MESAJELE SUBLIMINALE

Am auzit cu toţii de mesaje subliminale. Când spunem mesaje subliminale, ne gândim la acele mesaje care sunt primite de o persoană în mod inconştient, urmând ca ea să reacţioneze la ele aparent involuntar. Astăzi, în acest articol, voi încerca, drag cititor, să îți dau câteva repere despre aceste mesaje subliminale, pe care fiecare din noi le receptăm și le emitem voluntar sau involuntar pentru ca, de acum încolo, să încerci să le folosești în avantajul tău.

În primul rând trebuie să știi că mesajele subliminale sunt acele mesaje care au drept scop punerea în acţiune a persoanei care le interceptează. Cei care le transmit au scopul de a determina interlocutorul să cumpere ceva, să facă o acţiune, să reacționeze într-un anumit fel, să voteze o anumită persoană. Mesajele subliminale se doresc a fi comenzi mentale, iar efectul lor este măsurat în gradul în care individul care le-a primit reacţionează la ele. Comenzile mentale se doresc a fi cuvinte simple inserate în mod repetat într-un discurs sau într-o reclamă, cu un efectul scontat de a determina creierul să gândească într-un anumit fel sau să declanşeze o anumită acțiune. O regulă simplă a mesajelor subliminale spune că, pentru a avea efect, aceste comenzi trebuie formulate în termeni pozitivi, scurți de impact. Iată câteva exemple:

Gândeşte-te!

Cumpără!

Ia decizia!

Lucrează cu noi!

Ai încredere în mine!

Te poţi baza pe mine!

Revoltă-te!

Citeşte!

Scrie!

Emite o poziţie!

Fii atent!

Lista poate continua cu multe alte asemenea mesaje, însă lucrurile sunt puțin mai complexe decât par, simpla folosire a acestor cuvinte nu înseamnă că vom și obține efectul dorit, de cele mai multe ori obținându-se chiar efectul contrar. Nu rareori aud oameni în jurul meu care reacționează la aceste mesaje cu o poziție defensiv-agresivă: ”De ce îmi spui tu ce să fac?”, ”Nu-mi mai comanda tu!”, ”Lasă-mă în pace!” sau ”De ce mă critici?”. De regulă, fiecare dintre noi este reticent la asemenea mesaje directe, aproape imperative, bănuind că se vrea în mod obligatoriu manipularea și, astfel, crezând că este îngrădită libertatea personală. Cu toate acestea, dacă sunt transmise corespunzător, cu un anumit ton, într-o anumită conjunctură și creând o anumită stare celui ce le recepționează, fie că ne dăm seama, fie că nu, aceste lucruri au efecte asupra tuturor, indiferent cât de reticenți am fi fiecare dintre noi. În psihologie există un exemplu grăitor în acest sens: dacă ți-aș spune în acest moment ”nu te gândi la un elefant roz!”... spune-mi, te rog, care ți-a fost primul gând și prima reprezentare mentală? Să fie, oare, aceea a unui elefant roz?... ???... Acum este clar, cred, pentru toată lumea, avem zilnic de-a face cu mesaje subliminale, mesaje pe care le întâlnim la tot pasul, de la magazinul de telefonie din colț și până la tricourile tinerilor cu mesaje inscripționate, care mai de care mai originale... La toate acestea, creierul, fie că ne place, fie că nu, reacţionează. Ce culoare avea elefantul despre care v-am vorbit? Dar eterna reclamă la Coca-Cola cum sună? Cumva ”Always Coca-Cola”? Vedeți, funcţionează!

 

Să trecem, însă, acum puțin în registrul faptelor și să vedem cum putem să transmitem noi mesaje, astfel încât acestea să aibă efect? Iată, drag cititor, succint, câteva reguli de care trebuie să ții seama:

·        Transmite în TERMENI POZITIVI comanda ta, nicidecum în termeni negativi

Atunci când dai o comandă să nu facă un lucru sau altul, creierul, înainte de a se gândi cum să nu facă lucrul respectiv, își va imagina cum să-l facă. Atenție, părinți! Nu spuneți copilului: ”Nu scăpa cheia!”, ”Ai grijă să nu cazi!”, ”Nu fă prostia să ieși afară dezbrăcat!”. Mai curând orientați-vă către mesaje de genul:

”Ai grijă de cheie!”

”Ține-ţi echilibrul!”

”Stai nemişcat!” (în loc de ”Nu te mişca!”)

”Păstrează-ţi calmul!” (în loc de de ”Nu te mai agita!”)

”Acţionează” (în loc de ”Nu mai fi pasiv!”)

·        Ascunde mesajul

Există tehnici mai fine de a transmite un mesaj, astfel încât să nu brutalizezi interlocutorul. O tehnică foarte simplă este aceea de a ascunde comanda în spatele unei negaţii. Această tehnică este bine-cunoscută de către cei ce lucrează în vânzări:

”Nu te hotărî înainte de a-mi asculta toate argumentele!”

”Nu fii de acord cu mine până nu...”

”Nu ne alege pe noi decât după...”

”Nu trage concluzia că suntem parteneri de încredere, decât după ce-ți voi arăta...”

De fapt, în toate aceste afirmaţii, vei transmite comanda ca interlocutorul tău să ia o decizie anume, dorită de tine, după ce tu îi vei expune toate argumentele!

·        Înfăşoară-ţi mesajul prin redirecţionarea atenţiei

Aceasta este o altă tehnică, folosită în vânzări, de a transmite un anumit mesaj, astfel încât el să aibă un efect scontat cât mai bun. Cea mai simplă metodă de redirecţionarea atenţiei este ca mesajul tău să fie prins între aspecte care îl interesează mai mult pe partenerul tău de discuție.

”Pentru a avea încredere în noi, trebuie să aflaţi şi părerile clienţilor noştri”

”În timp ce dumneavoastră vă veţi hotărî că suntem cea mai buna alegere, eu vă voi împărtăşi câteva facilităţi-cheie”

”Să te hotărăşti să semnezi acest contract nu este un lucru simplu şi vă voi explica şi de ce!”

”Deşi suntem convinşi că va trebui să ştiţi multe lucruri înainte de a avea încredere în noi, vă voi expune pe scurt câteva din acele aspecte relevante care, cu siguranţă, vi se vor părea interesante”

”Deşi este lucrul cel mai simplu să semnăm contractul, înainte de asta aş dori să vă mai enumăr trei lucruri importante”

După cum vezi, este transmis mesajul de acţiune, urmat mai apoi de direcţionarea atenţiei către anumite aspecte relevante pentru partenerul de discuție!

Acestea ar fi, în linii mari, trei reguli simple, dar de efect, pe care ar trebui să le înveți a le utiliza, dacă îți dorești să fii o persoană care începe să comunice persuasiv cu cei din jurul său. Cu siguranță, mai sunt si alte trucuri demne de știut în tehnica folosirii mesajelor subliminale, însă, pentru un prim contact cu acest concept, este suficient să-ți însușești la perfecție recomandările mele.

 

Îți doresc mult succes în persuadarea interlocutorilor tăi și nu uita că te aștept cu comentarii și sugestii la cele scrise de mine.

 

Cu drag,

Ștefania

IUBIREA VIRTUALĂ: O SIMPLĂ JOACĂ SAU ÎNCEPUTUL UNEI RELAȚII REALE?

Zilele trecute cineva căuta, cu înfrigurare, printre pozele ”aranjate” de pe internet una ”sugestivă”, pe care să o poată posta pe propriul cont din rețeaua de socializare arhicunoscută și mult-prea-folosită de întreaga lume în momentul de față. Și atunci mi-am reamintit întrebările pe care mereu mi le-am pus legat de identitățile noastre de pe internet: ”Cât de naturali suntem în fața monitoarelor?”, ”În relațiile pe care le stabilim pe internet, cât de mult lăsăm să se vadă din adevăratul Eu?”, ”Unde se termină personalitatea noastră și începe propria proiecție a unei imagini ideale la care ne raportăm în fantasmele noastre?”... Mulți dintre noi încercăm să părem altfel când comunicăm prin intermediul internetului. Sunt la modă ”împrumuturile” de imagini care mai de care mai atrăgătoare, apetisante și inteligente, care să ne creeze aura de persoane perfecte, mult-căutate și mult-dorite. Mai mult decât atât, reușim să discutăm cu străini întâlniți pe undele virtuale fără niciun fel de inhibiții, suntem întreprinzători, afaceriști, cu un adevărat parc auto de lux în garaj, abordăm cu dezinvoltură orice subiect despre care aflăm repede printr-un ”search” pe Google, împărțim Like-uri, emoticonuri... și ne amanetăm iubirea mult mai ușor decât am putea-o face, probabil, în realitate...

Apelăm la internet pentru găsirea perechii de suflet într-un număr din ce în ce mai mare, iar acest lucru poate fi unul pozitiv, în sensul în care internetul ne pune la dispoziție, într-un timp relativ scurt, o sumedenie de posibilități pe care, altfel, nu le-am putea acoperi. Totuși, cât de reale sunt aceste relații virtuale? Durează, oare, ele, aceste iubiri? Câtă seriozitate și cât joc regăsești în flirtul de pe internet?

Unele persoane ajung chiar să se și căsătorească în urma unei relații cu cineva cunoscut pe internet, însă, trebuie să recunoaștem, nu toți avem acest noroc. Dimpotrivă, există mai multe exemple negative în acest sens decât pozitive... Toți căutăm cu ardoare fericirea... Probabil din acest motiv, dar și din alte câteva, cu toții avem un cont de e-mail, un blog sau măcar o pagină pe un site de socializare. Iar febra căutării nu se oprește aici. Odată ”instalați” pe unde virtuale, începem căutarea: vedem fețe, profile, descrieri mai mult sau mai puțin prozaice, mai mult sau mai puțin atractive... și lăsăm mesaje dacă ceva din ce am văzut ne incită interesul: ”Mi-a plăcut profilul tău, aș dori să te cunosc...” . Ajutați de camere web, microfoane, căști, transmisii video și altă artilerie tehnologică reușim să stabilim un contact direct cu persoana care ne interesează. Încet, dar sigur, noua ”relație”, și-mi voi păstra aici rezerva de a ține acest termen între ghilimele, începe să ne ocupe din ce în ce mai mult timp… Intrăm zilnic de câteva ori pe net numai pentru persoana respectivă... ne rugăm mereu ca aceasta să fie online în același timp cu noi… ne rugăm, mai apoi, să aibă mai mult, tot mai mult timp doar pentru noi doi și nimeni să nu ne întrerupă... visăm la momentul în care ne vom întâlni față în față, visăm la fiorul primei întâlniri, fantasmăm cu privire la primul sărut sau prima noapte pasională...  Așteptările devin tot mai mari, iar absența de lângă computer e cel mai grav lucru care ni se poate întâmpla... Așteptăm măcar un e-mail, unul mic-mic, dar să fie de la persoana în cauză, deschisul e-mailului sau al paginii de socializare ajungând să devină un fapt repetat la fel de des ca o respirație... Relația creată ne creeză o stare de plutire, de deconectare, de dorință și pasiune. Este asemănătoare vântului: nu o vedem, dar o simțim. Chiar dacă între noi există o distanță și vorbim prin intermediul unor taste, avem certitudinea că legătura există. Simțim cum iubirea ne cuprinde fiecare părticică a corpului și-i mulțumim cuiva care ne-a binecuvântat cu șansa de a visa și trăi o iubire fără o prezență fizică... Uităm, însă, că...“relațiile” virtuale ne pot crea o dependență de neimaginat. Devin un drog de care nu mai putem scăpa. Ne simțim legați de cineva pe care nu-l știm cum este, în adevăratul sens al personalității sale. Vocea senzuală de la microfon și cuvintele amețitoare scrise pe chat ne pot aduce în lumea reală un partener de care, poate, nu ne-am fi îndrăgostit dacă l-am fi cunoscut în împrejurări reale.

Ce se întâmplă în aceste momente de revelație cu ”relația”, ce se întâmplă cu acea comunicare excelentă existentă online și unde dispare ea brusc în momentul întâlnirii reale? Toate iluziile, visele pentru o viitoare relație încep să se distrugă... Simți că îl iubești pe cel pe care l-ai cunoscut prin intermediul cuvintelor și nu pe cel pe care îl ai în fața ta... Bărbatul extrem de hotărât de pe net se dovedește a fi opus așteptărilor tale... Femeii fascinant de inteligente îi rămâne în urmă aura de mister, descoperindu-se doar ca o banală cabotină... Ce putem face în aceste momente? Cine ne poate alina dezamăgirea și rana așteptărilor proprii neîmplinite?...

Încerc să mă mențin un om echilibrat și din această perspectivă și afirm cu tărie că nu am nimic împotriva acestor tipuri de relații. Am cunoscut și voi continua, probabil, să cunosc o groază de oameni noi și interesanți pe internet, oameni de la care am în permanență câte ceva de învățat. Internetul este un mediu prin care două persoane se pot apropia foarte ușor, prin care comunicarea devine facilă și poate deveni extrem de familiar și de necesar, ținând cont de nevoia permanentă a omului de comunicare și socializare. Legat de iubire, am și participat la o nuntă, una cât se poate de reală, nuntă la care cei doi principali protagoniști s-au cunoscut pe net și ulterior, au decis să pună piatra de temelie în viața reală. Am certitudinea, deci, că, în final, dragostea învinge, învinge rasa, credințele noastre, învinge distanțele, tabuurile și prejudecățile și asta-i, până la urmă, tot ce contează.

Dar...

Dar... și aici afirm din nou cu tărie... dar cel mai important lucru rămâne, dincolo de orice, cunoașterea față-în-față, contactul real cu persoana care ne atrage!... A-l vedea, simți, asculta, pipăi, testa, admira și aplauda ”în carne și oase” este, poate, cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla într-o relație și, tocmai de aceea, nu recomand nimănui să sară această etapă înante de a trece la un alt nivel al relației. Prezența celuilalt lângă noi, lipit de noi e vitală... Restul este doar imaginație, creativitate, flirt, joc și cuvinte scrise pentru a impresiona... Lumea reală este, știu sigur, diferită de cea virtuală... Internetul nu a putut și nu va putea nicicând să înlocuiască o prezență fizică.

 

Dacă reușești să iubești complet, atât în lumea reală, cât și în lumea virtuală același partener și să-i fii alături indiferent de obstacolele care ar putea să apară, nu cred ca ai mai avea nevoie de altceva... decât de multe felicitări din partea mea!... Ai atins, înseamnă, pragul superior al conștiinței de cuplu, știi ce vrei în orice condiții, virtuale și reale, iar simțul tău de cunoaștere pot spune că-ți este cel mai bun aliat!

Dacă nu, însă, nu te dezamăgi!... există timp suficient pentru a evolua, a te perfecțina și pe acest domeniu. Trebuie doar să vrei și să te păstrezi deschis la informațiile care vin spre tine...

 

Închei acest articol lăsându-te acum în compania propriilor tale gânduri legate de acest subiect, nu înainte de a te ruga să completezi cu experiența ta acest articol, pentru că doar punând credințe și gânduri la comun vom putea cu toții evolua.

 

Cu drag,

Ștefania

TREBUIE DRAGOSTEA GĂSITĂ SAU VINE SINGURĂ?

Unii caută dragostea, alții o așteaptă să le bată la ușă... Pentru unii, ca să aibă o pereche, sunt necesare zile și chiar luni întregi de strădanie, efort voluntar, metode elaborate, intrigi, insistențe... Pentru alții nu e nevoie decât de timp, răbdare și iar răbdare...

Nu mai departe de acum câteva zile îi uram unei cunoștințe toate cele bune cu ocazia aniversării, printre care și împlinirea celor mai arzătoare dorințe. A râs și mi-a dezvăluit că de puțină vreme ”a început să-și propună” să-și întâlnească și ea, în sfârșit, Făt-Frumosul... N-am înțeles prea bine cum stă treaba să-ți propui să-ți găsești dragostea, însă acest lucru mi-a dat de gândit și m-a inspirat în scrierea acestui articol. Așadar, drag cititor, te întreb pe tine, căci tu ai toate experiențele tale la îndemână și, deci, și toate răspunsurile valabile, care este, de fapt, atitudinea cea mai bună în întâlnirea cu dragostea? Trebuie, oare, dragostea găsită sau aceasta vine singură atunci când te aștepți... sau când te aștepți mai puțin?

Răspunsul care îmi place mie cel mai mult când cineva face afirmații generale despre Sine, Eu, suflet sau psihic este: DEPINDE! Așadar, după părerea mea, și răspunsul la întrebarea de mai sus este același: depinde! Depinde de tipul de personalitate al celui ce începe să-și caute dragostea și de rolul pe care acesta și-l proiectează în viitorul cuplu.

Tipul de personalitate este acela care te îndeamnă să acționezi sau să recepționezi, să fii cel care inițiază sau cel care așteaptă să fie cucerit, în funcție de două aspecte ale sale: temperamentul și caracterul. Prin temperament, tendința celui ce-și dorește un partener poate fi aceea de a-și urma impulsul, fără ocolișuri, spunându-i celuilalt, simplu, "te plac!", sau, dimpotrivă, să aibă impulsul de a se depărta, de a fugi de persoana care îl atrage, ca-ntr-un vals pe care încearcă să-l danseze împreună cu celălalt, un pas înainte, unul înapoi, în cazul în care are un temperament melancolic. Caracterul este cel care aduce educația între tine și partener, nu neapărat în interesul tău. Dacă ai fost învățat să renunți, să-l prețuiești pe celălalt mai mult decât pe tine însuți, să-l aștepți la infinit, vei tinde să tolerezi tot ceea ce vine din partea lui, uneori întărindu-i comportamentele negative. În schimb, dacă ai fost educat să lupți, vei tinde să pui soarta cuplului vostru în toate cele patru mâni: cele două ale tale și celelalte două ale partenerului, în mod echitabil și vei lupta cot la cot cu partenerul și uneori chiar și contra acestuia, pentru ca lucrurile să stea așa cum îți dorești....

De cealaltă parte, rolul jucat în viitorul cuplu poate influența atitudinea față de accesul la dragoste. Rolul masculin este activ, orgolios, determinist. El presupune căutarea dragostei în forme concrete, cum ar fi cucerirea unei anumite persoane, vânătoarea de ocazii, trăirea momentului prezent etc. Rolul feminin este, în schimb, legat de așteptare. În virtutea lui, dragostea vine când vrea ea, ca un destin capricios, ca o chestiune de noroc, iar împlinirea ei depinde în cea mai mare măsură de celălalt. Indiferent că suntem bărbați sau femei, aceste două roluri le putem juca în egală măsură. Sunt femei care-și asumă rolul masculin al vânătorii și al atracției imediate, precum sunt și bărbați al căror rol feminin este mai prezent în ei decât cel masculin, ei așteptând ca femeia să facă primul pas, să-i cucerească, să-i fascineze.

În zilele noastre, observ din ce în ce mai mult o tendință pragmatică vis-a-vis de dragoste. Iubirea astăzi nu mai este la latitudinea Afroditei sau a lui Eros. Nici măcar nu mai este ca în evul mediu, o alianță avantajoasă între familii, iubirea ca apanaj al părinților. Iubirea în zilele noastre pare tot mai mult o chestiune de planificare a unui anumit timp – ”încep să-mi propun să mă îndrăgostesc” – , o problemă de atitudine tranșantă, contra cronometru, de marketing și de publicitate de tipul ”asta vreau și asta ofer”... Astăzi, parcă, dragostea nu se mai așteaptă, nu se mai cucerește, ci ea se planifică și apoi se achiziționează...

 

Tu cum ți-ai găsit, drag cititor, dragostea?

 

Te aștept cu răspunsuri, întrebări și comentarii pe această temă, a noastră, a tuturor.

 

Cu drag,

Ștefania

Lecția 12 pentru viață – Urechea este prelungirea creierului nostru!

Un orăşean primeşte vizita unui prieten de-al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:

- Am auzit un greiere...

- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşeanul.

- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.

- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit:
- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!

- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.

- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!

- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, cei doi prieteni au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.

 

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine. Ascultând zi de zi la televizor "ştiri" politice şi diverse tragedii, catastrofe etc... urechea, care este prelungirea creierului nostru, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor. Ni se induce frica! Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre). Ascultând aşa-zisele ,,informaţii", ne lăsăm prinşi în această capcană. Ajungem să spunem: ”e greu”, ”oamenii sunt răi”, ”trăim într-o lume nesigură”, ”nu am încredere în nimeni”, etc. Şi în tot acest timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi ... nu le mai auzim!...

ÎMI CAUT JUMĂTATEA!... CUM ARATĂ EA?

În multe din zile, intenționat sau neintenționat, aud tot felul de convingeri în legătură cu partenerul potrivit... Fiecare din noi încercăm tot felul de caracterizări, tot felul de definiții ale jumătății noastre, iar atunci când așteptările nu ni se împlinesc, începem să catalogăm, în etichete nu chiar prietenoase, oamenii pe care i-am cunoscut și care ne-au dezamăgit: ”era prea mămos”, ”nu se mulțumea cu o singură femeie”, ”am fost un accesoriu pentru el”, ”nu voia decât o aventură”, ”nici el nu știa ce vrea de la viață”, ”îi fugeau ochii după bani și mașini luxoase”,etc.

Definiții peste definiții... Catalogări peste catalogări...

Ce ne dorim, de fapt, de la omul de lângă noi? Cum știm că am găsit sufletul nostru pereche?

 

Am căutat pentru astăzi și pentru tine, drag cititor, câteva păreri la aceste întrebări care ne frământă pe noi, pe toți, în egală măsură, fie că recunoaștem sau nu acest lucru... Am provocat și am găsit două păreri, a lui și a ei, pe cât de interesante, pe atât de complicate în esență. Vă voi lăsa în compania cuvintelor lor, în timp ce, pe măsura derulării rândurilor în fața ochilor tăi, te voi ruga să-ți pui chiar și tu sufletul în bătaia vântului, pentru a simți cu adevărat... ce cauți la un partener...

 

Părerea ei:

”Am primit o provocare în fața căreia... recunosc... mă simt încurcată! Nu m-am gândit niciodată că va veni ziua în care o să mă gândesc la El, la idealul meu de bărbat... Dar acum m-am apucat ”de gândit”, așa că sunt și eu curioasă ce va ieși...

Știu cu siguranță că-mi doresc să mă trezesc ”din somn/ într-un pat de bărbat frumos/ să miroasă a măr și-a zori/ și a tot ce-i mai bun într-o casă/ să-mi șoptească: "Vrei un ceai?"/ eu să-i spun "Te iubeeeeeesc!/ e oare cineva/ care să-mi poată da/ așa ceva măcar de ziua meaaaaaaa"... Și-uite așa m-am apucat de cântat singură prin casă... Dar să revenim: cum îmi doresc să arate bărbatul ideal pentru mine? Surprinzător sau poate nu, pentru unii, pot afirma cu siguranță că nu am un standard anume: 1,90 m înălțime, ochi albaștri, spate puternic, picioare puternic înfipte în pământ, privirea ageră și mâinile ocrotitoare. Nu am avut niciodată revelația să merg pe stradă și să tresar dacă văd vreo frumusețe aparte de bărbat. Ideea mea de ideal masculin nu stă într-un fizic perfect, ci este legată strict de suflet, minte și psihic, de ceea ce te face pe tine, ca femeie lângă el, să devii, de manieră în care te influențează și de sentimentele pe care el însuși, cu tot ce-i aparține, le naște în tine.

Poate că dacă m-aș încumeta să mă opresc la un detaliu fizic... aș alege ochii!... Da, ochii, ei sunt cei care mă atrag... Indiferent de culoare, ei trebuie, în mod obligatoriu, să fie fascinanți. Să pătrundă în minți și suflete. În idei și teorii. Să mă fascineze. Să mă devoreze. Să mă mângăie...

Va avea, obligatoriu, o îmbrățișare caldă, voi simți protecție, dragoste, atenție și respect, iar dacă lumea s-ar termina în acel moment, mie nu mi-ar păsa... Și aș vrea ca nici lui... Idealul meu trebuie să simtă că și eu sunt “ideala” lui...

Cred că această poveste de dragoste va fi una unică și irepetabilă. Mă voi înțelege din priviri cu el, vom simți împreună că ne cresc aripi pe sub pământ, pentru a ajunge până la îngeri cu ele, vom discuta orice, oricând, oriunde, iar viața va fi minunea pentru care am fost creată!

Poate că voi și plânge în unele momente, dar lacrimile ne vor duce la evoluție, iar tristețea va fi doar ca să pot vedea apoi fericirea... Îi voi spune în fiecare zi că-l iubesc, cu orice vorbă posibilă și imposibilă, inventată sau neinventată încă, iar atunci când se vor termina cuvintele... vor rămâne faptele care vor spune același lucru...

Iar când toate acestea se vor întâmpla de la sine... atunci voi ști că el este jumătatea mea... Doar atunci. Iar între timp, o să-mi continui neobosita căutare. De ce? Pentru că sunt sigură că fiecare are idealul lui, undeva... iar acesta stă și așteaptă să fie găsit, să fie completat... cu prezența celuilalt!...”

 

Și părerea lui:

”Provocarea a venit într-un moment în care chiar mă frământam în această privință. Prea mulți prieteni în jurul meu se căsătoresc și parcă prea mult, în ultima vreme, băieții se ”întorc” către ”cele sufletești”... Ciudat, totuși, primul gând a fost acela că: ”partenera mea ideală nu vreau să fie IDEALĂ”. Ideal, în mintea mea, este echivalent cu ceva intangibil, ceva departe de mine, o Nirvana pe care n-o voi atinge niciodată!... Și-atunci, de ce mi-aș dori o femeie ideală?...

Apoi m-am gândit că, oricât de mult s-ar apropia persoana respectivă de idealul meu, în permanență voi vrea sa schimb ceva la ea, voi vrea să schimbe ea ceva la ea, voi vrea să am altceva, mereu altceva și mereu surprinzător... De aceea, cred că persoana ideală pentru mine este aceea care știe să mă surprindă mereu cu alte și alte aspecte ale ei, care îmi arată mereu o altă fațetă și care știe să treacă în diverse registre, de la copil, la ”femme fatale”, la tovarăș de discuții, mamă care să mă țină în brațe și înapoi la copil... Și toate aceste în timpi scurți, în dimensiuni pe care să le simtă și care să se racordeze la stările mele...

Mi se pare imposibil să-i definesc niște caracteristici sau trăsături. Dacă le-aș putea defini, ar fi și ușor de găsit, nu? Ori, starea mea actuală arată că nu e chiar așa de ușor... Sau, poate e ușor, poate chiar ne găsim în viața noastră cotidiană persoana ideală, însă dacă nu suntem deschiși sufletește pentru a o ”simți”, ne putem trezi că a trecut pe lângă noi și nici nu ne-am dat seama, fiind prea fixați pe concret, palpabil, pe ”specific bărbătesc”, cum ar spune cineva. Totuși... să fie inteligentă, să fie amuzantă, să fie complexă, să fie frumoasă, să fiu mândru alături de ea... greu! Un singur lucru e clar în toată ecuația asta: lângă idealul meu de femeie, eu știu sigur că ar trebui să fiu... simplu, doar eu!”

 

Fără prea multe comentarii din partea mea de această dată, te aștept și pe tine, drag cititor, cu răspunsul sincer la întrebarea: ”Cum arată jumătatea ta?”

 

Cu drag,

Ștefania

DESPRE SPEED-DATINGS ȘI DESPRE ÎNTÂLNIRI PLĂCUTE CU OAMENI CA TINE

Discutam data trecută, drag cititor și, mai ales, draga mea cititoare, despre Făt-Frumosul fiecăreia dintre noi și căutam împreună, cu ochii minții, cam pe unde se ascunde acesta, de nu reușim, multe dintre noi, să dăm de el. Iar la final, ți-am lansat o provocare, aceea de a te gândi în ce măsură tu, ca persoană decentă, cu multe calități, cu lucruri valoroase de împărtășit cu cineva drag, ai avea interesul sau uneori puterea de a te afișa în public cu dorința-ți prinsă în piept ca un mărțișor de preț și de a participa la o sesiune de SPEED-DATING.

Astăzi voi detalia puțin acest concept și vom vedea împreună avantajele utilizării unui astfel de eveniment pentru îmbunătățirea calității vieții tale personale.

Așadar, să vedem ce înseamnă mai exact speed-datingul...

 

Istoria conceptului de speed-dating

Inventat la sfârşitul anilor ’90 de rabinul Yaacov Deyo pentru a-i ajuta pe tinerii evrei singuri din Los Angeles să socializeze, speed-dating-ul este un sistem organizat de întâlniri care le permite celor înscrişi să cunoască un număr mare de oameni noi într-un timp relativ scurt (aproximativ 2 ore). Şi acum, ca şi atunci, la înființare, scopul este ca fiecare participant să îi poată alege, dintre ceilalți prezenţi, pe aceia cu care ar continua să se întâlnească pe cont propriu, într-o relație de prietenie, sau, de ce nu, într-una de iubire. Discuţiile au loc între bărbaţi şi femei în numer egal şi au o durată precisă, de obicei, nu mai mult de 8 minute, astfel încât fiecare să poată vorbi, pe rând, cu toate persoanele de sex opus din încăpere la o singură întâlnire.

Dacă în Statele Unite fenomenul speed-dating este un subiect frecvent pentru studiile psihologice şi antropologice, fiind folosit cu succes ca instrument pentru cercetarea dinamicii procesului de atracţie/respingere și pentru cunoașterea criteriilor care determină selectarea unui posibil partener (aspectul fizic, starea materială, etnia, personalitatea etc.), în România, integrarea acestui concept se află abia la început. Și dau acest exemplu al Statelor Unite, având în minte mult-apreciatul serial ”Sex and The City” cu cele 4 seducătoare prietene care se încurajau și se aplaudau reciproc în căutarea lor permanentă de parteneri satisfăcători și de pantofi care să întoarcă priviri invidioase.

Evenimentul, deși unul anxios pentru unii sau plin de bucurie pentru alții, dar, oricum, încărcat de emoție pentru toată lumea, nu se vrea a fi o sperietoare pentru cei ce se hotărăsc să-i treacă pragul. Într-o sală care să cuprindă aproximativ 10-12 mese de două persoane sunt așteptați femeile și bărbații, așa cum am spus, în număr egal, care să se așeze pe rând la toate mesele și să aibă, astfel, contact cu toți ceilalți participanți de sex opus, în încercarea de a socializa cât mai plăcut și mai armonios cu putință. Bineînțeles, totul este explicat dinainte de către persoane competente în acest sens și urmărit, pentru ca totul să se desfășoare ca la carte, iar oamenii să plece mulțumiți de la întâlnirea care, poate, va fi în stare să le schimbe destinul: de la reguli de conduită, la modalități de ”intervievare” a celuilalt, opțiuni de completare a formularului cu note acordate partenerilor întâlniți și până la modalități ulterioare de a intra în contact cu potențialii pretendenți la prietenia sau iubirea lor, nimic nu scapă de sub control și de sub o abordare serioasă și evolutivă a relațiilor interumane.

