joi, iulie 24, 2014

ARTICOL DESPRE PSIHODRAMĂ… SAU HAI SĂ VORBIM DESPRE O METODĂ DE ACȚIUNE!

Psihodrama… ce cuvânt!… Sau ce metodă!?… ar spune unii… … … Zâmbesc…
Poate, pentru cei mai mulți dintre noi, asocierea dintre ”psiho” și ”dramă” ne duce cu gândul la ceva trist, dureros, dramatic… poate chiar ceva de plâns… sau ceva de râs (ce, sunt nebun să merg la psiho –dramă/-log???)…
In facto, ”psiho” – psiche, în limba greacă, înseamnă suflet, iar ”drama” înseamnă piesă de teatru. Astfel că am putea spune simplu, că psihodrama face referire la sufletul nostru în acţiune, pe scenă.
Psihodrama este o metodă terapeutică care implică multă acţiune şi creativitate, prin folosirea unor tehnici teatrale şi a jocului de rol pentru a facilita accesul și înțelegerea unor probleme, dificultăți, blocaje sau, pur și simplu, înțelegerea vieții care curge prin noi în fiecare clipă. Ea este, prin excelență, o metodă terapeutică de grup (una dintre cele mai vechi metode psihoterapeutice), însă poate fi adaptată și folosită cu succes și în terapia individuală, în acest fel purtând numele de monodramă/psihodramă a deux/ psihodramă individuală/etc.
Metoda psihodramei permite imersiunea în lumea subiectivă a fiecăruia dintre participanții la grupul de psihodramă, fără ca cineva din grup să emită judecăți de valoare referitor la ceea ce se devoalează în cadrul sesiunilor. Acest aspect este deosebit de important, întrucât, știind acest lucru, participanții își dau voie să devină liberi și deschiși, aduc în scenă traume, dureri, lovituri greu de suportat fie și de sine, în gând, darămite să le mai spună cu voce tare altor oameni, și experimentează, astfel, o mai mare libertate de a trăi, simți și dori. Traumele, doliul neprelucrat, diverse probleme psihologice, probleme cotidiene, dificultăți în relaționare, trăsăturile de caracter transmise transgenerațional, patternuri comportamentale defectuoase, toate acestea și încă multe altele pot fi, în acest mod, prelucrate. Se dezvoltă creativitatea și spontaneitatea, utile în a găsi alternative viabile de comportament în situații critice, se mai dezvoltă intuiția, empatia, capacitatea de a privi problema și dintr-o altă perspectivă și flexibilitatea în asumarea rolurilor multiple pe care viața ni le așterne la picioare. ”Trecutul negru” este rezolvat, ”prezentul viu” este trăit mai intens și mai adecvat, iar “viitorul posibil”este testat și anticipat.
Psihodrama este o experienţă puternică, deoarece este o terapie care se petrece în timp real. Totul devine aici și acum, prin acţiune. Prin ea ai unica posibilitate de a reconstitui scene și experiențe importante pentru tine: situații din trecutul îndepărtat sau apropiat, vise unice sau repetitive, trăsături ale unor persoane cu care ai interacționat și au lăsat urme în sufletul tău sau perspective ale unor persoane din jurul tău care știu de problemele prin care treci, dar le văd într-un alt mod, mai detașat sau, după caz, mai tranșant. Poți, de asemenea prin psihodramă să proiectezi evenimente viitoare, persoane pe care le dorești în viața ta și lucruri pe care le ceri cu disperare Universului, iar el întârzie să-ți răspundă ”Your wish is my command!” (”Dorința ta e lege pentru mine!”)
Formatul clasic al psihodramei este acela în care, în cadrul unui grup condus de către un psihoterapeut, acesta rămâne în plan secund, ca un facilitator și un garant al realității și mai puțin ca un diagnostician care te evaluează. Rolul principal este preluat de grup, fiecare membru devenind “terapeut” pentru ceilalți. Se alege o persoană-protagonist, alte persoane vor juca rolurile din povestea protagonistului, asta este, pe scurt, ideea pe care o urmărește psihodrama. Ceea ce are rol terapeutic cu adevărat este, pe de o parte, extinderea repertoriului rolului protagonistului și a accesului la spontaneitatea personală. Psihodrama este un laborator al vieții reale, așa că, indiferent de rolul în care în viață nu ai acces, care îți este blocat dintr-un motiv sau altul, în psihodramă ai ocazia să-l experimentezi și, astfel, poți realiza care sunt blocajele tale, unde trebuie să îți asumi responsabilitatea și câte lucruri ai de schimbat. Atât protagonistul, cât și ceilalți participanți își intră în rol și totul pare că se întâmplă în realitate. Este ceva cu totul diferit de “terapia prin cuvinte”. Pe de altă parte, o altă achiziție importantă este faptul că membrii grupului iau parte activă la dramele celorlalți, și, astfel, membrii grupului experimentează noi comportamente și modalități de gândire înainte de a trebui să se confrunte cu ele în viața de zi cu zi.
Printre rezultatele concrete pe care le poți obține în urma participării la un grup de dezvoltare prin metoda psihodramei, amintim: îmbunătățirea relațiilor interpersonale și a abilităților de comunicare, obținerea de perspective noi prin depășirea blocajelor cu care te-ai confruntat, rezolvarea de probleme, restabilirea încrederii în forțele proprii, diminuarea/reglarea emoțiilor care provoacă stres, furie, depresie, frică etc, acceptarea anumitor evenimente de viață și adoptarea noilor abilități și comportamente dobândite, integrate și concordante cu lumea în care trăim.
Interesant este că foarte multe domenii folosesc tehnici de psihodramă și aici aș aminti doar câteva: medierea, folosește inversiunea de rol, consultanța organizațională, simularea anumitor situații prezentate trainee-ilor, mediul pedagogic, prin metodele folosite pentru consolidarea și integrarea materialului predat, consultanții financiari, prin tehnicile folosite asupra clienților de a îi determina să se gândească la situația lor financiară, arta teatrală, prin punerea în scenă a dinamicii personale a individului… și lista poate continua…
În concluzie:
Prin psihodramă, participanții la un grup de dezvoltare personală își explorează conflictele interne prin exprimarea emoțiilor și interacțiune interpersonală. Psihodrama re-creează structura internă a individului și tiparele disfuncționale cu ajutorul altor oameni și provoacă participanții să descopere noi răspunsuri în unele situații de viață și să devină spontani și liberi!
… …
V-am convins?

Vă aștept și data viitoare să evoluăm împreună… măcar chiar și cu informații!

Cu drag,
Ștefania

sâmbătă, iulie 12, 2014

Lecția 22 pentru viață – POVESTEA ELIBERARII MELE PERSONALE, LIHI LAPID jurnalistă


”Eu renunț la munca de Sisif, lipsită de sens și plină de nervi, de a menține o casă mereu sclipitoare și curată în orice moment, pentru a fi pregătită de musafiri. Căci tot nu reușesc. De acum voi aranja casa doar cu puțin timp înainte de a sosi musafirii. Niciun moment înainte. Și asta pentru că prețul acestei munci îmi este prea mare și greu. Nu veniți fără să telefonați înainte, căci nu voi deschide.

 

Am hotărât că nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjată dupa ultimul strigăt al modei. Strâmt, larg, înalt, jos, până la genunchi sau până la glezne. M-am săturat! În special după ce m-am străduit de câteva ori și până la urmă tot am arătat ca o paparudă. Gata! Eu mă eliberez. Îmbrac de acum doar ceea ce vreau eu. După mine, creatorii de modă să facă ce-or vrea. Renunț la toți pantofii care nu sunt comozi. Mă reîntorc la înălțimea normală a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci când întârzii, să dansez când sunt fericită și să mă mișc în voie, când ies cu treburi în oraș, fără să visez la întoarcerea mea acasă, când îi pot scoate din picioare.

 

Renunț la visul burții lipite ca o scândură și la coapse slabe ca niște cârje. Așa ceva nu se va mai întâmpla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din când în când, voi mânca hamburger la ore târzii și, din când în când, mă voi răsfăța cu cartofi prăjiți. Apoi voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregătită să mi-o ofer, dar nu voi mai renunța la mine, până în străfundul sufletului. Căci nicio campanie nu mă așteaptă și niciun ROBERTO nu-mi va face curte, decât pentru că mi se cuvine, nu pentru cum arăt. Am crescut. M-am maturizat.

 

Renunț să le mai fac pe plac tuturor, pentru ca să gândească că sunt perfectă. Căci eu nu sunt! Sunt normală, simpatică și mereu pregatită să ajut, dar până la un anumit punct. Atunci când depășesc acest nivel, mă străduiesc prea mult și dau prea mult, iar la sfârșit mă enervez. Mă enervez pentru că văd că totul este primit ca pe ceva de la sine înțeles. Și atunci devin de-a dreptul insuportabilă!... Păcat. De acum eu dau doar atât cât vreau să dau.

 

Renunț la faptul de a fi mereu prezentă la nevoile oricui și la poveștile sufletești ale tuturor. Mai ales pentru că voi niciodată nu mă întrebați dacă pot. De acum eu cern cui răspund și cui nu!... Lăsați mesaj. Vă promit să revin. Nu o luați ca pe ceva personal, căci, simplu, nu pot vorbi acum!... Și sunt de acord cu acest lucru, atunci când și voi veți proceda la fel.

 

Renunț să mai fiu geloasă. Nici asta nu vreau să o mai fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai răbdătoare, mai băgăcioase, mai înțelegătoare, care știu să pună granițe, care știu să fie mai mămoase și care să obțina mai multe succese... Însă, niciuna, copiii mei dragi, nu vă va iubi mai mult decât o fac eu. Atunci când trebuie, eu pot să vă aduc luna de pe cer, în plină zi, pentru voi. Însă nu pot face acest lucru în fiecare minut sau secundă. Și nici nu vreau. Scuze.

 

Renunț la obligații. Căci obligațiile mă determină să vreau să fiu mereu plină de succes, să fiu mereu perfectă, gospodina desăvârșită și mereu aranjată, exactă și zâmbitoare tot timpul. Până acum nu am reușit să fiu așa. De fapt, degeaba mă străduiesc și până la urmă sunt mereu nervoasă și ranchiunoasă, în special pe mine însămi. Am convingerea că dacă voi face mai puține eforturi, voi reuși să fac mai mult și cu toții vor avea de câștigat. Și, în special, EU!

 

Rezultatele eliberarii mele: DEJA MĂ SIMT MAI BINE!!…”

 

 

 

Interesantă perspectivă! Merită să ne gândim la ea, dragele mele femei! Completez această pledoarie cu  câteva lucruri pe care avem dreptul să le spunem:

1.    NU

2.    Nu sunt disponibilă

3.    Nu pot face

4.    Nu am dispoziție

5.    Nu-mi vine să fac asta

 

Cu drag,

Ștefania

marți, iulie 08, 2014

Garantat 100%100 – Parenting necondiționat si Alfie Kohn

Drag cititor, azi îmi doresc din nou să îți placă să vizionezi emisiunea GARANTAT 100% din 16.12.2013, unde Alfie Kohn explică pe înțelesul tuturor, impactul iubirii necondiționate a părinților asupra copiilor și își prezintă ultima sa carte ”Parenting necondiționat”. Ce e esential de reținut din tot ceea ce Alfie Kohn spune este faptul că este important copii să nu fie nevoiți să câștige iubirea părinților ca-ntr-o tranzacție economică tip ”cerere și ofertă”, întrucât ei, în acest mod se vor accepta pe ei înșiși doar condiționat (”sunt o persoană bună DOAR dacă iau note bune la școală… dacă mă port frumos… dacă îmi ascund furia…”), acest lucru creându-le mari prejudicii în imaginea și stima de sine…
Să nu uităm că respectul de sine este parte importantă a sănătății noastre mentale…

Copilul meu drag, indiferent ce faci, chiar dacă faci lucruri care mie sau tatălui tău nu ne sunt pe plac, să fii mereu convins că noi te vom iubi NECONDIȚIONAT!

http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-162571

Vizionare plăcută îți doresc și învățăminte care să-ți fie de folos!

Cu drag,
Ștefania

joi, mai 08, 2014

LECȚIA 21 PENTRU VIAȚĂ - COPIII ÎNVAȚĂ DIN CEEA CE TRĂIESC By Dorothy Law Nolte, Ph.D.


Dacă copiii trăiesc în critică, ei vor învăța să condamne.

Dacă copiil trăiesc într-un mediu ostil, ei vor învăța să fie violenți.

Dacă copiil trăiesc în frică, vor învăța să fie temători.

Dacă copiil trăiesc cu regrete, vor învăța să se autocompătimească.

Dacă copiil trăiesc în derâdere, vor învăța să se simtă timizi.

Dacă copiii trăiesc în invidie, vor învăța să fie invidioși.

Dacă copiii trăiesc în rușine, vor învăța să se simtă vinovați.

Dacă copiii sunt încurajați, învață să aibă încredere.

Dacă copiii trăiesc în toleranță, ei învață să fie răbdători.

Dacă copiii trăiesc în laudă, învață să se aprecieze.

Dacă copiii trăiesc în acceptanță, învață să iubească.

Dacă copiii trăiesc în aprobare, învață să se placă pe ei înșiși.

Dacă copiii trăiesc în apreciere, învață că e bine să ai scopuri în viață.

Dacă copiii trăiesc împărțind totul în mod egal, ei învață ce înseamnă generozitatea.

Dacă copiii trăiesc în cinste, învață ce este adevărul.

Dacă copiii sunt tratați cu dreptate, învață să fie drepți.

Dacă copiii trăiesc în bunătate și atenție, învață ce înseamnă respectul.

Dacă copiii trăiesc în siguranță, învață să aibă încredere în sine și în ceilalți.

Dacă copiii trăiesc în prietenie, învață că lumea este un loc minunat în care merită să trăiești.

vineri, mai 02, 2014

LECȚIA 20 PENTRU VIAȚĂ – CUM ARATĂ ELEFANTUL?


“Maestre, aici în sat trăiesc o mulțime de ermiți și intelectuali care se complac într-o continuă dispută, unii spunând că lumea este infinită și eternă, ceilalți că ea este finită și muritoare; unii spun că sufletul moare împreună cu corpul, în timp ce ceilalți că el trăiește etern și așa mai departe. Ce poți să spui, Maestre, în ceea ce îi privește?”
Privindu-i, Buddha le-a răspuns:
 
“Cândva, demult, trăia un rege care, chemându-și servitorii, le-a spus:
Adunați-vă cu toții, servitorii mei credincioși, apoi mergeți de strângeți la un loc pe toți oamenii născuți orbi din împărăție, pentru a le arăta un elefant.”
“Prea bine, mărite rege”, au spus servitorii, după care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.
Când toți cei născuți orbi au fost adunați în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor și le-a spus: ”Acesta este un elefant“. Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea și așa mai departe, spunându-i fiecăruia că ceea ce i-a arătat a fost un elefant, nu doar o parte din el.
De fiecare dată când prezenta elefantul unui orb, regele îl intreba pe acesta: ”Așadar, orbule, ai văzut cum arată un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?”
Cei cărora li s-a prezentat capul elefantului au spus că elefantul este ca o oală. Apoi, cei cărora li s-a arătat urechea au spus că elefantul este ca un coș de fructe; cei cărora li s-au arătat colții de fildeș ai elefantului au spus că elefantul este ca un plug, cei cărora li s-a arătat trunchiul elefantului au spus că elefantul este ca un grânar; cei cărora li s-au arătat picioarele au spus că elefantul este ca și coloana care susține un templu; cei cărora li s-a arătat coada au spus că elefantul este ca o perie.
Auzindu-se unii pe alții, toți orbii adunați în acea piață au început să se îmbrâncească și să țipe: ”Așa arată elefantul!“, ” Ba nu, elefantul arată așa!“, ”Ba da!“, ”Ba nu!“. În curând, lucrurile au scăpat de sub control și orbii s-au luat la bătaie.”
 
Apoi maestrul a încheiat, spunând: ”La fel sunt și acești predicatori și intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au văzut… Prin ignoranța lor, sunt exact ca orbii din povestea cu împăratul, certăreți și deformând realitatea într-un fel sau altul.”
 
Oare povestea asta nu are un corespondent și în zilele noastre?

marți, februarie 18, 2014

LECȚIA 19 PENTRU VIAȚĂ – ÎNVĂȚĂTURI DE LA DALAI LAMA


Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso este al 14-lea Dalai Lama pe care omenirea îl are. El este conducătorul spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan aflat în exil în Dharamsala. Descoperit la vârsta de doi ani, datorită oracolelor, socotit ca fiind reîncarnarea celui de-al 13-lea Dalai Lama, el a fost dus în Lhassa, orașul-capitală, pentru a-și ocupa locul. El devine, astfel, la numai 5 ani, noul conducător spiritual al Tibetului. De atunci el trăiește în spiritul jurământului de castitate, ducând o viață monahală și dedicându-se studiilor filozofice.

În 1959 este nevoit să fugă din țara sa, ocupată de către China, și se refugiază în exil în India.

În 1989 primește Premiul Nobel pentru Pa­ce.

Din 1973 Dalai Lama călăto­rește în mod regulat în lumea occidentală și devine o personali­tate cu o extraordinară carismă.

 

Iată câteva dintre învățăturile transmise de Dalai Lama. Acestea sunt pe cât de profunde, pe atât de simple.

Când pierzi, aceasta să-ți fie învățătură.

Urmează cei 3 R: respectul pentru tine, respectul pentru alții, responsabilitatea pentru toate acțiunile tale.

Nu lăsa o dispută nesemnificativă să rupă o mare prietenie.

Când realizezi că ai greșit, imediat ia măsuri să le corectezi.

În fiecare zi petrece ceva timp cu tine.

Deschide brațele spre schimbare, dar nu-ți pierde valorile tale.

Tăcerea este uneori cel mai bun răspuns.

Trăiește o viață onorabilă. Atunci când îmbătrânești și te gândești în urmă, vei putea să te bucuri a doua oară de ea.

O atmosferă plăcută în casă este baza vieții tale.

În neînțelegerile cu cei dragi ia seama numai de situația curentă, nu invoca trecutul.

Împărtășește știința ta, este o cale de a atinge imortalitatea.

Fii gentil cu pământul.

O dată pe an pleacă undeva unde nu ai fost niciodată.

Ține minte: cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia.

Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunți ca să-l poți obține.

Abordează iubirea și gătitul cu dăruire.

Marea dragoste și marile realizări implica un mare risc.

marți, ianuarie 21, 2014

DESPRE HOTĂRÂRI LA ÎNCEPUT DE AN


La fiecare început de an suntem obișnuiți să vedem peste tot scriindu-se despre obiectivele pe care ar trebui să ni le fixăm pentru noul an ce se întrevede. Și nu e un obicei rău ceea ce ni se propune în toate articolele, pe toate site-urile!... Și eu recomand clienților și apropiaților mei să își propună tot felul de lucruri frumoase, dar, în același timp, realizabile și cuantificabile pentru anul ce stă să înceapă. Sunt așa-numitele hotărâri de Anul Nou: “Anul acesta mă căsătoresc!”, “Anul acesta mă las de fumat!”, “Anul acesta voi slăbi 10 kg!”, ”voi face un curs de limbă străină”, ”mă voi îndrăgosti iremediabil”, ”voi lucra mai cu sârg pentru a câștiga dublu față de acest an”, ”voi mișca munții din loc”... și lista poate continua...

Nu este greu să iei asemenea hotărâri, să-ți propui tot felul de lucruri la început de an, întrucât, în euforia unui nou început, credem că, odată cu această nouă renaștere, și puterile noastre renasc și înfloresc. Pentru unii, stabilirea de obiective la început de an devine chiar un ritual amuzant, fără să se implice la modul cel mai serios în punerea acestor hotărâri în practică. Din pacate, acești oameni nu se așteaptă să producă prea multe rezultate, de aceea ajung să nici nu aibă rezultate. În fiecare an ceva se întâmplă, ceva care le încurcă planurile, ceva din afara lor le-a fost neprielnic... Hotărârea luată este uitată și omul revine la vechile sale obiceiuri păguboase, dar confortabile. Iar acest lucru, pentru mine, în calitate de specialist ce-și dorește să vadă oameni evoluând, este deosebit de frustrant. Cred în oameni, cred în puterea lor de a se schimba, cred în bunătatea sufletului lor și tocmai comoditatea și confortul în care preferă să stea, în locul unei evoluții provocatoare mă ia întotdeauna prin surprindere... Și nu pot să spun că e o surpriză plăcută...

Tocmai din acest motiv, anul acesta m-am decis: în primul rând nu voi mai scrie aceste rânduri în chiar primele zile ale noului an, pentru că în acele zile ești oricum asaltat, drag cititor, din toate părțile de același gen de informație, ea, informația, ajungând să devină redundantă în acest caz, iar în al doilea rând voi ”cere” de la voi pentru acest an lucruri predominant pentru sufletul vostru, mai mult decât lucruri concrete și cuantificabile, voi căuta să vă întrept spre aspecte pe care să le verificați în gând, cu sufletul deschis, la final de an, să vedeți singuri dacă sunteți în acord cu gândurile vostre... sau dacă nu... fără ca cineva să vă poată ”măsura” performanțele.

Așadar, iată câteva lucruri la care te invit să le exersezi pe parcursul acestui an:

1.      Caută să îți dezvolți capacitatea de a te iubi pe tine; și până la finalul anului această capacitate să ajungă la maturitate

2.      Caută să-ți permiți ție însuți să fii iubit și respectat; respectul să pornească din tine și să ți se întoarcă de la ceilalți

3.      Încearcă să devii mai flexibil și să înveți să te joci

4.      Descoperă-ți propriile valori autentice și ai încredere în ele

5.      Câștigă-ți o mare conștiință de sine

6.      Încearcă să dovedești competență interpersonală în orice situație; iubește oamenii din jurul tău

7.      Caută să-ți construiești apărări mai mature; a fi pueril nu cred că mai e o opțiune pentru tine

8.      Alege să crești, să dăruiești, să asculți și să faci ce e bine mereu, dând dovadă desimțul răspunderii

9.      Alege să faci diferența între tine și marea masă

10.   Caută periodic răspunsul la întrebările:

a.      Ce știu să fac bine?

b.      Unde am luat-o razna?

c.      Ce am de îndreptat?

d.      Ce mai aștept?

 

Acum, la mijlocul începutui de an, ai în fața ta posibilitatea de a crea un an așa cum de mult nu ai mai avut. Îți doresc un an nou fericit și verticalitate în evoluție!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

 

duminică, ianuarie 05, 2014

LECȚIA 18 PENTRU VIAȚĂ – URME PE PLAJĂ


Un om, după ce moare, ajunge în fața lui Dumnezeu și acesta îi propune să revadă împreună întreaga sa viață.

Și deodată apare o imensă plajă pustie, pe care se vedeau două rânduri de urme de pași.Omul, foarte curios, îl întreabă pe Dumnezeu ce sunt acele urme. Dumnezeu îi explică: un rând de urme sunt ale lui (ale omului), iar celelalte sunt ale Sale, pentru că a stat mereu lângă el și a vegheat asupra lui. Omul, foarte mulțumit, se uită din nou pe plaja pustie și observă un lucru ciudat. În momentele cele mai grele ale vieții lui, se vedea doar un singur rând de urme de pași și, foarte intrigat, se întoarce către Dumnezeu și îi spune:

-        Cum ai putut să faci una ca asta? Cum ai putut să mă lași singur chiar în momentele cele mai grele ale vieții mele?

Dumnezeu i-a răspuns:

-        Nu te-am lăsat singur. În acele momente te-am ținut în brațe.

 

 

Să nu uităm niciodată că cineva, mai presus de noi, ne iubește și are grijă de sufletele noastre!

La mulți ani și suflet echilibrat în 2014!

vineri, decembrie 13, 2013

O TEHNICĂ DE REZOLVARE CREATIVĂ A PROBLEMELOR: BRAINSTORMING-UL


Brainstorming-ul este o tehnică extrem de eficientă în generarea unei multitudini de idei creative pentru rezolvarea unei probleme date.

Care ar fi primul motiv pentru care ar trebui să alegem să folosim tehnica brainstorming-ului atunci când avem de rezolvat, în grup/organizație, o problemă? Pentru simplul motiv că această tehnică ne oferă o libertate totală de exprimare. Nimeni nu va judeca sau critica ideile noastre, ceea ce nu poate fi decât minunat. Putem fi relaxați, putem glumi, putem spune orice ne trece prin cap, dacă are legatură cu subiectul. Cum poate fi, în aceste condiții atât de eficientă o asemenea tehnică? Simplu! Tocmai această multitudine de idei (unele de-a dreptul trăznite) este rezervorul din care va rezulta, la final, soluția sclipitoare.

Cum stârnim această ”furtună a minții”? Cum ne aducem coechipierii în acea stare de profundă inspirație? Iată mai jos regulile/principiile/pașii brainstorming-ului:

1.      În primul rând, se definește clar problema. Se spune că jumătate din răspuns este întrebarea însăși.

2.      Se stabilește o limită de timp. Acest lucru depinde de natura și gradul de complexitate al problemei.

3.      Se solicită participanților idei pentru rezolvarea problemei. Psihologii recomandă cel puțin 50 de idei, bine fiind de reținut faptul: cu cât sunt mai multe, cu atât este mai bine.

4.      Ideile se scriu pe o tablă/foaie de hârtie/coală flipchart, în ordinea generării lor și în așa fel încât să poată fi văzute de către toți participanții. Se notează absolut toate ideile, indiferent cât de stupide sau imposibile par la prima vedere.

5.      Nu sunt permise criticile la adresa ideilor emise. Sunt încurajate, în schimb, râsetele și buna dispoziție.

6.      La expirarea timpului alocat sau atunci când ideile sunt epuizate, se va trece la gruparea celor asemănătoare sau care au legătură unele cu altele.

7.      Prin discuții și consens, se ordonează apoi ideile, începând cu cea care place cel mai mult, către cea care place cel mai puțin grupului.

8.      Se aleg apoi, spre exemplu, primele 5 soluții din acest clasament și se analizează în continuare.

9.      Se stabilesc 5 criterii pentru alegerea soluției optime. Aceste criterii pot fi restrictive (de ex. nivelul resurselor, restricții legale, restricții de timp) sau/și stabilite la alegere (eventual tot prin brainstorming).

10.   Se acordă fiecăreia dintre cele 5 idei reținute câte un punct pentru fiecare criteriu, pe care îl îndeplinește.

11.   Se ordonează ideile în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.

12.   Dacă s-a ajuns până la acest punct... Felicitări! Ați găsit soluția căștigătoare!

Dacă sunt mai multe soluții cu punctaj maxim e și mai bine: aveți de unde alege!...

Brainstorming-ul este o metodă ce am putea-o folosi și acasă! În acest fel am reuși să implicăm fiecare membru al familiei în procesul de luare de decizii, am da fiecăruia dintre noi, chiar și copiilor, sentimentul propriei valori și al propriei contribuții la viața de familie și... am înțelege mai bine și am aprecia mai mult faptul că suntem o familie, o echipă, un întreg!  

Spor la creație și idei inspirate vă doresc! Restul va veni de la sine!

 

Cu drag,

Ștefania

 

vineri, noiembrie 29, 2013

LECȚIA 17 PENTRU VIAȚĂ - SFATURILE COPILULUI PENTRU PĂRINȚII SĂI


Dragul meu părinte,

Sunt imperfect, nu sunt atât de priceput ca tine, dar vreau să învăț și  tu ești modelul meu. Așadar, te rog să ții seama de faptul că:

Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simți că nu am făcut față așteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă închei singur la bluziță, chiar dacă m-am încheiat greșit, fii mândru că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod.

Piciorușele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face pașii mari, ca să pot ține și eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăța totul, dar treptat-treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna și nu te supăra pe mine. Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învățător pe drumul vieții.

Ochii mei sunt încă mici, nu am văzut lumea așa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepsești pentru curiozitatea mea. Și nu mă limita inutil...

Nu te enerva când întreb prea mult, prea des câteodată, același lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu, fă-ți, te rog, timp și pentru mine, explicându-mi ce știi despre lumea aceasta și fă asta bucuros și plin de dragoste. Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta, dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, dacă astazi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce este interzis și ce nu.

Nu mă compara mereu cu frații mei, cu colegii sau cu oricine altcineva. Sunt unic și niciodată nu voi fi la fel ca alții. Sigur, am și eu ceva special, fă-ți doar puțin timp și vei vedea și părțile mele bune.

Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria și să mă bucur de ea. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc.

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingașe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înțelegător la greșelile mele și stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant, voi deveni stingher și lipsit de încredere în forțele proprii. Poți să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoană!

Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili și nici nu folosi violența verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învăța numai să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie frică. La un comportament pozitiv, întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor și înțelegător.

Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd și să învăț lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți, căci o să cred că minciuna este singura cale în viață. Nu folosi forța, căci o să cred că forța este ceva normal în relațiile cu ceilalți. Nu mă critica, căci astfel o sa învăț să condamn. Nu mă respinge, căci voi crede că nu mă dorești și asta mă va afecta iremediabil. Ajută-mă să învăț valorile morale, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea și iubirea.

Tu știi că eu vin de la Dumnezeu, tot ce vine de la el nu are cum să nu fie bun. Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt și pentru că nu sunt așa cum ai visat. Eu sunt copilul tău și tu ești părintele meu. Acceptă-mă și iubește-mă așa cum sunt!

 

EU TE IUBESC!