ACCEPTA-MĂ AȘA CUM SUNT! DAR EU, OARE, MĂ ACCEPT???

Bine te regăsesc dragul meu cititor. Recunosc că mi-a fost ceva dor de tine și de laptopul stându-mi pe brațe la ceas de seară, dar am avut motive întemeiate să stau o vreme departe de scrisul meu cel atât de drag. Nu promit că voi reveni cu scrisul la fel de des cum te-am obișnuit în trecut, însă îmi propun să revin din când în când cu teme interesante de dezbătut.

Azi vreau să îți aduc sub lupa atenției... nimic altceva decât emoțiile tale!

Mulți oameni aud că-și doresc să fie Zen, să trăiască doar în pace, liniște și armonie, prin căminul conjugal să curgă doar lapte și miere, iar relațiile cu copiii, părinții, prietenii, cunoscuții, vecinii, amicii, șefii, colegii, subalternii să fie o veșnică primăvară în grădina Edenului. Doar că lucrurile nu stau chiar așa și din când în când, atunci când atenția se îndreaptă spre altceva decât controlul strict al comportamentelor noastre manifeste care ar putea să ateste apariția unor afecte în câmpul nostru emoțional, trăirile ținute sub presiune și nelăsate să se manifeste liber-controlat și în timp real răbufnesc, iar atunci reacțiile sunt exacerbate, extreme și de cele mai multe ori nocive atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei direct și, uneori, chiar și alții indirect implicați în subiect.

Ca să înțelegi și mai bine despre ce vorbesc, te întreb direct, dragul meu cititor: ai avut vreodată senzația că știi că ceva nu este în regulă în comportamentul tău, dar emoțiile pe care le încerci în momentul respectiv să fie mai presus de voința ta de a le controla? Când tot ce vrei în momentul respectiv este să le eliberezi așa cum sunt? Nemaicontând dacă acțiunile tale vor provoca durere sau te vor durea pe tine însuți... nemaicontând forma în care torni conținutul emoțiilor tale... nemaicontând ce va urma ”dezastrului”... Contând doar și doar să le eliberezi... și asta cât mai repede!?!

Îmi place să spun deseori că avem 4 emoții fundamentale, dintre care 3 (trei!) sunt negative, astfel: furia, frica, tristețea și... bucuria. Se numesc emoții fundamentale pentru că... sunt baza de la care derivă toate celelalte emoții ale noastre și... sunt nelipsite în garderoba trăirilor noastre emoționale. Așadar, de ce/cine ne temem?? Pe cine încercăm să păcălim arătând sau vrând chiar noi să credem că suntem doar buni, frumoși, zâmbitori și cu frunțile descrețite? Nu, în mod cert nu, nu suntem așa și nici nu cred că ar trebui să ne propunem să fim așa, cât timp frustrarea, de orice fel ar fi ea, provoacă în noi o schimbare, deci o mișcare mai departe pe linia evoluției noastre din această viață. Am simțit, simțim și vom simți mereu furie, mânie, supărare, dezamăgire, frică, tristețe și atunci singurul lucru pe care ar fi bine să-l facem este să acceptăm așa cum vin și așa cum sunt aceste emoții și să le descărcăm așa cum știm mai bine. Dacă tu însuți poți să îți înțelegi și să îți accepți tristețea sau mânia, chiar dacă ele te fac să fii ridicol, tunci și doar atunci poți să ceri să fii acceptat și de cei din jurul tău. Așa cum poți fi minunat, genial și plin de iubire, tot la fel de bine poți să ai și momente când nu judeci limpede și rațiunea îți este întunecată de o poveste pe care nu o înțelegi. Și asta fără să te simți vinovat și fără să-ți reprimi asemenea emoții...

Dacă există persoane care au contribuit la starea ta, cel mai bine este să nu stea în calea ta o vreme, cât încă mai ai emoțiile respective în tine. Dacă ai ce să le comunici și îți stă pe suflet, poți să o faci. Însă nu ele te vor ajuta să te liniștești și să îți revii, atâta vreme cât ele sunt unul din motivele pentru care treci prin stările respective.

Poți să ceri claritate și să începi să vezi lucrurile dincolo de implicarea emoțională și povestea pe care ai rulat-o o vreme. Încetul cu încetul vei decanta toate emoțiile din istoriile adunate și te vei elibera.

Poate fi o perioadă în care poți să înveți să îți folosești energia negativă spre a crea ceva pozitiv. Oriunde dorești să o canalizezi, FĂ-O, astfel încât, la sfârșitul acelei perioade, să poți spune: ”Da, mi-a prins bine acest timp cu mine”. Găsește ceva de realizat, ceva ce ți-ai propus de ceva vreme sau poate ceva nou, unde poți să îți canalizezi energia și dragostea din tine. Important este să elimini cu adevărat toate lucrurile care s-au adunat pe parcurs și, probabil, ultimul eveniment care te-a marcat e doar cireașa de pe tort și ai ocazia să vezi, de data aceasta, din ce este făcută compoziția lui. Doar că nu este o rețetă de dat și la alții. Fiecare își are propriile rețete culinare și propriile povești...

Cât timp durează această stare... depinde de tine! Când te vei sătura să stai în suferința acumulată, vei vrea să ieși cu tot dinadinsul de acolo și să îți îndrepți gândurile și energia spre ceva pozitiv, constructiv, care să te mulțumească și împlinească.

Într-una din dățile viitoare voi reveni la tine cu o tehnică tare frumoasă din psihologie și care, pe cât de frumoasă este, pe atât de concretă și cu rezultate imediate se dovedește a fi. Tehnica se numește tehnica intențiilor ascunse pozitivi și ea te va ajuta să te accepți mai bine pe tine și chiar și să-i înțelegi și accepți mai bine pe cei din jurul tău.

Dar până atunci... te las să te gândeșți la tine și la cât de mult și de bine (cantitativ și calitativ) te înțelegi și accepți, îți înțelegi emoțiile și le dai șuvoi liber controlat la manifestare. Pe curând și... te aștept și data viitoare să evoluăm împreună!

 

Cu drag,

Ștefania.

CÂTEVA LUCRURI DESPRE ÎNCREDEREA ÎN SINE...

Într-unul din articolele scrise cu ceva timp în urmă pe o temă adiacentă acesteia de care mă voi ocupa astăzi spuneam, drag cititor al meu, că pentru a-ți crește puterea interioară e bine să începi să scoți din sac tot ceea ce ești tu pentru a te accepta pe de-a întregul și pentru a te împăca cu tine însuți. Fiecare din noi ajungem la un moment dat să ne îndoim de noi și de tot ceea ce există pe lumea asta. Ajungem să ne îndoim de calitățile noastre, de cariera pe care am construit-o, de relațiile cu oamenii din jur, de partenerul nostru, de mintea și sufletul ce ne-au fost date. Sentimentul lipsei de încredere în sine și al nesiguranței nu trebuie, însă, confundat cu timiditatea și cu comportamentul rezervat. Foarte multă lume aud în jurul meu: „Niciodată nu vorbește prea mult când ne întâlnim, înseamnă că e un om care nu știe multe!”. Nimic mai greșit, însă cine să-și dea seama de acest lucru într-o lume în care modele ce vorbesc mult și despre orice, fără neapărat să aibă habar despre subiect, sunt promovate la rang de valori naționale? Decența și bunul simț sunt din ce în ce mai departe de a fi încorporate în principiile noastre comune de viață...

 

Originea lipsei de încredere în sine

Din punct de vedere psihologic, lipsa de încredere în sine își găsește originea de cele mai multe ori în copilărie: părinții, foarte exigenți cu copiii lor, provoacă celor mici dezvoltarea unui sentiment de anxietate. Teama de a nu fi capabili să se ridice la standardele părinților conduce, cu timpul, la propria devalorizare. Același sentiment apare și în cazul copiilor cu mame ultraprotective, care iau toate deciziile referitoare la copii, nelăsându-i pe aceștia să-și dezvolte libertatea de exprimare și capacitatea de a hotărî singuri o situație. Mai târziu, acești copii, acum deveniți adulți, se vor simți în imposibilitatea de a face față dificultăților survenite în viața de adult.

 

Consecințele lipsei de încredere în sine

Dacă sentimentul de neîncredere în propriile capacități persistă de-a lungul timpului, se poate dezvolta în mintea noastră un adevărat cerc vicios. Încep să apară în minte tot felul de lucruri negative, devii pesimist și suspicios, nu vorbești despre persoana ta, deoarece te temi că vei părea ridicol și vei fi judecat, îndepărtezi oamenii din jurul tău, căci doar așa nu vei mai fi agresat – imaginar, bineînțeles – din exterior. Iar ceilalți, văzându-te cum te comporți, vor înceta la un moment dat să-ți mai ceară părerea sau să mai își dorească să rămâi o persoană importantă pentru ei. Rezultatul constă într-o senzație de devalorizare, închidere în sine și subapreciere, deoarece ai impresia că opinia ta nu contează și îți este rușine să te impui.

În unele cazuri, lipsa de încredere poate conduce la apariția unei crize de identitate și devine dificil să îi faci față zilnic. Când sentimentul devine din ce în ce mai pronunțat, ajungi să nu îți asumi responsabilități de teama eșecului. Deoarece îți este greu să avansezi și să ieși din această criză, poți refuza chiar și o mărire în funcție, spre exemplu, de teamă că vei avea mai multe sarcini și responsabilități și nu le vei putea face față.

Regăsirea încrederii în sine

Prima decizie care trebuie luată este să schimbi cursul spre care se îndreaptă lucrurile. Este primul pas spre o noua viață. Dar, în funcție de fiecare persoană, drumul poate fi mai lung sau mai scurt, mai mult sau mai puțin dificil.

Schimbarea atitudinii și, în special, depășirea temerilor necesită adesea luarea de măsuri în ceea ce te privește, iar această acțiune nu înseamnă că trebuie să te descurci singur, drag cititor. Poți apela la persoane de încredere sau chiar la un terapeut căruia să-i împărtășești problemele și fricile tale, cu multă sinceritate, fără să te ascunzi. Nu înseamnă că nu ești o persoană puternică, ba din contră...

Când lipsa de încredere nu este foarte mare, este posibil să "preiei controlul" de unul singur. Acordă-ți răgaz, stai și gândește-te ce anume te nemulțumește la propria persoană și la viață, în general. Identifică problemele și golurile din viața ta. Repetă-ți în gând că, de azi înainte vei începe treptat-treptat să acționezi, să fii mai fericit și să abandonezi sentimentul de angoasă și neîncredere. Totul se face pas cu pas și nu trebuie să te simți descurajat, pentru că, de multe ori, totul pleacă de la tine, nu de la oamenii din jur.

Poți începe, de asemenea, să practici unele activități noi, care necesită expunere în public și comunicarea cu alți oameni: dans, sport, echitație, cursuri de teatru sau, de ce nu, poate un curs/un master pe care ți-l doreai de mult timp.

Cu toate acestea, în cazul în care sentimentul de insecuritate este prea mare, poți apela la un psiholog/terapeut, fără teamă. Presupune un proces de lungă durată, ce-i drept, dar te va ajuta să înțelegi ce anume cauzează disconfortul tău psihic și împreună puteți depăși problemele.

Cu puțin timp în urmă am fost invitată în cadrul unui eveniment să vorbesc despre stima de sine și am dezvoltat împreună cu participanții la acest eveniment un model în patru pași pentru o stimă de sine ridicată: IERTAREA de sine, ACCEPTAREA de sine, RESPECTUL de sine și IUBIREA de sine, neapărat în această ordine. Dar despre acest lucru voi vorbi cât de curând într-un alt articol. Te las să te gândești la acest model până atunci. La fel cum te las să te gândești la relația dintre încrederea în sine și stima de sine.

La final de articol despre încrederea în sine, alte câteva sfaturi, sper să-ți fie de folos. Așadar:

·        Dacă ești foarte neîncrezător în tine însuți, nu aștepta până când situația devine critică pentru a lua măsuri.

·        Dacă apelezi la ajutorul oferit de un terapeut, respectă cerințele și temele pe care ți le dă! El te va putea ruga, de exemplu, să vorbești în oglindă, dacă ți-e teamă să vorbești în public. Această tehnică dă rezultate. O poți aplica fără să te simți ridicol, ai văzut cu siguranță că și personajele din filme vorbesc în filme înainte de a susține un speech important.

·        Mai mulți factori sunt implicați în lipsa ta de încredere în forțele proprii, chiar și societatea din ziua de azi, care ne vrea din ce în ce mai activi, mai puternici, mai buni în ceea ce facem. Pentru unele persoane, dacă nu pentru cele mai multe, această luptă continuă pentru traiul de zi cu zi poate deveni copleșitoare. Ia lucrurile pas cu pas, bucură-te de drum și focalizează-ți atenția pe fiecare mică victorie, căci ăsta e adevăratul proces de transformare a ta, nu acela în care vrei să demonstrezi că ești ”cel mai... și cel mai...”

·        Vorbește despre tine, nu-ți fie teamă. Prietenii și familia ta poate nu realizează faptul că tu suferi foarte mult și ți-e teamă de numeroase lucruri, uneori nu au de unde să știe cu precizie cu ce probleme te confrunți, dacă tu încerci să le maschezi. Comunică, vorbește despre tine, spune-le ce planuri și gânduri ai, ce vrei să faci, ce se mai întâmplă în viața ta. Ușor-ușor, îți vei demonstra ție însuți că preiei controlul asupra situației și te vei simți mult mai bine în propria piele. Ai încredere în tine!

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

CELE MAI FRUMOASE MOMENTE DIN VIAȚĂ

Astăzi, într-o zi de relaxare, în care vremea parcă te îmbie la melancolie și la o tristețe cu efect de catharsis, îți propun, drag cititor, să parcurgi o listă cu câteva momente minunate de viață, care, sper eu, îți vor încânta sufletul și te vor ațâța spiritual la… mici aventuri… Ești pregătit?

 

Așadar, momente minunate de viață:

1.      să te îndrăgostești – momentul când simți fiori și fluturi în stomac

2.      să râzi până te doare burta – trebuie să ai asemenea momente și/sau prieteni care să-ți creeze asemenea momente

3.      să mergi într-un loc unde găsești peisaje superbe

4.      să-ți asculți cântecul favorit la radio – să dai volumul la maxim, să închizi ochii și să simți cum te cufunzi în fiecare vers

5.      să adormi ascultând sunetul ploii

6.      să ieși de sub duș și să te acoperi cu un prosop cald

7.      să iei ultimul examen cu brio

8.      să iei parte la o discuție interesantă

9.      să găsești bani într-o haină pe care nu ai mai purtat-o de mult timp

10.   sa faci haz de tine din când în când

11.   să te relaxezi printre prieteni

12.   să te trezești în mijlocul nopții și să-ți dai seama că mai ai câteva ore bune de somn

13.   să auzi, din întâmplare cum te vorbește cineva de bine

14.   să privești un apus de soare

15.   să asculți o melodie care-ți aduce aminte de o persoană specială din viața ta

16.   să primești și să oferi primul sărut

17.   să te distrezi cu prietenii

18.   să vezi fericite persoanele la care ții

19.   să porți tricoul persoanei iubite și să-i simți parfumul

20.   să vizitezi un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult și să simți că nu s-a schimbat nimic

21.   să simți fluturi în stomac când vezi persoana specială din viața ta

22.   să știi că ești iubit

23.   să faci un bine cuiva pe care îl întâlnești pentru prima oară și pe care știi bine că poate n-ai să-l mai vezi niciodată

24.   să știi că ai schimbat ziua cuiva în bine printr-un zâmbet fugar pe care i l-ai oferit pe stradă într-o zi ploioasă

25.   să alergi desculț prin iarba umezită de roua dimineții unei frumoase zi de primăvară

 

Te aștept să mi te alături și cu alte momente minunate de viață, dacă le ai la îndemână, pentru a mă inspira și a ne inspira cu toții.

 

Cu drag,

Ștefania

CE CAUȚI TU LA UN PSIHOLOG?

Când cineva conștientizează că ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, începe să caute pe cel/cea ale cărei caracteristici și calități îi dau atât speranța, cât și încrederea că problemele-i vor fi rezolvate.

Cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întâlnit au fost genul de persoane care percep psihologul ca pe un supraom care, prin abilitățile sale speciale, îi poate salva dintr-o situație periculoasă, îi poate înțelege, îi poate susține, nu-i judecă și nici nu-i etichetează, ascultă toate nebuniile și chiar fanteziile, oricât de nebunești ar fi ele, îi ridică deasupra problemelor care îi îngenunchiază la propriu, nu doar la figurat. Alături de un asemenea ajutor, acești oameni ajung să cunoască o altfel de relație, cea terapeutică, necunoscută de ei până în acel moment, iar această relație reușește să le satisfacă așteptările ”de mai bine” în viața lor. Este o relație de parteneriat, bazată pe încredere și colaborare, verbul de bază fiind ”a înțelege”, chiar și atunci când se pare că n-ar mai fi nimic de înțeles. Calitatea relației terapeutice are un rol bine definit, iar capacitatea și caracterul psihologului influențează în mare măsură reușita. O astfel de percepere a psihologului și a relației terapeutice, pe lângă halo-ul pozitiv pe care îl exercită asupra clientului, poate avea și efecte secundare, nu în mod obligatoriu, însă trebuie luate în calcul tocmai pentru a le evita, precum dependența de psiholog și, de aici, posibile și nedorite schimbări de comportament. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar, pentru un psiholog profesionist nefiind greu de a depista și contracara la timp astfel de probleme.

Alți oameni pot percepe psihologii ca fiind niște oameni antrenați pentru situații limită, suficient de echilibrați pentru a investiga toată paleta de probleme emoționale cu care se confruntă toți oamenii acestei planete și de a face ordine în cea mai cruntă dezordine.

Am auzit și părerea cum că psihologii sunt niște oameni buni, bine pregătiți profesional, care aleg să trăiască într-un mediu izolat de restul lumii, pentru a repara și vindeca răul făcut de alții.

Pentru cei mai puțin interesați de posibilitățile de îmbunătățire a calității vieții pe care le oferă astăzi  psihologia, un psiholog este doar cel care are impresia că le știe pe toate și ”vinde” această ”gogoașă” tuturor celor suficienți, care intră și iau loc pe ”canapeaua iluziilor” dintr-un cabinet de psihologie.

Am avut curiozitatea zilele trecute să cer părerea unuia din cunoscuții mei căruia i-am simțit mai demult reticența vis-a-vis de meseria mea. Am fost surprisă de ce am aflat, semn că, încet-încet, și cei mai cârcotași dintre oameni încep să recunoască importanța deosebită pe care un psiholog o are în viața noastră, a tuturor.

”O primă calitate”, mi-a început pledoaria cunoștința mea, ”ar fi să fie de încredere, să asculte cu răbdare tot ceea ce am eu de zis, să-mi accepte punctele de vedere, să mă înțeleagă, bineînțeles să vină și cu puncte de vedere personale bine argumentate. O altă calitate ar fi să fie direct, să mă întrebe în mod direct ceea ce vrea să știe despre mine, să mă întrebe despre emoții, sentimente, despre tot ceea ce a însoțit, din punct de vedere emoțional, acel ceva despre care îi povestesc. Doresc să-mi ofere soluții, gen terapie de grup sau individuală, tehnici de relaxare, de dobândire a controlului, să-mi facă numai recomandări, nu să mă sufoce cu sfaturi, de care sunt sătul până peste cap. Să mă învețe cum să găsesc soluții de unul singur, nu să alerg de fiecare dată la psiholog... Să mă ajute să mă concentrez asupra conflictelor reale din viața mea și să-mi asum cu mai mare curaj consecințele schimbărilor pe care doresc să le fac. După rezolvarea acestor probleme, să mă sprijine în a menține și consolida starea de bine obținută, explicându-mi pe îndelete rezultatul efortului depus.”

Frumos, concret, etic din punct de vedere profesional și corect din punct de vedere moral și social. Așadar, gândesc și zic, putem să începem să credem mai mult în psihologi cu prestanță profesională! Așa să fie!

 

Mă întorc acum spre tine, drag cititor... Tu crezi în psihologi? Te-ai dus vreodată la unul, pentru a-ți rezolva o problemă? N-ai avut până acum nicio problemă notabilă, care să merite atenția vreunui psiholog? Ești pro sau contra psiholog prezent activ în viața ta? Te aștept cu comentariile tale, să învățăm împreună cum să ne facem nouă înșine bine și cum să evoluăm.

 

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 26 PENTRU VIAȚĂ – BOGĂȚIA SUFLETULUI

Te invit astăzi, drag cititor, să lecturezi o povestioară populară deosebită, ce a făcut înconjurul internetului și care, în lumea materială în care trăim astăzi, ține cu orice preț să ne reamintească importanța valorilor spirituale. Autorul poveștii este anonim.

 

Legenda spune că o femeie săracă, cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peșteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

"Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să nu uiți ceea ce-i mai important pentru tine. Amintește-ți că, după ce vei ieși, poarta se va închide pentru totdeauna. Așa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important pentru tine."

Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogății. Fascinată de aur și bijuterii, a așezat copilul pe o stâncă și a început să strângă de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și poarta s-a închis.

Atunci și-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăția a durat puțin, dar disperarea pentru totdeauna.

 

La fel se întâmplă de multe ori și cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume și o voce ne amintește mereu:” Nu uita ce e cel mai important pentru tine!”. Te provoc la reflecție, drag cititor: tu știi ce e cel mai important pentru tine?...

LECȚIA 25 PENTRU VIAȚĂ – PROFETUL ȘI LINGURILE LUNGI

Un rabin purta o discuție cu Dumnezeu despre rai și despre iad.

