Astăzi mi-aș dori, drag cititor, ca prin acest articol să trasez o tușă
ca un semn de exclamare asupra asumării de către fiecare din noi a erorilor pe
care le comitem, voit sau nevoit, față de noi și față de cei din jurul nostru.
Cu toții greșim, aceasta este o certitudine, însă ce facem după ce am greșit? Ce
facem cu greșeala și cu cel în fața căruia am greșit? Cum ne uităm în oglindă
în cazul în care am greșit enorm față de noi înșine și față de conștiința
noastră? Iată întrebări la care am meditat îndelung în ultima perioadă și
despre care vreau să vorbesc astăzi, în câteva rânduri.
O vorbă din popor spune că o greșeală recunoscută este pe jumătate
iertată. Nimeni nu spune, însă, ce se întâmplă cu greșelile nerecunoscute, mai
ales cu cele pe care nu ni le asumăm nici măcar noi, în fața propriei conștiințe...
Referitor la acestea, eu am o teorie: eu cred că acestea se răzbună! Cum? Prin
repetiție! Greșelile pe care refuzăm să
ni le asumăm, inevitabil, le vom repeta. Le vom repeta, însă, paradoxal,
sperând să obținem rezultate diferite. Însă nu știm că Universul ni le pune în
cale tocmai pentru a ne arăta că greșim, ni le oferă pe tavă pentru a ne opri o
clipă din goana noastră nebună, din automatismele pe care ne-am obișnuit să le
integrăm în comportamenul nostru, ca pe niște religii demne de urmat și pentru
ca, asumându-ni-le, să provocăm schimbarea binefăcătoare. Se spune că a greși
este omenesc, însă, personal, cred că a persevera în aceeași greșeală este prostesc...
Drept
urmare, primul pas pentru depășirea unui blocaj este căutarea erorii și
remedierea acesteia. A recunoaște greșeala în acțiunile trecute, a ți-o asuma
și a încerca, în viitor, să îndrepți consecințele acesteia este singurul mod de
a ieși din impas. Pentru că nu putem da timpul înapoi, singurul lucru pe care
îl avem de făcut este să acționăm mai înțelept cu următoarea ocazie, aceasta,
bineînțeles, după ce ne-am învățat lecția ce trebuia învățată.
Viața noastră este, în general, determinată de deciziile noastre personale,
dar și de deciziile colective ale mediului în care trăim. Acesta din urmă este
motivul pentru care mulți dintre noi preferăm să dăm vina pe ceilalți
pentru eșecurile proprii: pe parteneri, pe copii, pe familie, vecini, colegi,
șefi, guvernare sau președinte... Însă dacă am fi sinceri și onești am
recunoaște că, în aceleași condiții, unii reușesc mai mult decât alții. Drept
urmare, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a arunca ”pisica moartă
în curtea vecinului” și mai curând ar trebui să căutăm, în trecutul mai
apropiat sau mai îndepărtat, momentul în care decizia luată de noi a determinat
actualul curs al evenimentelor. Pentru că, doar dacă identificăm decizia
eronată, avem șanse să îndreptăm lucrurile sau, în funcție de situație, să ne
asumăm consecințele.
Dacă găsim
în trecut greșeala care a fost sămânța nemulțumirilor noastre actuale, ne va fi
mai ușor să ne asumăm prezentul, să îl schimbăm și să ne construim un viitor
mai apropiat de aspirațiile noastre. Am zis!...
Te aștept
și data viitoare să evoluăm împreună.
Cu drag,
Ștefania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu