ÎNVAȚĂ SĂ SPUI ”NU”!

De multe ori aud în jurul meu, drag cititor, oameni care se plâng... oameni lamentându-se... că munca e prea solicitantă și ocupă prea mult timp în cotidian, că partenerul cere foarte mult de la ei, fără să ofere ceva la schimb, că viața de acum înainte trebuie să și-o sacrifice pentru copiii pe care îi are și cărora trebuie să le ofere tot ce-i mai bun, uneori chiar prin renunțare la sine, că părinții intră prea mult în viața lor proprie, dar că n-au cum să le spună acestora nimic, pentru că... ”se supără, că sunt părinți...”... ... și lista plângerilor poate continua încă multe rânduri de-acum încolo....

Ce e de reținut din aceste cazuri este faptul că nimic din toate aceste plângeri nu este neadevărat. Ne confruntăm, cu toții, cred, cu asemenea situații sau cu altele similare, în care, cu toții, avem tendința de a căuta să mulțumim pe toată lumea, de a demonstra cuiva, celorlalți sau chiar nouă înșine, ceva, de a pretinde de la noi din ce în ce mai mult și din ce în ce mai bine, de a fi în vârf, de a fi ”cei mai cei”... Mereu ajungem în situații în care să concurăm cu ceilalți din jurul nostru, sau chiar cu noi înșine, uitând încet-încet să ne trăim cu adevărat propria viață, în schimbul unei alergări permanente în cadrul unei competiții în care, la final, nu se oferă niciun premiu... Știu că acum, poate, ai să-mi spui că viața însăși e o competiție... și nici n-am cum să te contrazic... Totuși, nu trebuie să uităm că organismul nostru nu poate rezista la nesfârșit solicitărilor la care îl supunem în mod voluntar și că nu trebuie să ajungem la extrema în care să ne sacrificăm întreaga viață doar de dragul competiției...

Așadar... știm, oare, până unde vrem să mergem în lupta noastră continuă? Știm care este prețul pe care îl plătim pentru fiecare efort depus? Știm cât vrem să plătim din sau cu viața noastră? Și, mai ales, pentru ce? Pentru visul nostru sau pentru visul altuia? Iată câteva întrebări la care te las să meditezi...

Peste tot, în ziare, reviste, emisiuni TV ne sunt oferite modele de reușită, mai mult sau mai puțin autentice. Oameni de succes, cu bani, cu putere, care țin în mână destinele altor zeci sau sute de mii de oameni, poate inclusiv al nostru. Ne sunt servite discursuri motivaționale aproape în orice mail sau în orice articol citit pe internet, în care ni se spune cât de ușor poți ajunge la succes... În 5, 7, în 10 sau în 12 pași...Totuși... acela este, oare, succesul care ni se potrivește și nouă? Și pe care ni-l dorim și noi? Căci noi suntem mai mult decât o rețetă sigură găsită pe internet... Suntem individualități unice, în felul nostru, iar pentru a atinge succesul nostru personal, trebuie, în primul rând să aflu cine sunt eu cu adevărat și ce-mi doresc eu în această viață.

Ce-mi doresc eu în această viață?

Vreau o carieră. Bravo! Orice individ își dorește să se afirme, să devină cineva. Să ajungă cel mai bun. Entuziasmul e absolut necesar când pornești la drum. Ai toată energia tinereții, profită de ea și fă primii pași către realizarea visului tău. Dar... învață să spui NU orelor prelungite peste program. Timpul trece și nu te vei mai reîntâlni cu acești ani și cu ocaziile de a întâlni persoana cu care să vrei să-ți petreci restul vieții. Învață să spui NU tentației de a-ți petrece timpul haotic, ziua la birou și noaptea în căutarea fericirii prin te-miri-ce locuri desuete. Învață să-ți organizezi eficient timpul.

Vreau o familie. Felicitări! Ai luat o decizie minunată! Știu că acum ai nevoie de o casă, de o grămadă de alte lucruri care costă mulți, foarte mulți bani. Învață să spui NU grabei. Clădește totul cu răbdare, cărămidă cu cărămidă. Organizează-ți împreună cu partenerul treburile casnice, astfel încât niciunul dintre voi să nu fie depășit de responsabilități și să trăiască acest fapt ca pe o frustrare. Administrați-vă banii cu atenție, pentru lucruri pe care voi, ca familie, vi le doriți să le aveți. Învață să spui NU tentației de a-ți dori mai multe lucruri decât vă puteți permite. Mulțumește-te, pentru început, cu o locuință mai mică, dar pe care să o poți achita complet în câțiva ani. Vei avea, astfel o bază de pornire în viață, iar restul veți construi pe parcurs.

Vreau sa am un copil. Excelent! Ați luat o decizie importantă! Învață să spui NU suprasolicitării. Cere ajutorul celor din jurul tău și profită, ca mamă sau ca tată, de dreptul pe care îl ai de a sta acasa cu copilul tău. Învață să spui NU tentației de a te întoarce la muncă, sub amenințarea, directă sau voalată, că-ți vei pierde jobul. Dacă cedezi acum, vei fi pentru totdeauna vulnerabil în fața angajatorului în negocierea statutului tău de angajat. Poți profita de acest timp pentru a învăța lucruri noi, pentru a explora alte posibilități de câștig sau pentru a-ți pregăti o afacere pe cont propriu. Să renunți la cariera ta pentru moment ți se pare un sacrificiu prea mare? Învață să spui NU propriilor ambiții. Din momentul în care ai luat decizia să fii părinte, ai acceptat că în viața ta va apărea cineva care va deveni centrul universului tău. Aceasta nu înseamnă că trebuie să te închizi în casă și să faci doar pe dădaca. Poți să-ți pui la încercare creativitatea și să găsești activități care să te facă să te simți util, chiar și lucrând doar câteva ore pe zi.

Dacă ești o persoană valoroasă, vei reuși să-ți trăiești frumos și echilibrat viața, chiar dacă vei renunța la ambiția de a fi recunoscut drept cel mai bun profesionist din domeniul tău. La urma urmei, în orice domeniu profesional, doar unul poate fi cel mai bun. În schimb toți, dar absolut toți, putem fi cei mai buni părinți pentru copiii noștri, cei mai buni soți pentru partenerii noștri, cei mai buni prieteni pentru prietenii noștri. Toți avem șansa de a găsi în sufletul nostru cel mai bun om cu putință, de a-l scoate la lumină și de a-l dărui celor din jur. Și, pentru asta, nu trebuie să ne luăm la întrecere cu nimeni, ci doar să căutăm în interiorul propriei nostre ființe echilibrul și armonia care ne fac să fim fericiți, oferind fericire celor din jurul nostru.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

AICI ȘI ACUM!

Am tot observat de-a lungul vieții mele, dragul meu cititor, oameni care nu ezită, ba, dimpotrivă, abuzează să folosească frecvent expresia “chiar acum” atunci când se referă la ceva ce trebuiau să întreprindă, dar n-au apucat, deși, poate, în fapt, nu cred neapărat în concretețea răspunsului lor. În general, mi se pare că noi, oamenii, recurgem la diferite disimulări – verbale sau acționale – pentru a evita reproșurile celorlalți, dezaprobarea lor sau, și mai rău, rejecția. Cu alte cuvinte, refuzăm să fim noi înșine în fața celorlalți, să fim prezenți ”aici și acum” unul față de celălalt, preferând să facem, declarativ, pe plac celorlalți, când, de fapt, noi vom continua să fim ceva cu totul diferit de ceea ce afirmăm.

“Aici și acum” asta se dorește a fi, o împiedicare a acestor evitări obișnuite nouă, tuturor, în societate. O abordare psihologică a lui ”aici și acum”este cea a Gestaltului, adică cea care îi oferă individului un mod de a fi autentic și pe deplin responsabil pentru sine. Gestaltul, ne arată cu claritate importanța de a trăi ”aici și acum”, de a lăsa în urmă trecutul cu amintirile evenimentelor ce s-au petrecut și de a nu ne concentra pe viitor, care este doar o probabilitate, o iluzie, ci doar de a acționa și de a trăi prezentul cu toată puterea ființei noastre. Lipsa acțiunii, lipsa simțirii prezentului ne face să acumulăm regrete, adică să încorporăm în noi Gestalt-neîncheiate, experiențe ce vor avea, pe mai departe, în viața noastră, tendința de a se relua, în alte situații asemănătoare, până când vor fi înțelese și abordate corespunzător (lecții de viață).

Trăind aici și acum cât mai satisfăcător cu putință îmi construiesc prezentul, dar și viitorul. Dacă n-aș face asta, dacă n-aș plonja, trăind la maximum în situația actuală, aș risca să evadez fie în trecut, fie în viitor. Dacă aș trece pe lângă prezent, în numele lui ”ieri” sau al lui ”mâine”, ”astăzi” din viața mea ar fi, probabil, foarte gol... Dar, pentru că vibrez cu intensitate în prezent, reușesc să păstrez, cu siguranță, amintiri mai vii...

Numai prezentul există. Trecutul nu mai există. Viitorul nu știm sub ce formă va exista. Acum 20 de ani, un client se bucura de o căsnicie minunată. Într-un trecut mai apropiat, acum puțini ani, această amintire îi provoca durere, din cauza morții soției lui. Astăzi, când încearcă să vorbească despre această amintire cu actuala soție, are sentimente ambigui. Peste 10 ani această amintire va fi și mai diferită, cu siguranță... Amintirea unui trecut unic se schimbă cu timpul. Povestea pe care ne-o spunem acum se schimbă continuu, odată cu schimbarea noastră continuă. Trecutul nu este altceva decât o reconstrucție.

De asemenea, nici viitorul nu există. Ceea ce numim viitor, este, de fapt, proiecția noastră, construcția ipotetică a viitorului în gândirea și sentimentul de astăzi. Pentru că... mâine, cel mai probabil, va fi un prezent, diferit de ce am imaginat. Viitorul este o anticipare prezentă a ceea ce ne imaginăm noi că va fi viitorul.

A trăi ”aici și acum” nu este un joc menit să ne distragă atenția de la trecut sau viitor. Este, mai curând, o filosofie de viață pe care ar trebui să o adoptăm cu toții, o filosofie care ne-ar ajuta să ne intensificăm viața și să ne-o împlinim, un instrument de lucru pentru viața noastră cotidiană.

Putem să fugim în trecut sau în viitor. Putem, de asemenea, să ne așezăm într-un PREZENT, într-un ”aici” care este centrat pe respectul de sine și pe respectul celorlalți. Astfel, în loc să vorbim despre noi sau despre ceilalți ca despre niște mari absenți ai momentului prezent, am face bine să ne implicăm rapid, ca parteneri ai celorlalți, prezenți cu întreaga noastră ființă. Vom crea, în acest fel, un mod de viață nou, debarasat de mecanismele distructive din trecut, dar și de așteptările și de proiecțiile nerealiste ale viitorului, ajungând să ne simțim și să ne descoperim nevoile, căutând să le satisfacem într-un mod adecvat și stabilind relații autentice și profunde.

 

Îngrijește-ți, drag cititor, mentalul, pentru ca spiritualul să se simtă conectat la esența ta unică!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

METODĂ DE EDUCARE A COPILULUI: ”ÎȚI DAU BANI DACĂ ÎȚI FACI CURAT LA JUCĂRII”

Din ce în ce mai des aud părinți care practică sistemul de recompense pentru cei mici, ca metodă de educare. Atenție, am spus recompense, nu recompense și pedepse, așa cum este, în mod normal, reglat acest sistem, pentru a fi unul echilibrat și, deci, viabil. Acest model al recompenselor oferite copiilor în schimbul unor lucruri pe care ei trebuie să le facă este  des folosit în străinătate, cu rezultate discutabile, din punctul meu de vedere, iar în ultima perioadă am observat că începem și noi, românii, să-l adoptăm.

Cum funcționează această ”metodă” de educare? Simplu: noi părinții ne alegem anumite sarcini prin casă, anumite atitudini/comportamente sociale sau  anumite performanțe școale pe care le dorim și pe care le cerem copilului să le îndeplinească la anumite standarde, la schimb noi oferindu-i acestuia o sumă de bani, mai mică sau mai mare, ori diverse privilegii sau recompense, de cele mai multe ori materiale. Altfel spus, atunci când prichindelul vine acasă cu note mari sau face diverse lucruri prin casă sau în jurul casei, noi, ca părinți, îl răsplătim într-un fel sau altul.

Însă, întrebarea mea către tine azi, drag cititor, este: cât de eficient este, pentru micul om mare, să se procedeze în acest fel cu el? Nu aduce, oare, această metodă, mai mult sau mai puțin, a manipulare și șantaj defectuos sau, și mai rău, a simplu dresaj? Atenție: copilul nu este un animal (am în minte acum câinele lui Pavlov...), pe care să îl înveți să facă un lucru sau altul, mecanic, cu gândul la rasplata pe care o va primi... O ființă rațională nu trebuie să funcționeze pe baza ideii de răsplată, de "Mie ce-mi iese din asta?". Un copil este un viitor adult, înzestrat cu logică și discernământ și trebuie tratat ca atare. Dacă îl "dresezi" numai prin răsplată sau interdicții, vei obține doar atât: puțin mai mult decât un mic animal. Și, cu siguranță, nu îți dorești asta pentru micuțul tău!

De ce NU acestei metode?

Un copil care este obișnuit cu răsplata pentru orice rezultat, indiferent cât de firesc sau de neînsemnat ar fi acesta, are o multime de dezavantaje. Pentru că viața nu este așa organizată. Imaginează-ți-l atunci când va crește și va descoperi că, adesea, răsplata unui efort nu vine imediat. Oare cum va reacționa atunci copilul tău?... Te las să te gândești...

Pe de altă parte, nu pot să nu-ți spun și că, dacă aplici această ”metodă”, el va crește cu impresia că lumea îi datorează ceva și nu va face niciodată nimic, decât dacă i se oferă ceva în schimb. Cum va ști atunci copilul tău să distingă între bine și rău? Cum va învăța să ajute, chiar și fără o răsplată? Cum va înțelege ce înseamna respectul? Copilul nu va fi obișnuit decât să obțină imediat ceva în schimbul a ceea ce face și va refuza alternativele...

O altă consecință neplăcută a acestui tip de recompense este tocmai faptul că micuțul tău nu va mai ști să facă diferența între bine și rău sau nu va mai lua în considerare această diferență. Este foarte posibil ca, în viitor, să ajungă să facă orice pentru bani, indiferent că va fi corect sau incorect, etic sau neetic, moral sau imoral, legal sau ilegal ceea ce va face... Probabil tocmai de aceea numim dezvoltarea unui copil educație și nu dresaj. Un copil trebuie ajutat să înțeleagă, să știe să facă diferența între bine și rău, între ce este dator să facă și ce nu, trebuie să i se explice legăturile între aspectele vieții și despre consecințe. Iar pentru aceasta, nu considera niciodată că este prea mic pentru a i se explica și pentru a înțelege! Dacă știi să i le explici, un copil va absorbi informațiile mai bine decât crezi și va acționa în consecință. Este bine ca, tu ca și părinte, să discuți cu copilul tău și să-i explici unele lucruri, cum ar fi: faptul că trebuie să învețe cu un scop și nu pur și simplu pentru că o suită de adulți – tu, bunicii, profesorii, rudele, cunoștințele, vecinii – îl sâcăie s-o facă; faptul că trebuie să respecte pe cei din jur, pentru a putea fi respectat la rândul său; faptul că trebuie să facă ordine, pentru că așa se mențin lucrurile întregi și în bună stare și pentru că așa el ajunge să nu se îmbolnăvească și nu doar pentru că așa i-au cerut mama sau tata, parcă în ciuda lui; faptul că trebuie sa învețe punctualitatea, responsabilitatea și conștiinciozitatea încă de mic, pentru că, mai târziu, să poată fi luat în serios la școală, la facultate sau la un loc de muncă, să-și poată păstra respectul celorlalți, să aibă bani și să-și câștige singur existența...

Ce e de făcut?

Un detaliu important pe care trebuie să-l învețe al tău mic copil, și asta fără metoda recompensei mai sus menționată, este faptul că, uneori, singură recompensă cu care trebuie să se mulțumească este evitarea consecințelor rele care s-ar putea ivi dacă n-ar face ceea ce ar trebui să facă. Să vedem niște exemple. Copilul tău are obiceiul să spargă când este furios și a stricat o jucărie? Consecința este că va ramane fără ea, pentru că nu-i vei cumpăra alta la fel. Este răutăcios cu prietenii? Consecința va fi că îi va pierde. Nu vrea să doarmă pentru a-și reface energia pentru a se juca mai târziu afară? Nu va mai merge mai târziu afară, căci va fi obosit... Și exemplele pot continua... Cu asemenea lucruri concrete, îi poți explica aceste lucruri, așa încât să le poată înțelege și reține, iar pe viitor să se gândească bine înainte de a acționa în vreun fel sau altul.

Aud mulți părinți care spun că este prea mic momentan copilul lor și vor avea timp să îl învețe toate lucrurile acestea. Sper să nu fii un astfel de părinte, dar, dacă totuși ești, pot doar să te rog să iei în calcul  puterea obișnuinței și faptul că o obișnuință efectuoasă din partea copilului este mai greu de reparat. Dacă, de exemplu, îți spui că va putea învăța mai târziu punctualitatea și că oricum, atât cât este încă mic, nu are nevoie de ea, copilul se va obișnui astfel și nu va înțelege de ce mai târziu i se va cere să fie punctual, de exemplu, la școală. Obiceiurile bune se practică MEREU, nu doar din când în când... Iar dacă îi va deveni o a doua natură faptul că trebuie să fie punctual, nu va fi nevoie mai târziu de reaua metodă a recompenselor pentru a-l convinge să ajungă la timp la școală, în excursie, la medic, la întâlnire sau oriunde trebuie să meargă.

În plus, învață-ți copilul că, într-o familie, membrii ei trebuie să se ajute reciproc și fără recompense. Cum ar fi ca fetița ta de 13 ani să-ți ceară o plată pentru faptul că i-ai cerut să-și ajute frățiorul de 8 ani la matematică? Explică-i faptul că dacă voi în familie nu vă ajutați, nici străinii n-o vor face! Micuții tăi trebuie să înțeleagă, deci, valoarea ajutorului de acest fel, dar și valoarea unei fapte bune. Familia este familie, cu relații strânse, nu o afacere...

Asupra unui ultim aspect vreau să-ți mai atrag acum atenția: anume acela al lucrului bine făcut și al mulțumirii pe care o aduce acesta. Mult prea adesea, în viață, răsplata pentru un efort sau altul nu vine imediat. Sunt necesari ani de zile de pregătire pentru a putea obține un job de care să fii mulțumit și acesta este numai un exemplu. Copilul trebuie să învețe ideea de răbdare și de datorie.

Bineînțeles, pe de cealaltă parte, nici extrema opusă nu este indicată. O răsplată motivează pe oricine, fie adult, fie copil. Până ce vei fi sigur că micuțul tău a învățat ce înseamnă datoria, răsplătește-l pentru realizarile importante. A obținut un premiu la școală? Cu siguranță merită să fie puțin răsfățat. A făcut ceva deosebit? Efortul trebuie apreciat. Are patru ani, dar știe să-și împăturească frumos hăinuțele și nu le lasă aruncate peste tot? Merită, cel puțin, să-l lauzi. Aceasta este, de fapt, metoda pe care vreau să ți-o promovez, pentru simplul motiv că dă mereu roade mai bune, mai ales pe termen lung. Laudă-ți copilul când a făcut ceva corect. Arată-i că-l apreciezi, că observi când face lucrurile bine, când se străduiește să te impresioneze. El are atâta nevoie de admirația ta!... Această stimulare este mult mai eficientă pentru construirea ideii de responsabilitate, de realizare, de mulțumire pentru propria muncă. Și, în plus, cu această ocazie, va învăța și ce trebuie să facă, fără să i se spună mereu fiecare pas de făcut.

Și o ultimă recomandare dragul meu cititor și părinte: nu uita că puterea exemplului este crucială în privința psihicului unui copil. Dacă te vede și își vede părinții punctuali, responsabili, muncind conștiincios, ținându-și lucrurile în ordine și făcând curățenie, micuțul tău va ști ce să imite, pentru că el învață foarte mult din imitație, iar modelul parental este esențial în acest sens. Însă dacă tu nu faci ceea ce-i ceri lui, atunci uită toată lecția de azi, pentru că nu vei fi convingător!...

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania