COPILUL ȘI PREZENȚA TATĂLUI ALĂTURI DE EL

Pentru că luna septembrie vine cu un eveniment important în lumea copiilor, începerea școlii, astăzi voi încerca să abordez această lume a copilăriei, pe cât de fascinantă, pe atât de complexă și complicată, dintr-o perspectivă diferită și dintr-un punct sensibil și nevralgic pentru cele mai multe din familii: implicarea activă a tatălui în viața copilului.

 

Tati, tu ce rol ai în familie?

Aud deseori vorbindu-se despre familii cu copii și de fiecare dată apar în discuții aceleași clișee care ni se instalează eronat în minte: mama este cea care se ocupă de copii, mama se ocupă de gospodărie și de treburile casei, mama face cumpărăturile, mama gestionează finanțele. Și atunci, îmi vine întrebarea, copilărească, dar profundă, în esența ei: tati, tu ce rol ai în familie? Se spune din bătrâni că tatăl este capul familiei. Asta s-ar traduce: bărbatul asigură partea financiară, ia deciziile importante și veghează la bunăstarea casei. Cu toate acestea, el este parte integrantă a familiei pe care împreună cu aleasa sa și-a constituit-o, ca urmare este posibil și chiar de dorit ca acesta să se implice inclusiv  în viața copilului pe care împreună l-au creat, să fie o prezență constantă și puternică pentru evoluția completă a acestuia.

 

Rolul tatălui în familieTop of Form

Rolul, ca și concept, reprezintă formele și valorile comportamentale pe care societatea le impune la un moment dat individului. Fiecare din noi are mai multe roluri pe care le joacă de-a lungul vieții: cel de copil, de frate, de soț/soție, părinte, coleg, vecin, prieten. Mama, ca și rol foarte des întâlnit, reprezintă pentru copil o entitate compusă din trei elemente: satisfacerea nevoilor primare (pentru copilul mic), nevoia de siguranță și calmarea tensiunilor. Tatăl, pe de altă parte, își stabilește rolul în cadrul familiei atât în mod indirect (prin raporturile dintre tată și mamă), cât și în mod direct (în relația tată-copil).

Indirect, tatăl influențează constituirea personalității copilului oferind mamei iubire și sprijin. El trebuie să fie garantul siguranței în cuplu. Echilibrul psiho-afectiv al mamei este susținut sau periclitat de relațiile acesteia cu tatăl, iar din acest echilibru se hrănește inclusiv relația mamei cu copilul. Un copil care vede armonie între părinți va crește liniștit și plin de iubirea pe care va fi dispus să o ofere, la rândul lui, celorlalți, așa cum a văzut că face tatăl cu mama. Dimpotrivă, un copil ce vede suferința, nefericirea și singurătatea mamei, va învăța că oamenii din jur trebuie să sufere, că nu există fericire în nimeni, deci nici în el și că întreaga viață este doar un câmp de luptă unde există învingători și învinși, sânge și lauri, iar el va încerca din răsputeri să fie învingător, indiferent de prețul pe care va trebui să-l plătească pentru aceasta.

În plus, tot în mod indirect, copilul percepe și interiorizează o anumită imagine a tatălui, pe care și-o clădește prin intermediul imaginii pe care o are mama despre soțul ei. Astfel că, soția care își urăște soțul sau care îl pune într-o lumină defavorabilă în ochii copilului, va determina interiorizarea unui anumit tip de imagine paternă în psihicul odraslei, cu influență directă asupra modului de raportare a copilului la tatăl său. Copilul își va urî sau iubi tatăl, așa cum mama își urăște sau iubește soțul.  

Pe de altă parte, în mod direct, în relația tată-copil, tatăl oferă copilului un punct de sprijin în ceea ce privește separarea copilului de mamă și deschiderea lui către lume și viață. Maturizarea biologică facilitată de tată permite copilului să se distanțeze progresiv de mama sa, să iasă din relația duală pe care o avea cu ea și să-și asume cunoașterea lumii ce îl înconjoară. Mama trebuie să fie pregătită să lase libertate copilului, iar tatăl o va ajuta în acest sens, luând copilul aproape de el și prezentându-i avantajele interacțiunilor sociale, ale independenței, ale cunoașterii și ale autorealizării.

Așadar, imaginea tatălui în mintea copilului reprezintă interiorizarea legăturilor dezvoltate în sânul familiei, legături ce pot fi benefice, sau, dimpotrivă, pot dăuna personalității viitorului adult. Participarea bărbatului din ce în ce mai mare la creșterea copilului, încă din primul an de viață, îl ajută pe copil să recunoască de timpuriu imaginea bună a tatălui. Pentru copilul mic, tatăl, deși important, are o imagine mai degrabă ambivalentă. El este, în același timp, un reprezentant al puterii, dar ocupă și o poziție de rival în încercarea de monopolizare a mamei. Anumite procese de identificare apar atât în cazul băiețelului, cât și al fetiței. Băiatul se identifică în mod direct cu tatăl, în timp ce, în cazul fetiței, acest proces se desfășoară în mod indirect: inițial, ea se identifică cu mama, pe care ulterior dorește s-o înlocuiască în calitatea ei de soție a tatălui(complexul oedipian).

 

Tatăl – deținătorul autorității

Tatăl este cel care scoate copilul din starea de anonimat, determinându-l să conștientizeze și să cunoască realitatea ce îl înconjoară. El este cunoscut ca fiind, pentru orice copil, autoritatea care reglează comportamentele și introduce regulile în cadrul familiei. Încă din primii ani de viață ai copilului, el este cel ce îndeplinește funcțiile de autoritate și de interdict în raport cu problematica oedipiană. Tatăl va deține rolul de agent de interdicție, adică el este cel care va interzice visul posesiunii exclusive a mamei de către copil, astfel că, mai târziu nu va fi nicio problemă pentru copil să-i atribuie acestuiatot ceea ce înseamnă interdicțiile, obligațiile, ordinele din această lume. Copilul care va crește fără prezența tatălui va fi, astfel, blocat în ceea ce privește recunoașterea, interiorizarea, asumarea normelor în viața sa, ajungând până la a fi un adult care va sfida tot ceea ce înseamnă autoritate și normă de drept.

Autoritatea tatălui este așteptată de către copil, aș putea spune chiar dorită de către acesta, dar, mare atenție: aceasta nu trebuie să se manifeste sub forma autoritarismului, a despotismului sau a tiraniei. Autoritatea exercitată de tată depinde de relațiile dintre părinți. O relație afectivă satisfăcătoare pentru ambii părinți constituie garantul autorității tatălui.

 

Tatăl – model de identificare pentru copil

Identificarea este un mecanism psihologic inconștient, prin care individul își modelează comportamentul pentru a semăna cu o altă persoană. Mai mult decât funcția de autoritate, tatăl este, în același timp, și reprezentantul sexului masculin în "constelația familială". El ghidează orientarea sexuală a copiilor.
Copilul se definește din punct de vedere sexual prin sexul biologic, pe de o parte, și prin locul său, prin raportul cu părintele de sex opus, pe de altă parte. Copilul se definește, deci, prin opoziție cu părintele de sex opus și prin identificare cu părintele de același sex. În situația oedipiană, identificarea băiatului cu tatăl se face în mod direct, tatăl ocupând, în același timp, poziția de model, dar și de rival în raport cu mama. Tatăl trebuie să ofere o imagine de identificare destul de coerentă pentru ca băiatul să poată ajunge la o acceptare totală a virilității simbolizată de către tată. Pe de altă parte, funcția de rival pe care o exercită tatăl permite copilului să capete o anumită încredere în sine și astfel să obțină o bună pregătire pentru viitoarele confruntări sociale. Fata, pe de altă parte, se identifică în mod indirect cu tatăl; funcția paternă îi permite fetei să descopere rolul complementar al mamei, acela de soție și, astfel, să-și însușească un model de feminitate.

 

În concluzie, spun cu certitudine că functia paternă este deosebit de importantă pentru orice copil pentru că ea contribuie la constituirea personalității acestuia și tocmai din acest motiv niciun copil nu ar trebui, voit sau involuntar, să fie privat de această influență. Ea intervine la nivelul dezvoltării afective, făcând posibile autonomia și independența copilului, atât de necesare unei vieți afective echilibrate, datorită funcției de separare despre care am vorbit, ca și creșterea încrederii în sine, care îi va permite copilului să facă față viitoarelor conflicte sociale, datorită funcției de identificare. Și tot ea intervine în egală măsură în organizarea vieții viitorului adult, întrucât permite costituirea unui psihic stabil și ancorat în realitate, prin intermediul funcției de autoritate.

Într-una din dățile viitoare voi aborda efectele pe care le are asupra copilului slăbirea sau absența funcției paterne. Până atunci însă...

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania