Discutam
în articolul anterior despre importanța tatălui în creșterea și evoluția
copilului. Și spuneam că tatăl deține, în cadrul acestui complex rol, mai multe
funcții, toate foarte importante și unice în psihicul copilului: funcția de
separare – favorabilă – a copilului de mamă, funcția de identificare a
copilului cu el (directă în ce privește copilul-băiat sau indirectă în ce
privește copilul-fată), cea de echilibrare afectivă a mamei, echilibrare ce se
va repercuta și asupra copilului și funcția de reglementare a puterii în
familie , și de inducere a regulilor și comportamentelor dezirabile.
Ce
se întâmplă, însă, atunci când cel ce ar trebui să ofere atât de multe și de
importante lucruri este absent sau prea puțin interesat de copilul ce se
dezvoltă chiar lângă el? Vom discuta, drag cititor, în cele ce urmează despre toate
aceste aspecte...
Slăbirea funcție paterne
Când
vine vorba de absența tatălui din viața copilului, explicațiile psihologice
sunt simple: tatăl nu este în viața copilului și n-a fost niciodată. Ce se
întâmplă, însă, în spatele fenomenului numit de psihologi ”slăbirea funcției
paterne”? În acest sens vom înțelege prin ”slăbire” incapacitate, neputință,
carență și vom încerca să abordăm pe rând toate situațiile posibile:
Absența fizică
Maturizarea copilului presupune recunoașterea tatălui
ca persoană importantă ce face parte din viața lui. Această recunoaștere este
necesară în rezolvarea complexului lui Oedip. Absența frecventă riscă să îngreuneze
procesul de identificare ce caracterizează atât pe băiat, cât și pe fată.
Frecvent, mama are tendința de a-și asuma ambele roluri (patern și matern),
ceea ce constituie, cel mai adesea, un factor perturbator pentru copil. Trebuie
să facem deosebirea dintre absența zilnică și absența de lungă durată, întrucât
ele nu au aceleași efecte asupra dezvoltării și organizării personalității
copilului. Absența tatălui plecat la lucru nu îl perturbă pe copil, atâta timp
cât ea este echilibrată. Nu trebuie însă să existe o discontinuitate. Aceste
absențe ar putea prezenta și unele avantaje: pentru că tatăl oferă imaginea
unui statut social, autoritatea este mai bine acceptată de copil dacă ea se
manifestă cu intermitențe. O prezentă constantă a tatălui lângă copil l-ar
obliga pe tată să se ocupe de tot și să anuleze, în acest fel, rolul mamei. De
cealaltă parte, absența de lungă durată prezintă inconveniente evidente. Dar
chiar și așa, mama poate să compenseze această absență printr-o constantă
"evocare" a imaginii tatălui. Foarte important este ca soția unui
bărbat mai mult plecat din sânul familiei să nu propage imaginea unui tată care
și-a abandoanat copiii și pe mama lor, lăsându-i pe toți singuri în fața
dificultăților.
Absența morală a tatălui
Mulți dintre tați nu sunt preocupați de viața
familială. Ei lasă soția cu toate grijile educative ale copilului, iar în acest
moment putem vorbi despre carențe importante în autoritate. ”Demisia” tatălui
din rolul de control, pe de o parte, și slăbirea rolului său în viața
familială, pe de altă parte, antrenează un dezechilibru global al copilului
care va avea posibilitatea să sară regulile și să le nesocotească, considerând
chiar normal să se poarte în acest fel.
Despărțirile între părinți
În condițiiile în care părinții divorțează, iar
copilul este mic, acesta este încredințat, adesea, mamei; constatăm, deci, o
absență fizică a tatălui. Dar ceea ce pare hotărâtor din punct de vedere
psihologic pentru copil sunt condițiile în care se desfășoară divorțul. Copilul
acceptă mai greu despărțirea de unul din părinți, în speță tatăl, când părinții
se sfâșie reciproc, mama putând oferi o imagine negativă – nocivă – a tatălui. În
acest caz, părintii trebuie să aibă grijă de echilibrul psihic al copilului lor
mic, încercând să-i explice motivele despărțirii fără să strice nici imaginea
de sine și nici imaginea celuilalt. O bună înțelegere între părinți este
garantul funcției paterne.
Decesul tatălui
Dispariția tatălui în acest fel conduce de cele mai multe
ori la disfuncționalități în evoluția armonioasă a afectivității copilului, în
special a copilului-băiat. Acesta riscă să rămână prea atașat de mama sa,
întrucât nu are nici un rival care să-l motiveze să se depărteze sau să-l
demotiveze să și-o dorească oedipian pe mamă. Bineînțeles că în
acceptarea/neacceptarea morții tatălui de către copil apar mai mulți factori influențatori:
concepția copilului asupra morții, personalitatea copilului, atitudinea mamei
față de deces, continuarea evocării tatălui ca înger păzitor al copilului. Pierderea
tatălui este cu atât mai traumatizantă, cu cât mama este neajutorată și slabă
în fața situației. Copilul se refugiază atunci în lumea visului în care tatăl
său mai este încă prezent, continuându-și viața într-un mod paralel de lumea
reală, cu grave repercursiuni ulterioare asupra asumării realității ca atare. În
măsura în care mama este alături de copil în situația grea, putându-și asuma
parțial imaginea și rolul tatălui, decesul acestuia nu va antrena o reacție
patologică din partea copilului, spre binele tuturor, iar copilul va ajunge
să-și idealizeze tatăl dispărut, acest model ideal contribuind la formarea Eului interior.
Boala tatălui și afectarea
funcției paterne
Vorbim aici despre situația în care tatăl, atins de o
boală gravă, nu poate să-și asume toate funcțiile. El îi oferă copilului o
imagine devalorizată a propriei persoane: un om neputincios, incapabil să-și
poarte singur de propria grijă, nemaivorbind de îngrijirea de care are nevoie
copilul. Procesul identificării copilului cu tatăl este, deci, în acest caz,
greu de realizat. Tatăl se află în incapacitatea de a-și asuma funcția paternă.
Prezența afectivă a tatălui este la fel de importantă pe plan cantitativ, cât
este pe plan calitativ. Această dublă lipsă va trezi în copil un sentiment
profund de nesiguranță, pe care va încerca să-l compenseze printr-o relație de
dependență față de mama sa. Dacă, însă, mama nu poate răspunde acestei nevoi, într-un
astfel de climat afectiv, copilul nu va putea să-și dezvolte o personalitate
suficient de stabilă și va cerși mereu din partea tuturor celor din jurul lui
atenție, efort, îngăduință, afectivitate, devenind un tiran al tuturor.
Ne vom opri aici cu discuția despre slăbirea funcției
paterne. Am văzut cu toții cât de importantă este interiorizarea unei bune
imagini a tatălui și a relației dintre părinți în dezvoltarea psiho-afectivă a
copilului. Următoarea întrebare care se ridică este: Care sunt consecințele
slăbirii funcției paterne și a incapacității tatălui de a-și îndeplini rolul
față de copil? Dar despre acest lucru vom vorbi într-un articol viitor. Până
atunci...
Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.
Cu drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu