marți, ianuarie 21, 2014

DESPRE HOTĂRÂRI LA ÎNCEPUT DE AN


La fiecare început de an suntem obișnuiți să vedem peste tot scriindu-se despre obiectivele pe care ar trebui să ni le fixăm pentru noul an ce se întrevede. Și nu e un obicei rău ceea ce ni se propune în toate articolele, pe toate site-urile!... Și eu recomand clienților și apropiaților mei să își propună tot felul de lucruri frumoase, dar, în același timp, realizabile și cuantificabile pentru anul ce stă să înceapă. Sunt așa-numitele hotărâri de Anul Nou: “Anul acesta mă căsătoresc!”, “Anul acesta mă las de fumat!”, “Anul acesta voi slăbi 10 kg!”, ”voi face un curs de limbă străină”, ”mă voi îndrăgosti iremediabil”, ”voi lucra mai cu sârg pentru a câștiga dublu față de acest an”, ”voi mișca munții din loc”... și lista poate continua...

Nu este greu să iei asemenea hotărâri, să-ți propui tot felul de lucruri la început de an, întrucât, în euforia unui nou început, credem că, odată cu această nouă renaștere, și puterile noastre renasc și înfloresc. Pentru unii, stabilirea de obiective la început de an devine chiar un ritual amuzant, fără să se implice la modul cel mai serios în punerea acestor hotărâri în practică. Din pacate, acești oameni nu se așteaptă să producă prea multe rezultate, de aceea ajung să nici nu aibă rezultate. În fiecare an ceva se întâmplă, ceva care le încurcă planurile, ceva din afara lor le-a fost neprielnic... Hotărârea luată este uitată și omul revine la vechile sale obiceiuri păguboase, dar confortabile. Iar acest lucru, pentru mine, în calitate de specialist ce-și dorește să vadă oameni evoluând, este deosebit de frustrant. Cred în oameni, cred în puterea lor de a se schimba, cred în bunătatea sufletului lor și tocmai comoditatea și confortul în care preferă să stea, în locul unei evoluții provocatoare mă ia întotdeauna prin surprindere... Și nu pot să spun că e o surpriză plăcută...

Tocmai din acest motiv, anul acesta m-am decis: în primul rând nu voi mai scrie aceste rânduri în chiar primele zile ale noului an, pentru că în acele zile ești oricum asaltat, drag cititor, din toate părțile de același gen de informație, ea, informația, ajungând să devină redundantă în acest caz, iar în al doilea rând voi ”cere” de la voi pentru acest an lucruri predominant pentru sufletul vostru, mai mult decât lucruri concrete și cuantificabile, voi căuta să vă întrept spre aspecte pe care să le verificați în gând, cu sufletul deschis, la final de an, să vedeți singuri dacă sunteți în acord cu gândurile vostre... sau dacă nu... fără ca cineva să vă poată ”măsura” performanțele.

Așadar, iată câteva lucruri la care te invit să le exersezi pe parcursul acestui an:

1.      Caută să îți dezvolți capacitatea de a te iubi pe tine; și până la finalul anului această capacitate să ajungă la maturitate

2.      Caută să-ți permiți ție însuți să fii iubit și respectat; respectul să pornească din tine și să ți se întoarcă de la ceilalți

3.      Încearcă să devii mai flexibil și să înveți să te joci

4.      Descoperă-ți propriile valori autentice și ai încredere în ele

5.      Câștigă-ți o mare conștiință de sine

6.      Încearcă să dovedești competență interpersonală în orice situație; iubește oamenii din jurul tău

7.      Caută să-ți construiești apărări mai mature; a fi pueril nu cred că mai e o opțiune pentru tine

8.      Alege să crești, să dăruiești, să asculți și să faci ce e bine mereu, dând dovadă desimțul răspunderii

9.      Alege să faci diferența între tine și marea masă

10.   Caută periodic răspunsul la întrebările:

a.      Ce știu să fac bine?

b.      Unde am luat-o razna?

c.      Ce am de îndreptat?

d.      Ce mai aștept?

 

Acum, la mijlocul începutui de an, ai în fața ta posibilitatea de a crea un an așa cum de mult nu ai mai avut. Îți doresc un an nou fericit și verticalitate în evoluție!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu