”Abuz" ni se pare tuturor și chiar este un cuvânt dur, însă, așa dur
cum pare, ascunde un fenomen întâlnit dureros de des printre noi, la noi sau la
cei de lângă noi. Și nici măcar nu trebuie să fii ”bătut măr” sau ”înjurat ca
la ușa cortului” pentru ca să simți nedreptatea, frustrarea, durerea și
neputința pe care le înglobează în el un abuz, de orice formă ar fi el.
Cuvintele nu se duc ca vântul, așa
cum spun uneori oamenii, ci dimpotrivă, ele lovesc precum gloanțele și apoi se
așează ca un agent de fermentație în vulnerabilitatea noastră, în sentimentele
noastre intime de inferioritate și fac lucrurile tot mai complicate și pentru noi,
cei jigniți, și pentru cel ce se obișnuiește să relaționeze jignind. Abuzul
verbal este, așadar, o formă de agresivitate care știrbește imaginea de sine,
clatină stima de sine și deconstruiește conștiința de sine (atât a agresorului,
cât și a agresatului) și care ajunge să fie dureros resimțit timp îndelungat
după ce el, teoretic, își încetează acțiunea.
Când ești înjurat în trafic
doar pentru ca cel care o face se simtă eliberat de tensiune, fără a se gândi
la consecințe, când șeful tău îți spune
o glumă în care râde mai degrabă de tine decât cu tine și simți că nu
poți riposta în niciun fel, când îi spui
partenerului tău că este urât, prost, plin de lipsuri și total nesatisfăcător
în relația cu tine, iată câteva
exemple simple din atât de multe posibile abuzuri verbale de care suntem
înconjurați în viața de zi cu zi.
Abuzul
verbal în cuplu
Nici traiul în comun nu este ferit de incidente de abuz verbal nedorite. Viața
de cuplu și interacțiunea între parteneri presupune, în mod inevitabil, și o
ierarhizare a rolurilor între cei doi soți. Cineva domină și cineva ajunge să
fie, fie că vrea, fie că nu vrea, dominat. Nu întotdeauna aceeași persoană
domină o discuție de la un capăt la celălalt sau întreaga relație. De cele mai
multe ori, atunci când vine vorba de cuplu, psihologii afirmă că este vorba
despre un dans al dominării, un pas înainte și altul înapoi, și acesta,
atenție, nu este ceva rău, ci este un semn al sănătății relației. Pe de altă
parte, o relație în care aceeași persoană domină timp îndelungat este o relația
disfuncțională, oricât nu ne-ar plăcea să credem lucru acesta.
Însă
în momentul în care teama față de partener și de dominarea acestuia intervine
în cuplu și aversiunea la acest tip de comportament devine evidentă, putem
spune că începem să asistăm la o relație disfuncțională. Dacă în cuplu nu
există un echilibru emoțional și plăcere de a relaționa, atunci cu siguranță
cei doi nu se iubesc cu adevărat și atunci acțiunile abuzatoare își găsesc cu
ușurință teritoriul. Poate fi vorba doar despre un atașament cu cauze
financiare, morale sau sociale, o nevoie stringentă de a avea pe cineva
alături, fiind conștient, pe de altă parte, în fiecare zi că partenerul nu este
ceea ce îți trebuie sau ceea ce ai nevoie. În timp, un astfel de comportament
distructiv îți va nimici relația și respectul față de propria persoană.
Agresiv
nu înseamnă normal!
Cred
că fiecare din noi vedem frecvent la televizor sau în jurul nostru cazuri de
abuzuri verbale conjugale. Se consumă atâta energie pentru a putea explica
cauzele, pentru a găsi scuze sau vinovați, însă adevăratele motive și
implicații le știu doar cei din interiorul cuplurilor care au trecut printr-o
astfel de experiență. Pe de altă parte aud și persoane care bagatelizează
abuzul verbal, de parcă doar vânătăile, urmări ale unor bătăi crunte, ar trebui
să ne îngrijoreze, nu câteva cuvinte ”care, până la urmă, nu dau cu parul”…
Motive și justificări ale acestui comportament deviant se găsesc o mulțime:
dezechilibrele alimentare, poluarea, aglomerația, stresul profesional,
frustrările de orice natură, educația primită, dezechilibrele psihice sau pur
și simplu o trăsătură ereditară a comportamentului nostru. Însă, indiferent
care ar fi motivul apariției unui comportament agresiv, acest lucru nu înseamnă
că el nu poate fi controlat și schimbat. În majoritatea cazurilor, din păcate
însă, victima este cea care încearcă să găsească scuze și care se îngrijorează
pentru situația creată, când, de fapt agresorul trebuie să fie cel pus în
postura asta. Partenerul agresat găsește diverse pretexte de genul: sigur am
greșit eu cu ceva, era nervos, obosit, stresat, eu i-am stat în cale, l-am
provocat, l-am făcut să-l doară, i-am atins orgoliul etc. Adevărul este însă că
niciun comportament, de oricare ar fi el, nu ar trebui să declanșeze nicio
formă de abuz din partea noastră. Chiar și în situația în care celălalt este, în
primă fază cel agresiv. În acest caz, tot ceea ce facem hărțuindu-l este să
arătăm că nu suntem cu nimic mai vrednici decât cel din fața noastră...
În
marea majoritate a cazurilor, agresivitatea verbală în faze incipiente este
premisa pentru transformarea periculoasă a ei în agresivitate fizică, mult mai
”vizibilă” și, poate de aceea, mai condamnată de noi. De la discuții cu un ton
ridicat și jigniri, se va trece la îmbrânceli, palme așa-zis
"corective" și mai apoi la bătăi în toată regula. În momentul în care
tolerezi un astfel de comportament, el va lua treptat locul normalității și respectului
în cuplu, iar tu vei porni pe un drum de la care te vei abate cu greu. Unde te
va duce acest drum? Simplu: la un mare dezechilibru psihic.
Agresivitatea de ambele părți
Există
în jurul nostru și citim în permanent știri despre cupluri care își
"rezolvă" conflictele prin manifestări agresive în tandem. Nu li se
pare că fac ceva ieșit din comun, se laudă în gura mare, apoi se scuză amuzați de
stânjeneala celor din jurul lor și consideră că așa sunt ei: temperamentali,
vulcanici, se ceartă și apoi se împacă și ”jocul” continuă la fel în fiecare
zi. Și astfel, fără să-și dea seama, aceste persoane nu vor avea parte
niciodată de dragoste autentică, comunicare adevărată și simțire înaltă alături
de partenerii lor pe care îi batjocoresc. Pentru că dragostea adevărată nu
presupune și astfel de manifestări "pătimașe" ale sentimentelor.
Cum
începe totul între cei doi? La început... tonul ridicat. Apoi o jignire și o
îmbrânceală, la care celălalt răspunde cu o palmă. Intervin înjurăturile și alte
jigniri... Iar apogeul ”spectacolului” tragic sunt bătăile, când fiecare
reacționează cum poate. La un moment dat, riposta încetează din partea celui
care are mai puțină forță fizică sau psihică. Din păcate...
Așadar,
când în cuplurile "vulcanice" agresivitatea verbală se transformă în
agresivitate fizică, nicio scuză nu-și mai are amuzamentul pretextat anterior.
Unul dintre parteneri se transformă în călău, iar celălalt în victimă.
Concluzia "victoriosului"? "De acum încolo așa trebuie să-mi
impun deciziile!"
Ce
trebuie să faci ca să nu ți se întâmple și ție?
Comunicarea
este cheia fericirii și armoniei în cuplu. Combinată cu înțelepciune și
empatie, aceasta conduce la acte și comportamente decente, tandre și pline de
înțelegere, fără să se escaladeze sub nicio formă limita bunului simț și a
respectului de sine și de celălalt. Din păcate, însă, în prea puține cupluri se
practică comunicarea deschisă și profundă. Puține femei discută cu partenerii
lor despre agresivitatea în cuplu, despre comportamentele care le dor și pe
care le-ar dori eliminate, deoarece consideră că este absurd să își avertizeze
partenerul în legătură cu acest aspect. Totuși, recomandarea mea este ca mai
bine să se discute despre controlul și autocontrolul energiei negative, decât
să lăsăm să se întâmple neacceptatul și atunci să nu știm cum să reacționăm. Iar
atunci când cele mai mici forme de agresivitate verbală își vor face loc în
intimitate, cel mai potrivit este să nu se ignore aspectul pe motiv că ”a fost
o întâmplare”, ci să se abordeze cu toată seriozitatea pe care o merită un
comportament nedorit ce poate degenera în acte reprobabile.
Mă
voi opri aici cu pledoaria mea împotriva agresivității verbale, cu promisiunea
că voi reveni în întâlnirile viitoare cu alte articole pe această temă
spinoasă, dar extrem de întâlnită în societate, în general și în cupluri, în
particular.
Până
atunci... te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.
Cu
drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu