marți, august 14, 2012

Pentru firme: Team-building-ul este foarte eficient în dezvoltarea echipei și motivarea angajaților!


„Pe ulița satului, într-o căruță plină-ochi, trasă de un singur măgar amărât cu ochelari de cal, care nu se urnea deloc, un țăran striga cât îl ținea gura: „Diii Joianule! Diii Murgule! Diii Floricica! Diii Lucica!”... Întrebat dacă a uitat cum se numește măgarul, țăranul răspunse hotărât: „Nuuu, nuuu, știu cum îl cheamă, că doar eu i-am pus numele, dar vreau să îi dau impresia că nu e singur, că muncește în echipă…”

Pilda de mai sus, fie că este o glumă, fie că este un adevăr amar, este expresia unei sintagme din ce în ce mai întâlnite în zilele noastre: aceea de ”muncă în echipă”. Iar această muncă în echipă începe din ce în ce mai mult să-și facă loc cu necesitate în organizațiile românești, unde avem imperios nevoie să depășim momentele de individualitate exagerată și stările apăsătoare de muncă continuă lipsită de căldura relațiilor interumane.

Foarte des aud oameni care își schimbă locul de muncă și apoi exclamă: ”ce șef bun aveam dincolo”, ”îmi lipsesc colegii și atmosfera de familie de la fostul loc de muncă”, ”discutam orice și știam sigur că sunt înțeles”, ”mă simțeam bine la serviciu, mă simțeam ca acasă”. Aceste replici subliniază un fapt foarte important în atingerea nivelului de satisfacție profesională, deși n-ar părea acest lucru, și anume: asigurarea confortului afectiv de care fiecare din noi avem nevoie pentru a ne simți valoroși și pentru a avea dorință și voință de a merge mai departe și de a evolua.

Ce înseamnă o echipă?

O echipă nu există doar pentru că cineva a pus niște oameni să lucreze împreună. Acela se numește grup. Iar un grup devine echipă doar în măsura în care membrii săi manifestă interacțiuni, schimburi intelectuale și verbale, într-o atmosferă de lucru constructivă și din care nu se exclude latura emoțională. Puterea unei echipe stă în oamenii care o formează și care lucrează împreună. Ei au capacitatea de a face față unor situații dificile dacă li se oferă timp suficient, încurajare și libertatea de a lucra asupra soluțiilor, adică dacă simt că au lângă ei și deasupra lor oameni, și nu roboți. Dezvoltarea echipei în cel mai bun sens înseamnă a crea oamenilor oportunitatea de a se întâlni pentru a împărtăși ideile, experiențele, nemulțumirile și pentru a lucra împreună.

Echipa trebuie să fie motivată

Fiecare manager trebuie să fie conștient că trebuie să își motiveze echipa cu care lucrează, atât financiar, cât și non-financiar. Motivând angajații, aceștia vor munci mai mult, mai eficient, într-un mediu plăcut, toate acestea ducând la creșterea productivității firmei, la o calitate superioară a produselor/serviciilor companiei. Mulți manageri au înțeles faptul că nu este nevoie doar de o motivare financiară a angajaților, de multe ori aceștia apreciind mai mult o simplă recunoaștere a meritelor prin mult-așteptatul: ”Felicitări! Ai făcut o treabă bună!”.

Ce este și ce nu este team-building-ul?

Team-building-ul este o metodă foarte des utilizată în vederea creșterii nivelului de coeziune și de apropiere în echipă, un bun mijloc de motivare a oamenilor dintr-o organizație. Team-building-ul NU este o metodă de a-i bine-dispune pe angajați, de a face un ”grătar împreună”, ci prin el se încearcă găsirea punctelor forte ale fiecărui membru al echipei, aflarea punctelor comune între membrii echipei, influențarea în mod pozitiv a moralului întregii echipe și atingerea unui nivel de performanță ridicat la nivel de organizație. Team-building-ul reușește într-un timp relativ scurt să întregească o echipă, membrii să aibă încredere în valorile celorlalți membri, cu toții ajungând să relaționeze mult mai eficient.

De ce team-building?

Pentru că o echipă nu se creează niciodată singură. O echipă nu există ca atare doar pentru că cineva a pus niște oameni să lucreze împreună și i-a numit generic: ECHIPĂ. Nici măcar atunci când oamenii ajung să fie prieteni între ei și împărtășesc, la locul de muncă, aceleași obiective, ei nu constituie obligatoriu o echipă eficientă. Pentru a transforma un grup în echipă trebuie să antrenezi o serie de abilități.

Ce aabilități trebuie îmbunătățite pentru ca o echipă să fie performantă?

Planificarea. Oamenii gândesc, în general: ”acțiune, înainte de toate!”, fără să se gândească mai întâi la pașii pe care ar fi necesar să-i urmeze. Atenție, proiectele vor eșua din cauza acestei atitudini!

Comunicarea. Se asigură membrii echipei că fiecare a înțeles care este planul? Se țin permanent informați unii pe ceilalți? Comunică într-un mod deschis, transparent și productiv?

Ascultarea. Sunt oamenii într-adevăr atenți la ceea ce spune fiecare coleg? Are fiecare prilejul să-și exprime părerea? Dacă sunteți manager, știți, cu siguranță, că, în echipa pe care o conduceți, unele voci nu se aud deloc, pentru că vorbitorii dominanți nu renunță niciodată.

Participarea. Este incurajat fiecare să contribuie la realizarea sarcinii, prin acest lucru reducându-se efectul de chiul social?

Cooperarea. Cer oamenii ajutor la nevoie? Îl primesc? Se tratează între ei cu respect? Se încurajează?

Rolurile. Știu membrii echipei cine și pentru ce este responsabil? Ce face liderul? Hotărăște sau moderează?

Obiectivele. Împărtașesc oamenii același obiectiv? Și aceleași valori care îi ajută să atingă obiectivul?
Dacă ați identificat aceste probleme, le-ați și rezolvat pe jumătate. Și veți fi de acord că e nevoie de un team-building.

Pledoarie finală pentru team-building

Nu este vorba despre un moft atunci când organizațiile apelează la acest serviciu, ci de un serviciu de resurse umane care urmărește rezolvarea problemelor cu care se confruntă organizația prin cooperare, comunicare eficientă, implicarea oamenilor în luarea deciziilor, transparență și leadership. De ce nu se pot dezvolta asemenea abilități doar prin procesul muncii? Pentru că scopul muncii în organizație este, de cele mai multe ori, produsul/rezultatul, iar modul în care este realizat produsul/rezultatul, procesul în sine trece, din păcate, pe locul doi. În cadrul unui team-building, dimpotrivă, accentul cade pe procesul de învățare într-un cadru mai puțin oficial, în care indivizii ajung să se exprime mult mai liber ca oameni, nu doar ca angajați. Se întâmplă ca în timpul team-building-ului echipa să nu reușească să îndeplinească perfect nicio sarcină. Asta nu înseamnă eșec, pentru că miza nu e rezolvarea exercițiului, ci învățarea. Și uneori obținem cea mai profundă înțelegere dintr-o ratare, ceea ce la muncă nu ne este permis.

Concluzie

Pentru a fi eficienți și a ne simți bine la locul de muncă, e important să lucrăm în echipă. Munca în echipă presupune prietenie, respect, înțelegere, comunicare și ajutor, chiar și la serviciu. Și unde să le găsim, dacă nu la persoanele de lângă noi, la colegii noștri?



Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.



Cu drag,

Ștefania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu