”Eu renunț la munca de Sisif, lipsită de
sens și plină de nervi, de a menține o casă mereu sclipitoare și curată în
orice moment, pentru a fi pregătită de musafiri. Căci
tot nu reușesc. De acum voi aranja casa doar cu puțin
timp înainte de a sosi musafirii. Niciun moment înainte. Și asta pentru că
prețul acestei munci îmi este prea mare și greu. Nu veniți fără să telefonați
înainte, căci nu voi deschide.
Am hotărât că nu voi mai continua goana
de a fi mereu aranjată dupa ultimul strigăt al modei. Strâmt,
larg, înalt, jos, până la genunchi sau până la glezne. M-am săturat! În special
după ce m-am străduit de câteva ori și până la urmă tot am arătat ca o paparudă.
Gata! Eu mă eliberez. Îmbrac de acum doar ceea ce vreau eu. După
mine, creatorii de modă să facă ce-or vrea. Renunț la toți pantofii care nu
sunt comozi. Mă reîntorc la înălțimea normală a tocurilor, la posibilitatea de
a alerga atunci când întârzii, să dansez când sunt fericită și să mă mișc în
voie, când ies cu treburi în oraș, fără să visez la întoarcerea mea acasă, când
îi pot scoate din picioare.
Renunț la visul burții lipite ca o
scândură și la coapse slabe ca niște cârje. Așa
ceva nu se va mai întâmpla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din când în
când, voi mânca hamburger la ore târzii și, din când în când, mă voi răsfăța cu
cartofi prăjiți. Apoi voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt
pregătită să mi-o ofer, dar nu voi mai renunța la mine, până în străfundul
sufletului. Căci nicio campanie nu mă așteaptă și niciun ROBERTO nu-mi va face
curte, decât pentru că mi se cuvine, nu pentru cum arăt. Am crescut. M-am
maturizat.
Renunț să le mai fac pe plac
tuturor, pentru ca să gândească că sunt perfectă. Căci
eu nu sunt! Sunt normală, simpatică și mereu pregatită să ajut, dar până la un
anumit punct. Atunci când depășesc acest nivel, mă străduiesc prea
mult și dau prea mult, iar la sfârșit mă enervez. Mă enervez pentru că văd că
totul este primit ca pe ceva de la sine înțeles. Și atunci devin de-a dreptul
insuportabilă!... Păcat. De acum eu dau doar atât cât vreau să dau.
Renunț la faptul de a fi mereu prezentă
la nevoile oricui și la poveștile sufletești ale tuturor. Mai
ales pentru că voi niciodată nu mă întrebați dacă pot. De acum eu cern cui
răspund și cui nu!... Lăsați mesaj. Vă promit să revin. Nu o luați ca pe ceva
personal, căci, simplu, nu pot vorbi acum!... Și sunt de acord cu acest lucru,
atunci când și voi veți proceda la fel.
Renunț să mai fiu geloasă. Nici
asta nu vreau să o mai fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai
răbdătoare, mai băgăcioase, mai înțelegătoare, care știu să pună granițe, care
știu să fie mai mămoase și care să obțina mai multe succese... Însă, niciuna,
copiii mei dragi, nu vă va iubi mai mult decât o fac eu. Atunci când trebuie,
eu pot să vă aduc luna de pe cer, în plină zi, pentru voi. Însă nu
pot face acest lucru în fiecare minut sau secundă. Și nici nu vreau. Scuze.
Renunț la obligații.
Căci obligațiile mă determină să vreau să fiu mereu plină de succes, să
fiu mereu perfectă, gospodina desăvârșită și mereu aranjată, exactă și zâmbitoare
tot timpul. Până acum nu am reușit să fiu așa. De fapt, degeaba mă străduiesc
și până la urmă sunt mereu nervoasă și ranchiunoasă, în special pe mine însămi.
Am convingerea că dacă voi face mai puține eforturi, voi reuși să fac mai mult
și cu toții vor avea de câștigat. Și, în special, EU!
Rezultatele eliberarii mele: DEJA
MĂ SIMT MAI BINE!!…”
Interesantă
perspectivă! Merită să ne gândim la ea, dragele mele femei! Completez această
pledoarie cu câteva lucruri pe
care avem dreptul să le spunem:
1. NU
2. Nu sunt disponibilă
3. Nu
pot face
4. Nu
am dispoziție
5. Nu-mi
vine să fac asta
Cu
drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu