Încrederea în sine… principiul de bază ce susține întreaga noastră imagine despre noi. Ai încredere în tine, știi cine ești și ce poți, iar toți ceilalți împrumută de la tine acest mod elegant de a se purta cu cu persoana ta. Profesional, toate lucrurile merg strună… șeful te consideră un om de bază, iar colegii te consultă. Sexul opus se uită admirativ la tine… partenerul parcă te iubește și te apreciază mai mult… Soarele zâmbește din ce în ce mai des pe strada ta, copacii îți fac proaspeți și veseli cu ochiul, totul pare impregnat cu parfumul fericirii. Existența pare minunată!
Și atunci, întrebarea mea este: de ce nu îi acordăm încrederii în sine importanța care i se cuvine? Iar răspunsul vine la fel de simplu: pentru că mulți dintre noi nu realizăm cine suntem, ce putem, cât de sensibili sunt ceilalți la valoarea pe care noi singuri ne-o atribuim și ce multe depind de încrederea noastră în noi. Ieri îmi spunea un client că nu știe de ce răbufnește, aproape din nimic, în relația cu ceilalți, dar 3 fraze mai înainte îmi spusese cât de frustrat este că nu poate să refuze pe cineva și că nu știe dacă a spune NU nu o să-i dăuneze în relația cu oamenii din jurul lui… și eu continuam să-i spun zâmbind că totul se trage de la încrederea în sine și în relațiile pe care el însuși știe că le poate dezvolta. Mulți dintre noi avem impresia că ne-am născut cu încrederea în noi înșine, că ea este un dat de la Univers, că ne aparține de fapt și de drept și că nu o să ne părăsească niciodată. Încrederea în sine face, însă, exerciții de acrobație pe cel mai subțire fir de ață. Este unul dintre cele mai delicate bibelouri de porțelan. Este un sentiment pe care îl construiești și îl realizezi în timp și apoi, odată construit, muncești la el să-l menții și să-l cizelezi mereu.
Încrederea în sine reprezintă unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care poți să le deții. Din cauza unei singure persoane, însă, sau a unui singur moment de răscruce ajungi să-ți pierzi încrederea în tine și în tot ce ține de tine. Din cauza unei pierderi, spre exemplu, ajungi să nu te mai regăsești. Te oprești brusc din a merge mai departe. Te-ai lovit de zid, zaci zdrobit la poalele lui, fără să mai găsești puterea să te ridici sau fără să mai vrei să te ridici vreodată. Îți plângi de milă și vrei să se oprească timpul. Apoi, încet-încet, de acolo, de jos, de unde ești, îți vrei încrederea înapoi. Și o cauți de zor printre obiectele pierdute din viața ta. Ce e de făcut? Unde să găsești ajutor când nu mai ai încredere în nimeni și în ajutorul nimănui?
Iar eu vin acum și-ți spun: dacă încrederea în sine e atitudine, atunci ia ATITUDINE! Scutură-te în fața nimicurilor și a lucrurilor insignifiante. Bucură-te de tine și de faptul că nu ai pierit în neant odată cu încrederea ta. Minunează-te de frumos atunci când îl întâlnești, cu inocența copilului ce a descoperit o lume nouă. Sunt dureri care, paradoxal, pot fi și fericite! Pentru că te scutură de tot ce nu ai nevoie și te ajută să te reconstruiești. Mai puternic și mai înțelept. Dacă nu ai totul acum, multumește-te cu acea părticică din tot pe care o ai. Este suficientă ca de la ea să-ți reconstruiești încrederea în tine. Nu mai aștepta să treacă peste tine oricum fiecare clipă. Învață să-ți asumi curajul și să o iei de la capăt. Ce ai de pierdut dacă încerci? Pentru că dacă stai… pierzi timpul… rămășița de încredere… stima… și ultimul suflu de aer rămas. Încetează să-ți faci rău de unul singur! Nu mai rememora la nesfârșit clipele de durere, recapitulează-le pe cele frumoase și privește spre cele care vor veni. De unul singur sau cu ajutor specializat.
Dacă spiritul nu mai poate să se bucure, lasă-ți simțurile să fie încântate. Bucură-te de aerul proaspăt de primăvară, de picăturile de ploaie care-ți mângâie fața, de lucrul frumos pe care l-ai tot văzut în vitrină și, iată, acum te-ai oprit să ți-l cumperi. Dacă o haină nouă sau un vin bun te fac mai fericit, atunci de ce să-ți refuzi această plăcere? Mulțumirea de sine trage dupa ea încrederea în sine. E primul pas.
“Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic” spunea Tudor Mușatescu. Găsește ceva să-ți spui în fiecare dimineață când te trezești și minunează-te că poți să respiri. Stai de vorbă cu tine însuți ca și cu un bun prieten și apoi mergi și discută și cu alții. Socializarea ne face să ne simțim mai bine. Acceptarea celorlalți ne oferă un punct de sprijin pentru acceptarea proprie.
”Cred în mine, cred în încredere!”. Dacă vrei să-ți recapeți încrederea, trebuie să crezi în ea, în posibilitatea ta de a o recăpăta, iar una dintre cele mai importante etape de recucerire a încrederii este cea de a simți că începi să o ai. Impresia pe care o ai despre tine contează enorm. Dacă nu mai ai optimism, mimează-l. Invocă speranța ca pe o sursă sigură de putere. În fața ta se află viitorul, nu trecutul. Cere ajutor oamenilor de valoare care te înconjoară și, sub nicio formă, nu te gândi că nu-l meriți. “Iubește-mă când o merit cel mai puțin; atunci am nevoie cel mai mult”, spune un vechi proverb chinezesc.
Tu doar să vrei! Restul se construiește pe urmă…
Pe curând,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu