UN ACT RESPONSABIL: ASUMAREA GREȘELILOR PROPRII

Astăzi mi-aș dori, drag cititor, ca prin acest articol să trasez o tușă ca un semn de exclamare asupra asumării de către fiecare din noi a erorilor pe care le comitem, voit sau nevoit, față de noi și față de cei din jurul nostru. Cu toții greșim, aceasta este o certitudine, însă ce facem după ce am greșit? Ce facem cu greșeala și cu cel în fața căruia am greșit? Cum ne uităm în oglindă în cazul în care am greșit enorm față de noi înșine și față de conștiința noastră? Iată întrebări la care am meditat îndelung în ultima perioadă și despre care vreau să vorbesc astăzi, în câteva rânduri.

O vorbă din popor spune că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Nimeni nu spune, însă, ce se întâmplă cu greșelile nerecunoscute, mai ales cu cele pe care nu ni le asumăm nici măcar noi, în fața propriei conștiințe... Referitor la acestea, eu am o teorie: eu cred că acestea se răzbună! Cum? Prin repetiție! Greșelile pe care refuzăm să ni le asumăm, inevitabil, le vom repeta. Le vom repeta, însă, paradoxal, sperând să obținem rezultate diferite. Însă nu știm că Universul ni le pune în cale tocmai pentru a ne arăta că greșim, ni le oferă pe tavă pentru a ne opri o clipă din goana noastră nebună, din automatismele pe care ne-am obișnuit să le integrăm în comportamenul nostru, ca pe niște religii demne de urmat și pentru ca, asumându-ni-le, să provocăm schimbarea binefăcătoare. Se spune că a greși este omenesc, însă, personal, cred că a persevera în aceeași greșeală este prostesc...

Drept urmare, primul pas pentru depășirea unui blocaj este căutarea erorii și remedierea acesteia. A recunoaște greșeala în acțiunile trecute, a ți-o asuma și a încerca, în viitor, să îndrepți consecințele acesteia este singurul mod de a ieși din impas. Pentru că nu putem da timpul înapoi, singurul lucru pe care îl avem de făcut este să acționăm mai înțelept cu următoarea ocazie, aceasta, bineînțeles, după ce ne-am învățat lecția ce trebuia învățată.

Viața noastră este, în general, determinată de deciziile noastre personale, dar și de deciziile colective ale mediului în care trăim. Acesta din urmă este motivul pentru care mulți dintre noi preferăm să dăm vina pe ceilalți pentru eșecurile proprii: pe parteneri, pe copii, pe familie, vecini, colegi, șefi, guvernare sau președinte... Însă dacă am fi sinceri și onești am recunoaște că, în aceleași condiții, unii reușesc mai mult decât alții. Drept urmare, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a arunca ”pisica moartă în curtea vecinului” și mai curând ar trebui să căutăm, în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, momentul în care decizia luată de noi a determinat actualul curs al evenimentelor. Pentru că, doar dacă identificăm decizia eronată, avem șanse să îndreptăm lucrurile sau, în funcție de situație, să ne asumăm consecințele.

Dacă găsim în trecut greșeala care a fost sămânța nemulțumirilor noastre actuale, ne va fi mai ușor să ne asumăm prezentul, să îl schimbăm și să ne construim un viitor mai apropiat de aspirațiile noastre. Am zis!...

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 14 PENTRU VIAȚĂ – TESTUL CELOR TREI AL LUI SOCRATE

În Grecia antică, Socrate (469-399 D.H.) era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință, care alerga spre el agitat și care i-a spus:

"Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?"

"Stai o clipă," îi replică Socrate. "Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."

"Trei?"
"Așa este," a continuat Socrate. "Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.”

”Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?"

"Nu," spuse omul. "De fapt, doar am auzit despre el."

"E-n regulă," zise Socrate. "Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.”

”Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"

"Nu, dimpotrivă..."

"Deci," a continuat Socrate, "vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?"
Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat.

"Totuși, mai poti trece testul, pentru că există a treia probă – filtrul Folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?"

"Nu, nu chiar..."

"Ei bine," a conchis Socrate, "dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?"

Omul era învins și s-a rușinat. Și, astfel, Socrate nu a aflat niciodată că nevastă-sa îl înșela cu studentul respectiv.

 

ÎMPĂCAREA CU FOSTUL... BUNĂ SAU REA?

”E bine să te împaci cu fosta soție? Credeți că a doua împăcare va avea succes?” (Vasi)

 

Azi voi răspunde în câteva cuvinte mesajului de mai sus, venit de pe site.

 

O despărțire este unul dintre cele mai dificile momente cărora trebuie să le faci față. Sfârșitul unei relații intervine de cele mai multe ori din motive precum: conflicte repetate la care nu se găsește o soluție comună, probleme de comunicare, prea puține preocupări în comun, lipsa încrederii, apariția unei alte persoane interesante și infidelitatea sau dispariția sentimentelor... Ceea ce trebuie calculat foarte bine atunci când vine vorba de despărțire este momentul în care decizi că este cazul să renunți la respectiva relație. De ce? Pentru ca, după ruperea în fapt a relației, să ajungi să fii împăcat cu tine și cu decizia luată, să simți că viața ta a luat o turnură benefică în urma despărțirii, să crezi că, atât pentru tine cât și pentru celălalt, decizia rupturii a fost o binefacere, nu un regret. Cu alte cuvinte, să ajungi să renunți după ce ai încercat, fără succes, să îți salvezi relația și, mai ales, să știi că ați făcut sau, cel puțin, tu ai făcut tot ce ținea de tine pentru a fi bine. Dacă nu ai făcut tot posibilul pentru a-ți salva marea iubire sau relația solidă destrămată dintr-o greșeală, dar hotărăști, într-o bună zi, să predai armele, mai târziu te poți confrunta cu regrete, cu dorința de a te întoarce la ce ai avut sau chiar cu dificultăți în a iubi din nou pe altcineva.

Într-un asemenea caz pare a fi cititorul meu drag, ce a îndrăznit să-mi scrie în această perioadă tulbure a vieții lui și pentru care nu am decât un singur răspuns: DEPINDE! Depinde de cum ai încheiat relația și de cât de prostească sau nu a fost decizia de despărțire. Depinde de cât de mult își doresc AMBII parteneri să repare greșelile trecutului, după ce le-au conștientizat, bineînțeles, și să meargă împreună din nou pe același drum, de această dată cu lecțiile învățate. Depinde de puterea ta și a celuilalt de a face schimbări în modul tău de a trăi și de a te comporta. Depinde de capacitatea de a lăsa în urmă tot ceea ce a fost greșeală, fără putință de a o reactiva în prezent și de a deveni subiect de reproș. Depinde de contextul social al celor doi, dacă este sau nu favorizant unei reconcilieri, știind cu toții că ceilalți din jurul nostru pot avea un cuvânt greu de spus în deciziile pe care noi le luăm la un moment dat. Depinde de ce legături s-au păstrat în timpul rupturii între cei doi și dacă acestea s-au menținut la un nivel civilizat de expectanță.

Deinde de... și de... și de... Dacă stau bine să mă gândesc, sintetizând tot ce-am spus mai devreme, DEPINDE DE CEI DOI SUBIECȚI PRINCIPALI! Nu există niciun fel de rețetă sau de poveste general valabilă în această problemă.

Așa că, dragul meu cititor și dragi cititori, cel mai bine este să faceți ce simțiți și cum simțiti, să decelați cu grijă dacă este sau nu o mișcare bună pentru cuplu, dacă aveți în voi capacitatea de a o lua de la capăt, fără să mai țineți cont de greșelile trecutului, dacă aveți, la rândul vostru puterea de a vă transforma, pentru a deveni un altul, un om mai bun, CEA MAI BUNĂ VARIANTĂ A VOASTRĂ, așa cum îmi place mie să spun.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania