Un psiholog pentru copii
Tristețe, agresivitate, somn agitat,
absența capacității de concentrare, lipsa poftei de joacă, probleme de
alimentație, activism motor exagerat... În general, aceste semne alarmează
orice părinte, dar puțini sunt cei care se gândesc că pot afla rezolvarea
problemelor cu ajutorul unui psiholog, și nu cu cel al unui medic generalist.
În cazul copiilor, atunci când le sunt afectate funcțiile lor de bază – funcția
de joc și cea de relaționare cu ceilalți – cel la care ar trebui să apelăm
prima dată este psihologul.
Părinții acceptă foarte greu faptul
că micuțul are probleme de ordin psihic sau emoțional și că sursa problemelor
ar putea fi chiar relația defectuoasă între ei și copil. Pe lângă simptomele
psihice, problemele micuților pot avea și simptome fiziologice, cum ar fi:
disfuncțiile ritmului de veghe-somn, incontinența urinară, astmul, tusea seacă,
durerile de cap etc.
Când copilul tău are probleme, lucrurile
sunt evidente pentru tine, dar nu neapărat și pentru el. Așa că, odată ce ai
realizat că are nevoie de un psiholog, indiferent că micuțul are 5 sau 15 ani,
trebuie să-i prezinți și lui situația așa cum este ea în realitate. Nu-i spune
povești, nu-l păcăli că mergeți la plimbare sau vizitați pe cineva. Și mai ales
nu-l amenința cu psihologul, ca și cum acesta ar fi un bau-bau. Sau, așa cum am
auzit la o clientă, nu încercați să-i reproșați copilului că nu e bun de nimic
și din această cauză va trebuie să dați bani grei la psiholog... Pentru ca
terapia să funcționeze, este important ca micuțul să știe de ce este dus la
psiholog și să înțeleagă că părinții sunt bucuroși că prin acel ajutor
specializat lucrurile se vor îndrepta. Nu uita că puiul tău îți copiază
comportamentul, iar dacă tu vezi în psiholog o altă sursă de ”mâncat” banii
tăi, să nu te miri că și el va ajunge să denigreze specialistul. Pe de altă
parte, odată ajuns în cabinetul psihologului, copilul nu poate fi absent la
vindecarea lui. El trebuie să creadă în misiunea bună pe care adultul din fața
lui o va duce la bun sfârșit și să se implice activ în recuperarea lui.
Fii alături de copilul tău care are
nevoie de psiholog, nu doar fizic, ci implicându-te cât mai mult în procesul de
vindecare. Spune: "Mergem la psiholog", și nu: "Îl duc la
psiholog" și însoțește-l până la cabinet, chiar dacă înăuntru îl vei lăsa
singur. Explică-i copilului cu ce se ocupă psihologul, care va fi tipul de
relație pe care o va stabili cu el, care vor fi metodele și tehnicile
specialistului (discuții, povești, jocuri) și cât timp va sta în cabinet. Nu
asocia psihologul cu doctorul, pentru că micuțul își va aminti, poate, lucruri
negative legate de doctor și va fi reticent la orice încercare de comunicare a
psihologului.
În cazul adolescenților, problematica
devine mai complexă. Dependența de calculator,
oboseala accentuată, epuizarea din cauza examenelor, sentimentul de debusolare,
trăirile pulsionare exacerbate, toate sunt dimensiuni ce fac din adolescent
clientul unui cabinet de psihologie. Mulți părinți își aduc copilul-adolescent
la psiholog datorită unei stări de debusolare cu privire la alegerea unui drum
în viață, a unei specializări care să i se potrivească. Sau adolescentul singur
vine la psiholog reclamând probleme de comunicare cu adulții din jurul său:
părinți și profesori. Atunci când solicitarea vine din partea copilului, rolul părintelui este
acela de a-l ajuta să găsească pe cineva corespunzător. În cazul în care
decizia aparține părinților îngrijorați, foarte important este ca adolescentul
să înțeleagă motivația acestora, în caz contrar, fie va întrerupe ședințele,
fie va merge la consiliere dar va ajunge să denigreze îngrijorarea părinților.
În general, adolescenții vin cu probleme emoționale ce țin de relațiile
cu ceilalți, de apartenența la un grup sau de legate de sentimentele de
prietenie și iubire. Discuția dintre psiholog și pacient va avea loc doar între
patru ochi și va păstra limita confidențialității față de eventuala curiozitate
a părinților de a afla lumea interioară a copilului lor. Astfel, adolescenții
vor putea sta liniștiți și vor putea dezvolta acea relație apropiată cu
psihologul, iar părinții vor trebui să accepte gestionarea totală și
necondiționată a fiului sau fiicei lor exclusiv de către psiholog.
Un psiholog pentru vârsta a treia
Cu siguranță, nimeni nu vrea să
îmbătrânească. Din păcate însă, tinerețea fără bătrânețe o întâlnim doar în
basme. În realitate, începem să îmbătrânim de când ne naștem. Însă doar
apropierea de vârsta a treia ne crează cu adevărat probleme. Și aceste probleme
se traduc prin asocierea pe care o facem între schimbarea ce o trăim și
pierderea unor avantaje avute. Toate aceste lucruri se pot gestiona mult mai
bine prin apelarea la un psiholog. Sunt aspecte multiple pe care psihologul le
va lua în calcul în procesul său terapeutic: faptul că nu toți îmbătrânim la
fel, că bătrânețea reprezintă, în primul rând o stare de spirit și abia apoi o
problemă fizică și psihică, că sexualitatea nu dispare o dată cu menopauza sau
andropauza, ci continuă să ne însoțească, chiar în forme modificate, că progresele
biologiei ne dau astăzi posibilitatea să combatem urmele lăsate pe trupul
nostru de trecerea timpului, dar ne expun totodată riscului de a nega îmbătrânirea
și de a crea adevărate drame interne pornind de la discrepanța între atitudinea
noastră și ireversibilul fir logic al vieții.
Odată cu conștientizarea timpului care se
scurge, ne simțim cuprinși de teamă: să fi fost, oare, asta totul? Tot ce am
trăit până acum a reprezentat viața mea? Și acum, ce urmează? Pericolul apare,
pe de o parte, la cei care au avut succese majore și nu pot să renunțe așa ușor
la ele. Apare și la oameni care-și datorează succesul exclusiv tinereții,
frumuseții sau atractivității lor. Aceste valori odată dispărute, se poate
ajunge la disperare profundă, la depresii împinse până la nevroze. Apare și la
oameni aflați la polul opus, care simt că viața trăită a fost percepută ca
fiind trăită fără nici o satisfacție. Parteneriate eșuate, o profesie
nesatisfăcătoare, copii care nu sunt așa cum au fost doriți, toate sunt motive
declanșatoare de criză la vârsta a treia.
Psihologul, pe lângă lucrul în recunoașterea și asumarea rolului de bătrân,
menţinerea
unui echilibru emoţional şi a sentimentului de control asupra situaţiei,
restructurarea cognitivă și modificarea stilului de viață, va încerca, împreună
cu clientul să reevalueze talentele
și posibilitățile de cele mai multe ori nefolosite, pe care acum bătrânul le
poate activa. Important este să se încerce găsirea drumului spre de joc, spre
bunăstare și senzația de utilitate.
În concluzie, cred că a
devenit mai clar acum că fiecare din noi putem avea nevoie, la un moment dat de
un psiholog. La întrebarea ”Când trebuie să apelăm la un psiholog?” răspunsul e
simplu: "Când simțim nevoia". Dar... cât de
mare trebuie să fie "nevoia" și despre ce fel de "nevoie"
discutăm? Care sunt acele situații de viață în care psihologul ne poate ajuta? Psihologul
sau psihoterapeutul pot interveni în situații foarte diverse, de genul:
·
atunci când
suferim de tulburări de anxietate, depresie, obsesii, fobii, tulburări sexuale,
tulburări ale apetitului sau tulburări ale somnului
·
atunci când
ne simțim dezorientați sau incapabili să ne regăsim echilibrul după o pierdere
sau un eșec; în momentele noastre de slăbiciune și vulnerabilitate, atunci când
avem nevoie de un sprijin temporar pentru a ne regăsi pe noi sau pentru a
"digera" o lovitură primită, pentru a-i găsi un sens și a trece mai
departe
·
atunci când
relațiile noastre cu ceilalți (rude, prieteni, partener sau cunoștințe) sunt
deficitare, ceva nu se leagă dar nu știm ce, și oricum am da-o, nu iese bine;
nu prea avem prieteni sau un partener stabil și nu știm de ce sau dacă avem,
relația cu ei este un dezastru total; atunci când ceilalți ne reproșează
lucruri pe care nu le înțelegem sau dacă suntem totuși de acord cu ei, nu știm
cum putem îndrepta lucrurile; atunci când pur și simplu credem că relațiile
noastre cu cei la care ținem pot fi îmbunătățite prin efortul nostru
·
atunci când
nu suntem mulțumiți de noi înșine, de viața noastră, de realizările noastre;
atunci când simțim că pur și simplu ceva e în neregulă cu noi înșine; atunci
când simțim că am fi putut avea o viață mai bună, dar, din motive care ne scapă,
nu am reușit; atunci când pur și simplu nu ne simțim bine în pielea noastră,
fără a putea spune mai multe
Ți-am dat, dragă cititorului, cred, suficiente motive să fii convins că
toți avem nevoie de psiholog... chiar și tu! Al cui număr de telefon îl ai la
îndemână?
Te aștept și
data viitoare să evoluăm împreună.
Cu drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu