AAAAHH... CE PLICTISEALĂ!...

A venit vacanța de vară, soarele ne invită afară, unde mai toți oamenii își fac de lucru: copiii se joacă, bătrânii stau pe băncuțe, la umbră, discutând, tinerii își etalează atuurile fizice prin orice mijloc, adulții își petrec cele câteva momente de răgaz cu familia pentru a se încărca de la natura cea darnică. Simțim parcă nevoia de a umbla desculți prin parc, de a ne plimba mână-n mână cu cineva drag, de a simți briza mării și căldura soarelui, umbra pădurii și răcoarea izvoarelor sau, pur și simplu, de a ne bucura de faptul că trăim...

Însă, pentru unii dintre noi sau poate chiar pentru noi toți, câteodată, toate acestea la un loc și fiecare în parte, nu ne pot face să ieșim din casă, să facem ceva interesant, util, relaxant sau simplu... să facem altceva decât să fim apatici... Simțim cumva o sfârșeală, o oboseală, o epuizare care ne țintuiește pe loc. Sau poate nu e atât o stare de oboseală, cât mai ales o agitație fără sens, un du-te-vino, o alternanță continuă de la o activitate la alta fără ca vreuna din ele să ne satisfacă cu adevărat. Stăm într-o cameră și ne urnim alene sau poate agitat spre altă cameră, deschidem televizorul și totul pare anost, neinteresant: aceleași filme, aceleași emisiuni pe care le-am mai vazut de o mie de ori, aceleași dezbateri sterile, fără niciun efect scontat, cu adevărat nimic interesant de văzut... Ne uităm la cărțile din bibliotecă și niciuna nu ne face cu ochiul... Pornim muzica și o melodie e prea tristă, alta prea veselă, unii difuzează muzică agresivă, versurile melodiilor par stupide... Oprim muzica și ne uităm prin casă: Ce ar fi de făcut? Să îl sun pe X, să văd ce mai face... Nu... parcă nu am chef să-mi povestească iar cum s-a certat cu prietena și cum s-a împăcat după două sticle de vin... Sau aș putea să dau o raită pe Facebook, să văd cine cu cine... cum... dar mai ales de ce... Nu... m-am săturat de aceleași figuri, pozele sunt singurele noi, dar și ălea parcă sunt din ce în ce mai plictisitoare, fiecare căutând să se laude mai tare... Partenerul spune: “Văd că te plictisești, ce-ar fi să mă ajuți la curățenie/spălat vase/îngrijit copii/curățat cartofi?”  – și aici poți continua tu cu alte cerințe pe care le-ai tot auzit... Iar tu... doar gândul de a te ridica din pat și a șterge praful, a scutura covorul, a strânge rufele de la uscat... oricare ar fi acțiunea, doar acest gând adâncește starea pe care o ai, cea de “lipsă de chef”, de a vrea să faci ceva și în același timp de a nu vrea să faci nimic. Și până la urmă agitația crește, simți că nu-ți mai găsești locul și te apuci să faci ceva, dar mai mult cu dispreț și fără tragere de inimă.

Haide să vedem ce-i cu tine și ce este această stare? Ce este plictiseala și de unde apare ea?

Plictiseala este o stare emoțională negativă, în decursul căreia individul resimte lipsa dorinței de acțiune, dar și senzația subiectivă că trecerea timpului are loc cu dificultate. Emil Cioran spunea că: “Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci” și continua:
“Plictiseala e un fel de echilibru instabil între golul inimii și golul lumii, o echivalență de vid, care ar însemna o împietrire, de n-ar fi prezența secretă a dorinței”. Cu alte cuvinte, a fi plictisit înseamnă să fii deconectat de la lume, de la prieteni, de la tine însuți. Înseamnă că nu ai chef de nimic. Nu ai chef nici de tine, nici de alții. De ce? Cauzele sunt, cu certitudine, multiple, pentru că suntem unici și acest lucru diversifică motivațiile de la persoană la persoană. Poate fi nemulțumirea ta vis-a-vis de cum e viața ta în momentul de față. Nu îți oferă nicio distracție, nu e amuzantă, nu îți captează cu nimic interesul... Poate fi monotonia și imposibilitatea efectuării unei activități în care să te implici cu o anumită motivație sau cu pasiune, cu acea ”dorință secretă” despre care vorbea Cioran. De multe ori când suntem plictisiți uităm că, de fapt, petrecem foarte puțin timp gândindu-ne la noi înșine, ca să ne cunoaștem mai bine sau ca să ne facem o plăcere. Așteptăm să vină din afară, de la ceilalți o grijă, o preocupare, să ne întrebe cineva ce facem, de ce avem nevoie, să ne spună ce ni s-ar potrivi... în loc să ne întrebăm noi propriul corp, propria minte și propriul suflet, în loc să ne îngrijim, să ne răsfățăm... să ne iubim noi pe noi înșine.

Alte manifestări ale plictiselii sunt agitația, neastâmpărul, mișcările dezordonate ale mâinilor și picioarelor – batem din picior, batem ritmul cu degetele, ne mutăm dintr-un loc în altul, ne scărpinăm și ne mănâncă parcă tot corpul etc. Agitația nu e altceva decât manifestarea haotică a energiei nefolosite de care dispunem, și pe care nu avem dispoziția s-o folosim în niciun fel. Însă trebuie să știi că direcționând această energie, dându-i un sens, un scop, poțo elimina agitația. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să te gândești: ce vrei cu adevărat să se întâmple, ce-ar trebui să faci să fii mai aproape de scopul tău și mai aproape de a te prețui pe tine. Odată ce ai aflat ce-ți dorești, poți pune energia pe care o posezi în slujba atingerii scopului.

O pseudo-manifestare a plictiselii poate fi teama de a întreprinde ceva. Nu începi anumite activități sau le abandonezi pe altele înainte de vreme deoarece ți-e teamă că s-ar putea să nu reușești, să nu obții ce vrei sau să te pui într-o situație penibilă. Aș suna un prieten, dar poate nu are timp de mine. Aș invita-o pe fata aceea în oraș, dar s-ar putea să mă refuze. Nu mă apuc de lucrarea aceea, pentru că s-ar putea să nu o fac perfect... Și atunci prefer să mă plictisesc, adică, în loc să mă simt speriat și să-mi recunosc îngrijorarea, e mai comod să spun că mă plictisesc toate acestea, eu vreau altceva, nu știu ce, dar, în orice caz, sunt cu mult deasupra acestor banalități... Acestă atitudine ne poate aduce un confort de moment, dar, pe termen lung, nu ne face decât să pierdem ocazii importante. În acest caz îți dau un sfat: fii sincer cu tine, confruntă-te cu propriile temeri, pentru că doar în acest fel le poți învinge și poți realiza ceea ce-ți propui.

Cercetătorii au identificat o legătură cauzală între sentimentul de plictiseală și decesul cauzat de o boală de inimă și au mai observat că femeile sunt de două ori mai predispuse sentimentului de plictiseală decât bărbații. Ei atrag atenția că plictiseala în sine nu curmează vieți, în schimb ea este un factor care determină oamenii să adopte un comportament riscant pentru propria sănătate, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, de droguri sau de a dezvolta o problemă de natură psihologică (anxietate, depresie etc.).

N-am să renunț la pledoaria mea anti-plictiseală înainte de a-ți propune niște teme de gândire, în care sinceritatea nu-ți este verificată, dar este obligatorie pentru tine însuți, dacă vrei să evoluezi și să devii omul frumos care ești în adâncul ființei tale. Așadar, începem:

Tu știi ce-ți place să faci? Știi ce-ai vrea să faci acum? Știi cum ai vrea să fie viața ta? Chiar așa, cum ți-ar plăcea să fie viața ta? Îți place jobul pe care îl ai? Relația în care te afli? Casă în care stai? Ce-ai putea face dacă ar fi să o iei de la capăt? Te-ai gândit vreodată la ce ești talentat? Ce pasiuni ai? Ai vreun hobby? Ce-ți lipsește să treci cu ele la un alt nivel? Banii? Timpul? Amândouă? Sau poate îți lipsește curajul? Curajul să afli cine ești, ce îți place, ce vrei să faci...
Când ți-ai pus ultima dată întrebarea "cine sunt eu"? Ce știi tu despre tine? Care e locul tău pe acest pământ? Care e rolul tău în familie, la serviciu, la școală, între prieteni? Cum te privesc apropiații tăi? Ce cred ei despre tine? E corect?

Îți place imaginea ta în ochii lor? Ai vrea să schimbi ceva? Ai vrea să te schimbi?

Uneori plictiseala e o mască sub care ne ascundem pentru a nu fi nevoiți să ne confruntăm cu propria teamă și propria nesiguranță. Exercițiile simple de autocunoaștere, urmărirea mea în pastilele săptămânale de dezvoltare personală, sondarea propriilor motivații, emoții, gânduri și atitudini îți pot fi de folos în descifrarea cauzelor plictiselii și te pot duce la combaterea acesteia. Deși multe reviste sau site-uri pe internet propun tot felul de metode anti-plictiseală, nu există rețete universal-valabile. Fiecare își poate descoperi propria cale de alungare a plictiselii, însă un lucru e sigur, plictiseala o combați doar prin acțiune! Schimbă-ți comportamentul, de la a fi pasiv, a sta sau a te agita la a începe să faci ceva, chiar dacă e un simplu joc de autocunoaștere care începe cu cuvintele: “Eu sunt…..” și continuând așa preț de 20 de afirmații. Doar așa îți poți schimba starea interioară, doar așa poți găsi satisfacție în ceea ce te înconjoară și, mai ales, satisfacție în tine însuți.

Fără plictiseală... te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania