CÂTEVA LUCRURI DESPRE CULORI ȘI CUM NE INFLUENȚEAZĂ ELE

”Este adevărat, culorile ne influențează viața? Și dacă da, în ce fel o fac?”

 

Iată o provocare ce mi-a fost adresată cu ceva timp în urmă de către o clientă, iar azi m-am hotărât să răspund acestei provocări. Așadar, drag cititor, încep articolul meu din această săptămână prin a-ți spune ceva ce știi deja, cu siguranță: culorile de care ne înconjurăm ne influențează starea de spirit, ba chiar tonusul fizic și anumiți parametri fiziologici, mai mult decât am putea crede. Mecanismul prin care culorile acționează asupra unor funcții fizice nu este încă bine cunoscut, deși diverși specialiști s-au întrecut în a da un sens diverselor fenomene sesizate în mediu natural sau provocate în laborator, dar are, se pare, legătură cu echilibrul hormonal, echilibru care poate fi modificat urmare a schimbărilor subtile ale stării de spirit intervenite atunci când percepem/privim o culoare.

Există chiar o tehnică de vindecare prin culoare numită cromoterapie, tehnică ce se axează pe proprietatea celulelor umane de a fi influențate de undele electromagnetice (lumina albă, razele X, ultraviolete, etc). Cromoterapia a fost cunoscută și utilizată încă din cele mai vechi timpuri. Ea a luat naștere cu mii de ani în urmă în țările din Orient, India și China. Anticii considerau că prin culoare se poate obține controlul asupra emoțiilor și asupra întregului organism al omului. În Antichitate, din cauza lipsei medicamentelor, se aplicau tratamente naturiste. Bolnavii erau tratați prin arome, muzică și prin culorile din interiorul templelor. La baza vindecării prin culori stăteau și stau și în prezent culorile: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, adică, pe scurt, ROGVAIV.

Ieșind, însă, din spectrul cromoterapiei, putem totuși afirma cu certitudine: culorile au existat și vor continua să existe mereu în viața noastră. Sunt prezente peste tot: în natură, în vestimentația noastră, în alimentație, cosmetică, mediul ambient al căminului sau al biroului, medicină și artă. Cu alte cuvinte, culorile dau un sens vieții noastre. Ele acționează atât la nivel psihic, cât și în ameliorarea unor afecțiuni patologice ale corpului. Culorile se împart în două mari grupe:

·        culori calde, în cadrul cărora sunt incluse: roșul, oranjul, verdele, galbenul; acestea au efect stimulator asupra psihicului

·        culori reci, dintre care amintesc: indigoul, albastrul și violetul, cu efecte inhibatoare, neutralizante, sedative.

În cele ce urmează, sintetic, voi prezenta câteva efecte ale diferitelor culori asupra noastră. Așadar:

Roșul

·        stimulează creșterea numărului globulelor roșii, crește ritmul cardiac, crește tensiunea arterială, dă senzația de căldură și potențează dorința sexuală; cunoaștem cu toții efectul pe care un ruj roșu îl are pe buzele unei femei...

·        privitul unui obiect de culoare roșie stimulează, pe termen scurt, psihicul; însă expunerea prelungită la roșu obosește, deoarece roșul permite eliberarea și folosirea mai rapidă a energiei mentale

·        poate inocula o stare difuză de neliniște și teamă; din acest motiv, în natură, unele plante și animale se folosesc de această culoare pentru a semnaliza pericolul pe care ele îl reprezintă pentru potențialul agresor

Portocaliul/orange

·        reface organismul după instalarea stării de oboseală, stimulează respirația și glandele corticosuprarenale în producerea adrenalinei

·        stimulează digestia

·        este, prin excelență, culoarea creativității, a intelectului

·        facilitează comunicarea, exprimarea sentimentelor și a stărilor sufletești

·        are efect dezinhibator

Galbenul

·        stimulează activitatea pancreasului, digestia, puterea de concentrare și autocontrolul

·        în nuanțe deschise este energizant și favorizează exteriorizarea trăirilor, a emoțiilor și sentimentelor

·        nuanțele mai tari sunt iritante

·        indiferent de nuanță, galbenul stimulează pofta de mâncare

·        asociat cu negrul, provoacă neliniște, teamă; există șerpi și broaște veninoase care au pielea colorată în galben și negru

Verdele

·        echilibrează ritmul cardiac, reducând frecvența și severitatea aritmiilor

·        înlătură stresul, imprimă o stare de calm și relaxare

·        este culoarea protecției, dând senzația de siguranță

·        odihnește și revitalizează, în primul rând psihicul, dar și întregul organism

Albastrul

·        reduce ritmul cardiac, calmează respirația, de aceea se spune că ajută în insomnii și în reducerea emoțiilor și a stresului

·        relaxează, fără a avea efectul tonic al verdelui

·        culoare a abandonului, diluează intensitatea trăirilor, a emoțiilor, favorizând, însă conștientizarea

·        este un bun susținător al toleranței

·        reduce pofta de mâncare

·        are deseori efect de inhibator sexual

Albul

·        odihnitor prin excelență, potențează inactivitatea, inerția

·        poate induce senzația de însingurare

Negrul

·        simbolic, este “culoarea” misterului, a necunoscutului

·        pe fondul altor culori, negrul dă, de obicei, senzația de protecție

·        când este dominant, negrul potențează depresia

Indigo

·        stimulează activitatea glandelor, în special a tiroidei

·        are efecte benefice în afecțiuni ORL, psihoze și astm bronșic

Violet

·        are efecte benefice asupra sistemului nervos, boli ale rinichilor și vezicii urinare, nevroze, insomnii, intoxicații

·        crește imunitatea organismului

·        estompează și reduce energiile în surplus și stimulează intelectul

Culorile joacă un rol semnificativ în modul nostru de a simți și percepe lumea. Ele ne pot influența starea de spirit, așa cum o fac razele de soare sau stropii de ploaie. Așadar, dacă vrei să evoluezi continuu, caută să înțelegi tainele culorilor și modalitatea prin care acestea îți pot deveni aliați în drumul tău către lumină.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

SĂ SUFERI DIN IUBIRE...

Deunăzi vorbeam cu cineva despre ce înseamnă a avea o relație de iubire. Despre a avea o relație în care vrem SĂ FIM, să existăm cu adevărat. Am vorbit despre o relație profundă, de dragoste, pe care putem să o avem cu un partener ales pe viață. De ce am vorbit despre asta? Pentru că interlocutoarea mea a avut o relație pe care a dorit-o doar ea, dar n-a observat la timp asta. Ea voia sentimente, iubire, pasiune, profunzime... Celălalt voia doar... o aventură, doar sex ocazional... Nu sună ca un clișeu?... Așadar, el n-o căuta aproape niciodată. N-o suna, nu-i cerea nimic... În schimb, pentru că ea purta în sufletul ei o mare iubire, îi dădea lucruri pe care el nu le cerea și nici nu le dorea... Ea îi dădea telefon. Ea îl căuta. Ea se ducea la el. Ea se consuma într-o relație în care era, în fapt, singură și credea că asta era ceea ce își dorea... Ea credea că-l voia pe el, iar energiile ce izvorau din subconștientul ei o determinau, continuu, să dea, să dea și iarăși să dea... Pe măsură ce el fugea, ea alerga după el. Pe măsură ce el se îndepărta, ea simțea tot mai multă tensiune, frustrare, neliniște și... toate acestea îmbrăcau forma poleită a iubirii. De fapt, ea căuta, inconștient, să fie nefericită, să aibă emoții care imitau iubirea, nu să trăiască iubirea însăși. Inconștient ea căuta nefericirea, căuta să fie respinsă... cred că respingerea îi dădea un sentiment de implicare, de dragoste și pasiune...
Într-o viață de om, mulți dintre noi trecem și prin acest gen de relație. Trecem prin relații toxice în care suntem respinși și ne simțim răniți. Întrebarea care-mi stăruie mie acum în minte este: cât de mult stăm în asemenea relații?

De ce pun întrebarea asta? Pentru că timpul îndelungat petrecut într-o relație în care nu suntem iubiți înseamnă acumulare, în subconștient, a unei uriașe energii care ne poate ulterior canaliza către relații de același fel, adică toxice, către reacții emoționale diforme și disfuncționale. Se poate ca unii dintre noi să fim atrași de oameni care nu ne iubesc, să ne placă intuitiv aceia care nu ne vor și să ajungem până acolo unde să ne implicăm în relații distructive pentru noi. Nu-i vina celui ce ne respinge, nu-i problema lui!... Problema noastră, însă, ar putea fi tocmai aceea că noi nu înțelegem libertatea celuilalt de a nu ne iubi și de a nu ne alege, dacă nu simte asta. ”Am crezut că și el mă iubește, că și el mă vrea...”, mi-a replicat persoana despre am vorbit mai devreme. Atenție: în iubire nu putem merge drept ghidându-ne de credințe false. Îmbătatul cu apă rece e problema noastră nu a celuilalt... Dintr-un punct obiectiv de vedere privite aceste lucruri, lucrurile sunt foarte simple: atunci când cineva vrea ceea ce vrem și noi, se manifestă. Cineva care vrea să fie cu noi, se comportă ca atare. Dacă nu se comportă ca atare, dar simte totuși anumite sentimente, cu siguranță are rețineri emoționale, are îndoieli nerezolvate și indecizii pe care, oricum, nu le vom rezolva noi. Iar când un om nu simte dragoste și atracție pentru noi, ne va arata asta prin toată ființa sa. Atenție trebuie să manifestăm la interpretările pe care le facem în mintea noastră. Ne gândim ușor că celălalt simte ca și noi, vrea ce vrem noi, ne amăgim legat de o privire aruncată, de cuvinte rostite, ne legăm de amănunte mărunte pentru a ne susține himera că avem o relație...

Nu puțini sunt oamenii care au trăit relații imaginare și suferințe nenumărate, doar pentru că au interpretat mici gesturi ca fiind alegeri, decizii și confirmări ale sentimentelor celuilalt. Încerc să transmit tuturor acelora care se regăsesc în aceste cuvinte un sfat: fiți sinceri cu voi înșivă și veți suferi mai puțin! Priviți cu sinceritate și curaj către acela care NU alege să aibă o relație cu voi, acceptați cu seninătate asta și veți suferi mai puțin sau chiar deloc. Nu vă veți mai amăgi și vă veți scuti de suferința din dragoste, de suferința cauzată de respingere. Dacă puteți să închideți o relație imaginară de la început, înseamnă că vă faceți vouă înșivă un mare serviciu: veți da, cu adevărat, dovadă de IUBIRE DE SINE.

Dacă alegem să ne implicăm în relații în care reciprocitatea este evidentă, manifestă și clară, ne vom scuti de o mulțime de emoții negative, de frustrări și tensiuni, care nu rămân fără consecințe în timp. Alegeți să spuneți ”NU” suferinței înainte ca ea să înceapă!... Dar pentru asta trebuie să înțelegem cu toții forța liberului arbitru și faptul că iubirea, în sufletul tău sau al altuia, este sau nu este!... Dacă nu este, nu putem face nimic s-o trezim. Când forțăm lucrurile, când ne imaginăm că se poate, când credem că am putea fi doriți dacă am fi mai buni, dacă am avea un cont mai ”gras” în bancă sau o mașină mai luxoasă, înseamnă că mai avem de învățat multe cu privire la cunoașterea libertății de alegere a ființei umane. Mai bine să nu încercăm să constrângem pe nimeni cu nimic în niciun fel. Constrangerea asupra altuia ne ia din propria libertate, ne leagă de un om care nu ne iubește și ne face sclavul emoțiilor. A accepta că altul nu simte ce simțim noi este expresia inteligenței emoționale și arta de a căuta fericirea prin mijloace corecte. Într-o relație în care sunt doi, sentimentele sunt reciproce, iar reciprocitatea se manifestă ca atare. Dacă nu-i reciprocitate, e mai frumos să așteptăm până va fi, dar de la o altă persoană. Să ne bucurăm de viață, de fiecare clipă, să iubim ceea ce avem și să fim convinși că soarele adevărat strălucește și-n relațiile de iubire, pentru toți cei care nu-l confundă cu becul...

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 13 PENTRU VIAȚĂ – DELFIN SAU STICLĂ

Ai văzut vreodată cum se joacă delfinii?

Nu mă refer la cei ținuți în captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.

Trăiesc lângă ocean și, din când în când, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu își vânează hrana, nici nu fug de un atacator și nici nu vor să ajungă într-un anumit loc. Pur și simplu se distrează. Ei înoată printre valuri, se ascund sub ele și, crede-mă, fac surfing.

 

Ai văzut vreodată vreo sticlă în mare?

Știi ce se întamplă cu ea... Valurile o aruncă încolo și încoace, o înghit și o scuipă, iar la suprafață fac ce vor cu ea.

 

Între acestea avem și noi de ales. Între delfin și sticlă.

Delfinii folosesc valurile. Ei nu pot decide cât de mari vor fi acestea, când îi vor ajunge sau când se vor sparge, ci iau fiecare val în parte și hotărăsc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom înota, iar acesta e bun de surfing. Ei pot hotărî!

Sticla nu!

Valurile o aruncă așa cum vor ele. Se află la discreția lor și plutește până ce e aruncata pe plajă, respinsă de ape, ca un lucru lipsit de importanță.

Ce ești tu, oare, în oceanul vieții, delfin sau sticlă?

Folosești împrejurările, șansele în avantajul tău?

Sau ești o sticlă aruncată la întâmplare, dependentă de ziua de mâine, care decide în locul tău?

Speri și, în același timp, te temi de ghinion?

Nu poți decide cât de mari sunt valurile sau când și unde se vor sparge; ceea ce te face sa fii un învingător sau un ratat este tocmai reacția la împrejurări.

 

 

Autor text: Michael Beer

PLÂNSUL DE BUCURIE

”Bună seara! Am o singură întrebare legată de lacrimi și nu găsesc nicio explicație logică. Mă uit la televizor și văd o dramă și, fără să vreau, îmi dau lacrimile, la fel pățesc și dacă cineva spune o vorbă bună despre mine. Ați putea să îmi răspundeți? Vă mulțumesc anticipat.”

 

Astăzi voi începe un proiect, acela de a răspunde prin articole la întrebările pe care tu, dragul meu cititor, mi le adresezi prin platforma ziarului online drag ție, brasov.net. Și pentru că deja am primit prima solicitare în acest sens, mă voi grăbi să răspund. Așadar, azi vorbim despre plâns, mai exact despre plânsul dintr-o altfel de emoție decât cea negativă, plânsul de bucurie.

Cu siguranță, fiecare dintre noi a văzut la persoane din jurul său sau a simțit pe propia piele acest gen de manifestare a emoției pozitive. Sportivii au deseori, în văzul tuturor, momente de emoție pozitivă, la finalul unei competiții în care au ieșit victorioși sau în momentul intonării imnului lor național. Și acesta e doar unul din exemple.

Bineînțeles că suntem diferiți și în acest caz: există persoane care simt lacrimi pe obraz la cea mai mică emoție speculată intens într-un film (câți, oare, dintre noi n-am plâns atunci când micul Babe din filmul ”Babe” (1995) a reușit, după ce a învins nenumărate obstacole și suferințe, să câștige cu stăpânul său concursul de dresaj al câinilor ciobănești, rămânând amândoi nemișcați în mijlocul imensei pajiști, transfigurați de bucurie la auzul uralelor mulțimii dezlănțuite?), iar alții, dimpotrivă, pot fi genul de persoane care nu plâng niciodată, indiferent de spectacolul real sau fictiv la care asistă. Iar între acești doi poli de persoane... bineînțeles că suntem toți ceilalți care ne emoționăm în grade diferite la diverse provocări pe care viața ni le aruncă în cale.

 

Plângi vizionând reclame?

Cei ce lucrează în publicitate încearcă să se ”joace” cel mai mult cu emoțiile noastre fundamentale și, uneori, chiar reușesc... În facultate am studiat o materie care se numea ”Psihologia reclamei” și care aborda, foarte interesant, toate aspectele emoționale pe care le urmărește orice material publicitar. Știți, oare, reclama ce se difuzează de curând la TV și care începe cu: ”Ar putea să fie fiul tău... fratele tău... pentru el ar putea să fie prea târziu... dar viața merită a doua șansă...” dublată de cadre de imagini cutremurătoare?... Sau pe cea în care tatăl, aflat la vârsta senectuții, îl întreabă repetitiv pe copil, acum matur, despre un fluture, iar apoi, văzând că acesta s-a enervat, îi dă un jurnal în care scrisese cum că a douăzeci și una oară oară copilul, mic fiind, l-a întrebat, iar el i-a răspuns cu dragoste că este un fluture...

Unii pot râde acum și pot spune că este o prostie această emoție care m-a cuprins doar reamintindu-mi aceste reclame, însă acestora aș vrea să le aduc aminte filmul ”Cu nașu’ la psihiatru” (1999), unde Robert De Niro plânge văzând o reclamă la TV unde un bărbat se plimbă cu fiul său la țară. O asemenea imagine plină de tandrețe îl face să izbucnească în lacrimi, nu uita, tocmai pe unul din capii mafiei din New York!...

Plângi când îi revezi pe cei dragi?

Reîntâlnirile ne reamintesc și suferințele îndurate de la despărțirea de ființa dragă. Plânsul alături de cineva drag, revăzut după o lungă despărțire nu este o noutate, zic eu, pentru nimeni, chiar dacă ai trăit tu această emoție sau ai văzut-o manifestându-se la alte persoane din jurul tău. Filmul lui Roberto Benigni, ”Viața e frumoasă”, răsplătit la Cannes, în 1998, cu trofeul Palme D’Or, prezintă emoționant povestea băiețelului salvat de la moarte și disperare prin sacrificiul tatălui și care își regăsește mama. Câți, oare, am plâns la acest film cu lacrimi mari curgându-ne pe obraji?...

 

Plângi ca urmare a unei victorii sau a unui succes?

Victoria ne amintește toate suferințele îndurate pentru a o obține, iar în război, pe toți camarazii care nu mai sunt alături de noi să se bucure împreună cu noi. Victoria anunță și viitoarea despărțire de toți cei ce o sărbătoresc astăzi. O a treia ipoteză poate fi aceea că lacrimile sunt utile, ele ușurând sentimentele de invidie și ostilitate ale spectatorilor. Chiar dacă nu ne plac pe noi, ca și competitori, în cazul unei victorii, lacrimile noastre pot provoca, în mod empatic, o emoție pozitivă opusă. Este mai dificil să urăști un învingător înlăcrimat decât unul radios și triumfător!...

 

Extazul mistic: plângi când intri în comuniune cu o Divinitate?

Bucuria extazului și lacrimile ce-l însoțesc pot fi comparate cu bucuria regăsirii și bucuria de a fi învingător. Pentru credincioși, sentimentul uniunii cu Dumnezeu este atât victoria asupra condiției de om prea aplecat spre cele lumești, cât și un sentiment de reîntâlnire cu cea mai iubită Ființă. Nu mă pot abține să nu amintesc aici bucuria aproape mistică pe care au trăit-o de curând mii de oameni adunați în Piața San Pietro din Roma, la vederea feței serenice a noului papă...

 

Exemplele mele de mai sus ne învață câte ceva despre lacrimile de bucurie: ele apar adeseori atunci când bucuria este impregnată de tristețe, bucurie a momentului prezent, dar tristețe la amintirea suferințelor/neîmplinirilor trecute. Uneori lacrimile însoțesc și perspectiva unei suferințe viitoare sau a unei bucurii aproape de neimaginat ca fiind posibilă în viețile noastre încărcate de greutăți. Ciudat sau nu, plânsul nu este doar apanajul tristeții, ci și al bucuriei, sau, cum ar spune un ilustru profesor al cărui respect veșnic i-l port, ”mai ales al bucuriei”. Iar bucuria este, fără îndoială, o experiență intensă și dorită, care are diverse forme de manifestare, pornind de la zâmbetul sincer, buna dispoziție, râsul zgomotos, strigătul, săritul în sus, fredonatul sub duș sau în mers și mergând până la plâns sau chiar extaz. Căutând să descoperim în noi formele personale de manifestare a bucuriei, vom fi mai fericiți, căci, indiferent sub care formă va apărea la un moment dat, o vom accepta și primi cu brațele deschise, ca pe cel mai de preț semn al laturii noastre emoționale.

 

Cu drag,

Ștefania