În multe
din zile, intenționat sau neintenționat, aud tot felul de convingeri în legătură
cu partenerul potrivit... Fiecare din noi încercăm tot felul de caracterizări,
tot felul de definiții ale jumătății noastre, iar atunci când așteptările nu ni
se împlinesc, începem să catalogăm, în etichete nu chiar prietenoase, oamenii
pe care i-am cunoscut și care ne-au dezamăgit: ”era prea mămos”, ”nu se
mulțumea cu o singură femeie”, ”am fost un accesoriu pentru el”, ”nu voia decât
o aventură”, ”nici el nu știa ce vrea de la viață”, ”îi fugeau ochii după bani
și mașini luxoase”,etc.
Definiții
peste definiții... Catalogări peste catalogări...
Ce ne
dorim, de fapt, de la omul de lângă noi? Cum știm că am găsit sufletul nostru
pereche?
Am căutat pentru astăzi și pentru tine, drag cititor,
câteva păreri la aceste întrebări care ne frământă pe noi, pe toți, în egală
măsură, fie că recunoaștem sau nu acest lucru... Am provocat și am găsit două
păreri, a lui și a ei, pe cât de interesante, pe atât de complicate în esență.
Vă voi lăsa în compania cuvintelor lor, în timp ce, pe măsura derulării
rândurilor în fața ochilor tăi, te voi ruga să-ți pui chiar și tu sufletul în
bătaia vântului, pentru a simți cu adevărat... ce cauți la un partener...
Părerea ei:
”Am primit o provocare în fața căreia... recunosc... mă
simt încurcată! Nu m-am gândit niciodată că va veni ziua în care o să mă gândesc
la El, la idealul meu de bărbat... Dar acum m-am apucat ”de gândit”, așa că
sunt și eu curioasă ce va ieși...
Știu cu siguranță că-mi doresc să mă trezesc ”din somn/
într-un pat de bărbat frumos/ să miroasă a măr și-a zori/ și a
tot ce-i mai bun într-o casă/ să-mi șoptească: "Vrei un ceai?"/ eu să-i
spun "Te iubeeeeeesc!/ e oare cineva/ care să-mi poată da/ așa ceva măcar
de ziua meaaaaaaa"... Și-uite așa m-am apucat de cântat singură prin
casă... Dar să revenim: cum îmi
doresc să arate bărbatul ideal pentru mine? Surprinzător sau poate nu, pentru
unii, pot afirma cu siguranță că nu am un standard anume: 1,90 m înălțime, ochi
albaștri, spate puternic, picioare puternic înfipte în pământ, privirea ageră
și mâinile ocrotitoare. Nu am avut niciodată revelația să merg pe stradă și să
tresar dacă văd vreo frumusețe aparte de bărbat. Ideea mea de ideal masculin nu
stă într-un fizic perfect, ci este legată strict de suflet, minte și psihic, de
ceea ce te face pe tine, ca femeie lângă el, să devii, de manieră în care te
influențează și de sentimentele pe care el însuși, cu tot ce-i aparține, le
naște în tine.
Poate că dacă m-aș încumeta să mă opresc la un detaliu
fizic... aș alege ochii!... Da, ochii, ei sunt cei care mă atrag... Indiferent
de culoare, ei trebuie, în mod obligatoriu, să fie fascinanți. Să pătrundă în
minți și suflete. În idei și teorii. Să mă fascineze. Să mă devoreze. Să mă
mângăie...
Va avea, obligatoriu, o îmbrățișare caldă, voi simți
protecție, dragoste, atenție și respect, iar dacă lumea s-ar termina în acel
moment, mie nu mi-ar păsa... Și aș vrea ca nici lui... Idealul meu trebuie să
simtă că și eu sunt “ideala” lui...
Cred că această poveste de dragoste va fi una unică și irepetabilă.
Mă voi înțelege din priviri cu el, vom simți împreună că ne cresc aripi pe sub
pământ, pentru a ajunge până la îngeri cu ele, vom discuta orice, oricând,
oriunde, iar viața va fi minunea pentru care am fost creată!
Poate că voi și plânge în unele momente, dar lacrimile ne
vor duce la evoluție, iar tristețea va fi doar ca să pot vedea apoi
fericirea... Îi voi spune în fiecare zi că-l iubesc, cu orice vorbă posibilă și
imposibilă, inventată sau neinventată încă, iar atunci când se vor termina
cuvintele... vor rămâne faptele care vor spune același lucru...
Iar când toate acestea se vor întâmpla de la sine...
atunci voi ști că el este jumătatea mea... Doar atunci. Iar între timp, o să-mi
continui neobosita căutare. De ce? Pentru că sunt sigură că fiecare are idealul
lui, undeva... iar acesta stă și așteaptă să fie găsit, să fie completat... cu
prezența celuilalt!...”
Și părerea lui:
”Provocarea a venit într-un moment în care chiar mă
frământam în această privință. Prea mulți prieteni în jurul meu se căsătoresc
și parcă prea mult, în ultima vreme, băieții se ”întorc” către ”cele
sufletești”... Ciudat, totuși, primul gând a fost acela că: ”partenera mea
ideală nu vreau să fie IDEALĂ”. Ideal, în mintea mea, este echivalent cu ceva
intangibil, ceva departe de mine, o Nirvana pe care n-o voi atinge
niciodată!... Și-atunci, de ce mi-aș dori o femeie ideală?...
Apoi m-am gândit că, oricât de mult s-ar apropia persoana
respectivă de idealul meu, în permanență voi vrea sa schimb ceva la ea, voi
vrea să schimbe ea ceva la ea, voi vrea să am altceva, mereu altceva și mereu
surprinzător... De aceea, cred că persoana ideală pentru mine este aceea care
știe să mă surprindă mereu cu alte și alte aspecte ale ei, care îmi arată mereu
o altă fațetă și care știe să treacă în diverse registre, de la copil, la ”femme
fatale”, la tovarăș de discuții, mamă care să mă țină în brațe și înapoi la
copil... Și toate aceste în timpi scurți, în dimensiuni pe care să le simtă și
care să se racordeze la stările mele...
Mi se pare imposibil să-i definesc niște caracteristici
sau trăsături. Dacă le-aș putea defini, ar fi și ușor de găsit, nu? Ori, starea
mea actuală arată că nu e chiar așa de ușor... Sau, poate e ușor, poate chiar ne
găsim în viața noastră cotidiană persoana ideală, însă dacă nu suntem deschiși
sufletește pentru a o ”simți”, ne putem trezi că a trecut pe lângă noi și nici
nu ne-am dat seama, fiind prea fixați pe concret, palpabil, pe ”specific
bărbătesc”, cum ar spune cineva. Totuși... să fie inteligentă, să fie amuzantă,
să fie complexă, să fie frumoasă, să fiu mândru alături de ea... greu! Un
singur lucru e clar în toată ecuația asta: lângă idealul meu de femeie, eu știu
sigur că ar trebui să fiu... simplu, doar eu!”
Fără prea multe comentarii din partea mea de această
dată, te aștept și pe tine, drag cititor, cu răspunsul sincer la întrebarea:
”Cum arată jumătatea ta?”
Cu drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu