LECȚIA 28 PENTRU VIAȚĂ – DE LA NICOLAE STEINHARDT

O lecție minunată, potrivită pentru o perioadă cum este cea din postul Crăciunului. Mă plec, cu pioșenie, și-i mulțumesc maestrului și monarhului Nicolae Steinhardt...

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul  dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în  viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reuşim, ne poate spurca  mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem, se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră  încât ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne  pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.

Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la  înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori...

Tot ce reuşim pentru  noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din  jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în 
ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.  Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din 
curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre..."

"Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu..."  

LECȚIA 27 PENTRU VIAȚĂ – ÎNDRĂZNEALĂ DE COPIL

O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe, care se repezeau spre mal, lovindu-l cu putere și producând curenți ce pătrundeau în adânc și smulgeau din loc viețuitoarele marine, purtându-le la zeci de metri de țărm.

Atunci când furtuna se potoli, apa se retrase, iar în loc de plajă rămase o imensă întindere de noroi, unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe, încât plaja părea că devenise rozalie.

Multă lume se strânse pe acea parte a coastei, chiar și echipe de la diverse televiziuni, să vadă straniul fenomen. Steluțele de mare, în tot acest timp, stăteau nemișcate, trăgând să moară.

În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare. Cu toții se uitau și nimeni nu făcea nimic.

Deodată, copilul lăsă mâna tatălui său, își scoase încălțămintea și fugi pe plajă. Se aplecă și culese cu mânuțele sale trei stele de mare, apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. Se întoarse și repetă operațiunea.

De pe un parapet, un om strigă spre el:

- Dar ce faci, băiete?

- Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.

- Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare, cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Nu poți schimba lucrurile.

Copilul zâmbi, se aplecă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse:

- Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.

Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele și coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă. O clipă mai târziu, coborâră încă două fete și, astfel, erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute, erau cincizeci, apoi o sută, două sute, câteva sute bune care aruncau stele de mare în apă. Și astfel au fost salvate toate.

Pentru ca lumea să se schimbe în direcția dorită, ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil, îndrăzneala de a începe.