multe ori pe zi. A-i explica copilului de unde vin banii și la ce folosesc îl ajută pe micuțul om să înțeleagă bazele sistemului social în care ne învârtim cu toții, inclusiv el. În viață există lucruri indispensabile: haine, mâncare, electricitate, mobilă etc. și lucruri care ne fac plăcere: vacanțe, dulciuri, ultimele noutăți în materie de modă, ultimele accesorii la mașină. Totul are un preț pentru a fi posedat. Banii nu sunt dați de bancă sau de bancomatul ”din perete”, ei se câștigă muncind, serviciul la care merge mami cu tati nu este pentru că ei vor să plece de acasă, ci pentru că în acest fel ei câștigă banii necesari traiului... iată câte învățături pe cât de simple, pe atât de utile pe care ar fi bine ca fiecare din noi să începem să le implementăm în capul micuților noștri.

 

Valoarea morală banilor

A învăța un copil de câțiva anișori că banii găsiți pe stradă nu sunt ai lui înseamnă să-l educăm asupra valorii acestora. Căutând posesorul sau oferind suma unei persoane sărace vom arăta copilului ce ne privește și ne imită că banul trebuie să aibă și un sens moral, nu doar unul mercantil. În fața unei persoane fără adăpost, copilul va fi mirat: ”De ce stă pe stradă nenea?”. Nevoia de siguranță a copilului va trebui în acest moment să fie satisfăcută spunându-i-se că acel om trece prin momente dificile, are mari dificultăți financiare, dar că sunt persoane care ajută astfel de oameni și că și el va putea face acest lucru mai târziu. Trebuie asigurat, de asemenea, că familia lui nu trece prin astfel de situații și că mami și tati muncesc tocmai pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

 

Responsabilizarea copiilor

Responsabilizarea copiilor în ceea ce privește banii se poate face în aspecte variate, de la mâncarea pe care vrea sau nu să o mănânce și pănă la recompensele în bani, gestionara finanțelor proprii și interzicerea unor comportamente deviante de genul furat din portofelul părinților (sau al altora!).

”Nu luăm ceea ce nu ne putem permite”, ”Nu e bine să risipim mâncarea. Dacă nu o mănânci mai târziu se va strica și va trebui să o aruncăm”, ”Lumina se stinge de fiecare dată când ieșim dintr-o încăpere”, ”Apa nu e bine s-o lăsăm să curgă o oră în chivetă”... iată învățăminte sănătoase pe care dacă copilul le mai și observă la noi succesul în ce privește educarea lui este garantat. Veți fi uimiți, însă, dacă li se explică adecvat, copiii pot înțelege inclusiv evenimente extreme, de genul șomajul unuia din părinți sau al amândurora. Fără a face din copil un confident pe această temă, este necesar să i se explice despre acea situație și despre căutările unui loc de muncă, fără să se simtă responsabil de problemele părinților.

Responsabilizarea poate veni și cu acordarea câte unei monede (nu mai mult!) pe săptămână. Aceasta va fi suficientă pentru crearea și dezvoltarea sentimentului responsabilității și al autonomiei. Poți analiza împreună felul în care poate să cheltuiească banii lui strânși, dar fără a te amesteca prea mult în această problemă. Poți spune: ”Vom mânca într-o oră, nu îți cumpăra un covrig acum” mai bine decât ”Treaba ta dacă dai banii pe prostii”.

Atenție la recompensa pentru că a făcut treabă (conform puterilor lui) în casă! Nimic mai greșit! Este normal să-și facă patul, să strângă masa după ce a mâncat sau să-și pună rufele murdare în coșul din baie. Nu recompensa așa ceva, la fel cum nu sancționa prin confiscarea banilor faptul că ”nu ai fost cuminte”. Banii și trăirile emoționale nu au nicio legătură!

La fel și cu îndatoririle de școlar, nu le recompensa! Copilul trebuie să înțeleagă că muncește pentru sine la școală, nu pentru a primi bani. În schimb, este normal să-și cumpere din banii lui un compas pe care l-a pierdut a patra oară în ultima lună. Acest lucru îl poate face mai atent cu obiectele proprii.

 

La final, un singur îndemn: vorbește copiilor despre tine însuți, despre alegerile tale, despre reușitele și curajul pe care a trebuit să ți-l asumi pentru a ajunge să fii ceea ce ești și să ai banii pe care îi ai. Acest fapt îi va ajuta să-și dea seama de felul în care va dori mai târziu să câștige și ei!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

RELAȚIA-TAMPON SAU... AUTOTERAPIA PRIN ÎNLOCUIREA RAPIDĂ A CELUI CE TE-A RĂNIT

Tocmai ai terminat o relație care a durat ceva timp și a cerut, fără drept de apel, cele mai multe resurse din tine. Acum, parcă nici nu mai contează în ce condiții a început această nouă fostă relație, cu atât mai puțin în ce condiții s-a terminat ea. Te afli în fața unui vid de acțiune, simțire, reacțiune și lumină. Simți că viața ta s-a sfârșit și nu știi ce ți-a mai rămas, după ce ți s-a luat totul... În aceste condiții, e greu să întâlnești pe altcineva, în fața căruia să te deschizi complet, în fața căruia să stai gol și să-i dai acestui ALTCINEVA dreptul să te îmbrace complet în lucruri frumoase. Ești temător, ai multe gânduri negative care îți trec prin cap, ești confuz, ai multe incertitudini, stări ciudate și pe care nu ai chef să le explici nimănui, nici măcar ție... Dar, cu toate astea, parcă e de nesuportat singurătatea ce te înconjoară... Te strânge, te enervează, te face să vrei s-o alungi în focurile iadului... Și-ți vine ideea să începi... să vrei... Să vrei să-ți umpli golul cu o altă prezență... Nu neapărat una minunată... Strălucitoare... Care să facă inima să bată... Ci mai curând una să-ți alunge cheful de... nimic în care te scalzi...Te gândești brusc la toți prietenii, cunoștințele, amicii, vecinii, colegii... Și tot felul de combinații îți vin în minte. De unele râzi amuzat. Pe altele, îți surâde să le iei în serios. Dar ideea te scârbește imediat mai apoi... renunți la planuri, pentru ca a doua zi să le reiei... În sfârșit te hotărăști... întâlnești pe cineva. Îți place persoana respectivă. Ieșiți. Vă înțelegeți bine. E ceva între voi, dar habar nu ai ce. Însă ceva există... Ce oare?...

Azi o să-ți vorbesc, drag cititor, despre relația-tampon, așa cum este ea numită în termeni de specialitate. Relația-tampon este acea poveste de dragoste născută la foarte scurt timp după o despărțire afectivă de cineva față de care am avut emoții puternice, dar care s-au ”terminat” brusc și ea funcționează pentru noi, care apelăm la ea, ca o terapie-șoc, prin a cărei existență în viața noastră căutăm cuplarea cu un nou partener, cuplare care sperăm să ne aducă vindecarea rănilor emoționale încă proaspete. Multe persoane tind să se angajeze într-o altă relație foarte curând, mult prea curând după o dezamăgire în dragoste, deoarece au nevoie de o "distragere" puternică de la suferința cauzată de o despărțire și de la singurătatea bruscă survenită după separare. ”Cui pe cui se scoate” spune o vorbă din bătrâni, care poate reflecta inclusiv această relație-tampon... Implicarea într-o relație-tampon reprezintă implicarea într-o poveste care poate să te ajute, pe termen scurt, să treci peste lucruri peste care ai fi trecut mai greu și mai dureros în singurătate (travaliul de doliu, atunci când relația emoțională a murit). Această relație este, așadar, plastic vorbind, un refugiu, atunci când plouă torențial; un peron; o stație; un pansament, care acoperă temporar rana; un colac de salvare pentru moment. Este podul care apare în fața ta în momentul în care apele sunt învolburate și dau afară din matcă. Sunt brațele în care te afunzi, ca să uiți dorul brațelor care s-au închis. Un moment de trecere, cu menirea să estompeze rănile. Un prim ajutor după accidentul sufletesc... Un prim ajutor...

 

Relațiile-tampon... oare chiar vindecă?

În unele cazuri, relația-tampon poate fi o coincidență fericită a vieții, prin care, un individ dezamăgit reușește să se detașeze de trecut și să revină cu rapiditate la latura lui emoțională întreagă și vindecată. În alte situații, acest tip de terapie-șoc poate să predispună unui nou eșec personal, întrucât alegerea partenerului nu este deloc selectivă, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, cei trecuți prin relații emoționale profunde și autentice știu că rănile sufletului nu se vindecă ușor.

Povestea cuplului-tampon este destul de simplă: doi oameni, dintre care cel puțin unul tocmai a ieșit dintr-o altă relație, sunt împreună, petrec timp împreună, au activități comune împreună, sunt intimi unul cu celălalt, își pun viețile separate în comun. În paralel cu această aparență, se desfășoară un proces interior de jelire a pierderii, de trăire a traumei, de descompunere și recompunere a persoanei ce tocmai a ieșit dintr-o primă relație. În mod normal, acest proces ar fi trebuit trăit în singurătatea propriei persoane, unde întâlnirea ta cu tine să fie omagiată sub toate formele. Dar... cine să mai își dorească astăzi să piardă timp cu asemenea ”prostii”?...

Cuplul este un cuplu funcțional, cei doi au o părere bună unul despre celalalt. ”Nu am ce să-i reproșez...” este cea mai frecventă expresie în acest caz. ”Dar...” și de-abia de aici încolo iese la suprafață tragedia, aceasta în condițiile în care protagonistul relației-tampon îndrăznește să-și sondeze interiorul și are un partener de discuții cu care să poată să se deschidă. Lipsește ceva, lipsește pasiunea, lipsește profunzimea, lipsește conexiunea... Până și intimitatea este marcată de o resimțită, dar mai mult sau mai puțin recunoscută, stare de neîmplinire. Ce se întâmplă de fapt?... Partenerul actual este pentru protagonist un prieten, un prieten intim cu care face dragoste, cu care împarte lucruri din viața de zi cu zi, dar care nu este un partener în care acesta să investească sentimente în mod profund, în primul rând pentru motivul că nu mai are în interiorul lui nimic de oferit, după marea devastare. Și cum starea unuia nu poate să existe într-o relație independent de starea partenerului, noua ”jumătate” va deveni, la rândul ei blocată emoțional. Chiar dacă este dispus să investească pasiune, se va lovi mereu de un zid care va conduce la reținere, rutină, răceală. Pe de altă parte, fostul partener, cel ce a lăsat dâre de sânge în sufletul protagonistului, este refuzat mental și emoțional. Este, în continuare iubit și dorit, însă negat vehement, în același timp. Ca urmare, dorința este împinsă în inconștient. Uneori este receptată, dar protagonistul caută să evite prin orice modalități rememorarea acestor momente anterioare. Totuși, partenerul anterior continuă să mai apară sporadic în visele nocturne sau în descărcările comunicaționale cu cei apropiați. Iar atunci când vorbește despre acesta, vocea protagonistului devine încărcată de emoție, chiar dacă rațional afirmă: "Relația s-a terminat, nu mai poate fi nimic, ne-am despărțit și nu mai simt nimic pentru fostul/fosta".

 

Avantaje ale relației-tampon

Chiar dacă pare ceva la limita imoralității, a superficialității și a lipsei de respect față de celălalt și față de sentimentele lui, relația-tampon are câteva avantaje:

1.     Primul avantaj ar fi acela că ajută la atenuarea durerii de separare de primul partener emoțional și favorizează, în acest fel, derularea vieții fără căderi psihice, depresii sau gânduri negative. Există oameni care își neutralizează suferința despărțirii prin implicarea într-o nouă relație.

2.     Noul partener poate avea calități deosebite, astfel încât, în sufletul celui răvășit apare speranța dată de faptul că totuși există cineva minunat și care să-l poată iubi.

3.     Din punct de vedere social, cuplul este unul reușit, întrucât neconsumându-și energia în între pereții intimității lor, partenerii își investesc toate resursele în relații sociale cât mai strânse.

 

Dezavantaje ale relației-tampon

Chiar dacă am prezentat mai sus câteva avantaje ale acestui tip de relație, nu putem să negăm faptul că, în sine, ea este o relație dezavantajoasă, pentru că:

1.     Este o relație ușor sortită eșecului. Lipsa sentimentelor profunde, dorința mare de iubi și a fi iubit... de oricine!... așteptările prea mari în ceea ce-l privește pe noul partener, care este "obligat" să repare greșelile comise de cel de dinainte, prezența reproșurilor din partea acestuia în ceea ce privește afecțiunea neoferită... toate conduc la o nouă despărțire, deloc benefică psihicului.

2.     O relație sănătoasă înseamnă să-ți închei socotelile cu dragostea apusă, să înțelegi cu adevărat ce greșeli ai comis și ce îți dorești în dragoste, ca abia apoi să poți evalua corect compatibilitatea cu noul-venit din viața ta.

3.     ”Folosirea” și apoi abandonarea noului partener este un gest este lipsit de scrupule, moralitate și demnitate. Trebuie conștientizat faptul că trecerea prin travaliul de doliu trebuie făcută de unul singur, iar tocmai acest lucru îi va asigura o maturizare emoțională adecvată cu care se va putea implica într-o altă relație profundă și autentică.

 

Ce alegem, așadar?

Cuplul-tampon se constituie ca o formă de domolire a unei suferințe, a pierderii unei stări trăite. Relația în acest caz este una calmă, liniștită, un parteneriat, o prietenie mai curând decât o iubire. De multe ori, cei care ajung să trăiască o asemenea relație se întreabă: ”Oare ce e mai bine, să sufăr tumultul iubirii sau să mă încălzesc la focul liniștit al unei tovărășii?” Și de aici pornesc tot felul de justificări pro și contra: ”E mai bine să nu mai sufăr”, ”Iubirea e mare mâncătoare de energie și nu mai pot fi în stare să mă concentrez pe nimic altceva”, ”Ce rost are că am iubit cu tot sufletul, că, uite, oricum n-a apreciat partenerul”, sau, de partea cealaltă: ”O relație fără iubire e ca mâncarea fără sare”, ”Sufletul care nu iubește se irosește în van”, ”Nu poți să nu-i răspunzi unui suflet care te iubește cu iubire”... Protagonistul se simte prins între două lumi și alternează în dorința sa. Iar între timp, pentru că viața își continuă mersul, apar stări de furie, agresivitate, depresie, pierderea interesului, retragerea în tot felul de relații sociale, în muncă, în alcool, etc. Cu greu este acceptat faptul că răspunsul există în interiorul său și nu la partener sau în exterior, în socialul ce-l înconjoară.

Așadar, nu contează dacă este de preferat o relație călduță sau este de preferat căutarea autenticei iubiri, ci contează modul în care este integrat răspunsul în interiorul protagonistului. Dacă răspunsul nu creează o stare de conflict interior, dacă este acceptat, iar starea persoanei este una suficient de confortabilă, atunci, cu siguranță, a ales răspunsul corect. Dimpotrivă, dacă răspunsul creează tensiune interioară, se traduce în stări de nemulțumire, în tendința de a sta departe de partener, de cele mai multe ori cu motive ”obiective” foarte temeinice sau dacă duce la apariția suferinței, atunci înseamnă că răspunsul nu este unul adecvat, deoarece există o parte interioară care se opune deciziei și trage un semnal de alarmă: ”Acesta este un răspuns care nu este în conformitate cu tine!”. Partea ciudată, poate, pentru unii este că, în acest caz, dacă se caută răspunsul opus, de multe ori stările nu încetează, pentru motivul simplu că o parte interioară din noi se opune noii decizii, întrucât conflictul în sine nu a fost rezolvat, ci doar păcălit.

Concluzia este una simplă, în aceste condiții: depinde de fiecare, ce-și dorește cu adevărat de la viață! Dar o alegere, pentru a fi eficientă, trebuie să îndeplinească criteriul cunoașterii. Deci, odată ce știi că relația-tampon este una care poate să stingă niște focuri interioare mai mici, dar nu și pe cele mari și că ea nu poate fi mai mult decât, așa cum îi spune numele, o relație-tampon... alegerea îți aparține!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

ARTA DE A ȘTI SĂ-ȚI DOREȘTI ÎN VIAȚĂ – PARTEA A II-A

Bine te-am regăsit, dragul meu cititor. Vom continua astăzi discuția noastră începută data trecută referitoare la modul în care ne dorim ceea ce ne dorim în viață. Lucrul despre care vom discuta astăzi își are originea tot în mecanismul complicat, dar totodată extraordinar al gândirii ce ne-a fost dată nouă, oamenilor. Iar acest lucru poartă numele de SISTEMUL PROPRIU DE CONVINGERI.

 

Ce înseamnă acest sistem de convingeri?

”Pentru a avea succes în viață, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te decizi ce îți dorești. Al doilea este să încetezi să te mai autoblochezi”. Cam așa suna un mare adevăr grăit aleator prin cursurile de dezvoltare personală. Sistemul de convingeri personale este mijlocul propriu fiecărui individ prin care el interpretează tot ceea ce îl înconjoară, de la contextul intim personal în care crește și se dezvoltă până la concepțiile despre lume și viață ale marilor filosofi ai lumii. Așa se explică de ce toți ne pricepem la sport, muzică, politică, medicină, psihologie, tehnică, finanțe, astrologie sau meteorologie. Dar până să devenim indivizi cu convingeri proprii trecem prin etapa în care interiorizăm convingerile, normele, regulile din exteriorul nostru. Familia, școala, biserica, societatea, anturajul… ne „dresează” încă din cele mai fragede momente ale vieții noastre, fiecare în felul lor, prin impunerea anumitor lucruri ca având valențe de norme, reguli, legi de respectat. Copii fiind, le acceptăm și le integrăm treptat în ceea ce vom numi ulterior, la maturitate, sistemul de convingeri proprii. Fie că sunt evenimente care ne marchează sau vorbe spuse de oameni, informațiile își găsesc drumul spre creierul nostru și devin o parte a programării noastre mentale ( programare neurolingvistică!). Unele păreri ale oamenilor devenite în noi convingeri pot fi pozitive și motivante: “ești un elev foarte bun”, “poți ajunge un mare poet în viitor”, “în viață poți obține orice dorești”. Dar, de multe ori, la fiecare din noi ajung și păreri exterioare care duc la crearea de convingeri limitative, mai puțin sau chiar deloc motivante: “nu ești în stare de nimic”, “nu poți avea încredere în oameni”, “ești un leneș și-un pierde-vară”, “n-ai să realizezi nimic în viață”. Tot acest aflux de informații îl arhivăm în psihicul nostru, îl asumăm ca făcând parte din noi și îi permitem ulterior  să devină stăpânul nostru, cel care ne conduce și ne manipulează.

Am dezvoltat astfel, oricare dintre noi, convingeri despre noi înșine, despre ceilalți, despre relațiile cu ceilalți, despre lumea care ne înconjoară, despre aproape totul, de la felul în care ne-am dus la bun sfârșit studiile până la educația copiilor noștri, evoluția noastră profesională sau relațiile conjugale. Fiecare dintre noi poarta în el o constelație de credințe. Ele sunt nenumărate și ne guvernează viața în fiecare clipă a existenței noastre.

Ceea ce credem despre realitate, despre mediul înconjurător acționează ca un filtru, ca niște ochelari selectivi, care ne fac să vedem DOAR acele detalii care converg spre credințele noastre. Și acest lucru se întâmplă în așa măsură încât ajung să le întărească. Astfel, cercul este închis: dacă credem că lumea este o junglă, ne vom îndrepta atenția asupra tuturor pericolelor reale sau potențiale și vom avea din ce în ce mai mult impresia că trăim într-o junglă. Dacă credem că lumea care ne înconjoară este bună și plină de lucruri benefice, atunci așa o vom percepe și așa ne vom comporta în exterior.

 

Ce e de făcut pentru a ne fi bine cu sistemul propriu de convingeri?

Un lucru e cert: nu putem să judecăm credințele, pentru că ele fac parte din ființa noastră. Uneori ne ajută să navigăm pe apele învolburate ale vieții, alteori ne încurcă sau ne pun în situații delicate cu universul înconjurător. Singurul lucru pe care-l putem să-l conștientizăm despre convingeri este că ele NU sunt neapărat realitatea. Ele sunt doar instrumente prin care ne dăm singuri avânt sau, dimpotrivă, ne autoblocăm. Odată ce ne formăm o convingere, noi, oamenii, uităm că ea e doar o interpretarea realității, și îi dăm valoare de adevăr de necontestat. Există în viața fiecăruia dintre noi lucruri despre care spunem: “Nu pot să…”, “Nu sunt în stare să…”, “Am probleme cu…”. În spatele acestor vorbe, însă, stau convingerile limitative pe care ni le-am format din cauza generalizărilor excesive. Și, astfel, ia naștere autosabotarea; teama de un nou eșec ne face să ne întrebăm: “De ce să mai încerc, dacă tot nu pot/nu știu/nu sunt în stare?”

Următorul lucru, după conștientizarea faptului că relele convingeri nu sunt realitate este să învățăm să vorbim altfel cu noi înșine. Să privim convingerea ca pe un joc ce-și poate schimba din când în când regulile, să devenim curioși și, cel mai important să fim drăguți și generoși cu noi înșine. ”Poți!” să fie strigătul ce ni-l adresăm... Altfel, vom fi ca un pește în apă, care nu știe că există și uscat. Trebuie să vină cineva să ne scoată din apă și abia atunci observăm că mai există și alte lumi, și alte posibilități.

 

Până data viitoare când vom aborda și ale aspecte ale psihicului nostru, te las reflectând la propriile-ți convingeri. De câte ori ai sărit din apă și ai privit minunăția uscatului? Cutia din care privești nu cumva e prea strâmtă?

 

Cu drag,

Ștefania