 

Aproximativ 8 minute ai ca să afli ce vrei

Da, într-adevăr, poate părea ușor comic și neangajant, însă, în acest concept de speed-dating, ai aproximativ 8 minute, în funcție de cine organizează evenimentul, în care să afli ce vrei de la un partener pentru o prietenie sinceră sau de la un partener de viață. Iar pentru o primă întâlnire, crede-mă, dragul meu cititor și draga mea cititoare, că nici nu-ți dorești mai mult. Se spune că prima impresie contează și că aceasta se conturează în primele secunde de contact direct cu o persoană. Iată că, de această dată, ți se oferă mai mult de câteva secunde pentru a vedea dacă o anumită persoană merită mai mult timp și atenție din partea ta pentru o a doua și a treia întâlnire sau nu...

 

Surprinzător sau nu, feedback-urile pe care eu personal le-am luat de la diverși oameni privind această formă de socializare sunt cât se poate de impresionante: este o experienţă pe care oamenii o încearcă nu neapărat din dorinţa idealistă de a-şi găsi dragostea în câteva minute, ci pentru că joburile solicitante şi lipsa unui grup constant de prieteni îi îndreaptă spre o activitate socială care le permite să cunoască mulţi oameni noi într-un timp cât mai scurt. Deşi miza nu este întotdeauna îndrăgostirea, câteodată se întâmplă. Şi când sentimentul e reciproc şi se ajunge chiar la căsătorie, ceea ce nu poate fi decât minunat!

 

De ce speed-dating și nu întâlniri virtuale, în căutarea fericirii?

De cele mai multe ori începuturile ne sperie, ne cresc adrenalina, iar cunoașterea de oameni care pot deveni potențiali parteneri cu atât mai mult ne poate bloca. Totuși, țin să reamintesc tuturor celor care citesc aceste rânduri că a-ți alege partenerul este o decizie majoră, iar acest tip de situație nu o poți ocoli, nu o poți omite, ci trebuie să o traversezi. Doar nu vrei să rămâi singur/singură toată viața, nu?

În fața unui asemenea blocaj, mulți dintre noi aleg varianta căutării fericirii pe internet. ”De ce nu?”, spun ei, ”e o variantă rapidă și comodă de a relaționa” și nu pot să-i contrazic cu nimic în acest sens. În fața calculatorului, într-un cont pe o rețea de socializare poți arăta ce vrei din tine, poți deveni cine îți dorești, fără ca celălalt să poată afla adevărurile tale murdare, dacă tu nu-ți dorești acest lucru. Da! Dar, gândește-te că exact același lucru îl simte și celălalt! Vei putea tu, oare, atunci să-ți dai seama cu adevărat cu cine ai de-a face? Mulți se plâng că pe internet, partenerul ”arăta” altfel decât este în realitate... ”Constituția atletică” era, de fapt, burtică și chelie, ”persoană serioasă și angajantă” s-a dovedit a fi cineva trecut de multă vreme de vârsta tinereții, iar ”tânăra sexi” era, de fapt, o femeie narcisistă, timorată și cu prea puțină dorință de a se apropia de vreun bărbat... În fața acestor situații, devii tensionat și nu vezi dincolo de ele. Simți că încrederea ți-a fost înșelată și, dacă ai puțin curaj, faci stânga împrejur și fugi. Dacă nu, rămâi nefericit în această pseudo-relație...

Pe de altă parte, a sta față în față, chiar și preț de câteva minute, cu cineva pe care vrei să-l cunoști, mi se pare o alternativă mult mai viabilă. De ce să nu ne reîntoarcem la vremurile vechi când oamenii, în loc să-și dea like-uri pe internet, se priveau în ochi și-și transmiteau emoțiile pe care le încercau? În situația alegerii partenerului trebuie să fii ancorat în realitatea faptică, în concret. Ca sa iei decizia ”îmi place/nu-mi place” trebuie să ajungi să-ți pui întrebări de genul: ”mă simt bine în prezența ei/lui?”, ”mă emoționează privirea lui/ei?”, ”simt acea chimie care este dincolo de puterea înțelegerii concrete?”... Întrebări simple, răspunsuri la fel de simple, dar pline de conținut și traire. Dar pentru a putea răspunde la ele, trebuie să-ți asumi curajul de a traversa mediul virtual și a intra în dimensiunea reală a întâlnirii față în față...

Tu ai vrea să încerci experiența speed-dating?

 

Cu drag,

Ștefania