"Am să-ți arăt iadul", a spus Dumnezeu, și l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care ședeau în jurul mesei erau morți de foame și disperați. În mijlocul mesei se afla o oală uriașă cu tocană, care mirosea așa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coadă foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât brațele celor care voiau să mănânce, așa că, nereușind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferința lor era cu adevărat cumplită.

"Acum am să-ți arăt raiul", a spus Dumnezeu, și s-au dus în altă încăpere exact la fel ca prima. Aceeași masă mare și rotundă, aceeași oală cu tocană. Oamenii de aici, ca și ceilalți, aveau aceleași linguri cu coadă lungă, dar aici oamenii păreau bine hrăniți, durdulii, râdeau și tăifăsuiau. Rabinul nu a reușit să înțeleagă. "E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică", a spus Dumnezeu. "Vezi tu, în încăperea asta, au învățat să se hrănească unul pe celălalt".

UN MOD DE VIAȚĂ…

M-am trezit dis-de-dimineață cu un chef nebun de a zâmbi cu gura până la urechi... S-a mai trezit, oare, cineva cu un asemenea chef azi?... Azi îmi dau voie să fiu fericită pentru simplul motiv că... merit! Pur și firesc! Cred cu tărie că dacă am chef să fiu fericită, așa voi fi! Și nimeni, și nimic pe lumea asta nu mă poate tulbura! Mi-e dor de asta în fiecare zi și în fiecare zi îmi adap acest dor...

Am văzut zilele trecute un om fericit, să-i spunem pe nume Ana. Mi-a arătat atât de simplu și firesc cum poate să-ți fie bine. Cât de simplu!  Îi vedeam strălucirea din ochi când îmi spunea că are nici mai mult, nici mai puțin decât îi trebuie. Din punct de vedere material, nu are multe... Dar pe chip are sclipirea și în adânc de ochi îi citești mulțumirea.

Le vreau și eu și sigur le vrem cu toții... Așa că... hai să ne fie a fericire!... Îmbrăcați-vă azi cu hainele cele mai frumoase, ca în zilele cele mai bune de bal... Dănțuiți de bucurie pe un gând senin... Fardați-vă în obraji cu speranță... Salutați prima persoană ce vă iese în cale și pare a fi încruntată... Iubiți autobuzul ce tocmai pleacă, căci el vă oferă posibilitatea să mai zăboviți cu privirea asupra copacului ce-și scaldă frunzele în arămiul toamnei... Ungeți-vă trupul cu vise, din cele mai frumoase cu putință... Credeți cu tărie că sunteți în acest moment exact acolo unde vă e locul, exact acolo unde e cea mai mare nevoie de voi... Și că, acolo unde sunteți, așa cum sunteți, sunteți cel mai perfect lucru din Univers... Nu mai faceți interpretări greșite și nu mai așteptați să vi se mute sufletul din loc de durere. Viața e ceea ce ni se întâmplă, în timp ce noi ne ocupăm de inventat planuri mărețe...

Nu mă privi ciudat dacă îți spun că azi am chef să zambesc cu gura până la urechi... O să te trezești și tu curând vuindu-ți în suflet aceeași dorință. E firească... Dă-mi voie să cred că dacă cineva aici pe pământ mă urăște, e dreptul meu să-l iubesc și să nu mă preocup de emoția lui... Există lucruri care sunt predestinate să se împlinească. Iar ale mele musai să fie așa... Există suflete menite să se întâlnească. Iar al meu și-a întâlnit fericirea... Cândva, de undeva, vine un timp când Universul va zâmbi spunându-ți: ”Your wish is my command! (Dorința ta e lege pentru mine!)”. Atunci nu o să fie nicio coincidență...

Nu mai face grimasa pe care o ai în acest moment dacă îți spun că iubirea nu trebuie implorată, gândită, mințită, regretată... Ea este chiar în tine acum și aici și asta trebuie conștientizat. Noi suntem iubire, dar câți dintre noi știm asta...

Nu sunt un căutator de aur ascuns. Nu mă arunc haotic în căutarea imposibilului și a dorințelor supreme. SUNT și asta e tot ce contează... Iau lucrurile simple așa cum vin și mă bucur copilărește de fiecare... Văd toamna și mă zbengui prin frunzele arămii cu reflexe de dulce armonie... Copilului meu îi văd bucuria din ochi și caut să o replic în ochii-mi plini de uimire... Minunea de a trăi să simte, nu se învață la școli înalte... Fericiți cei simpli și curați... Ei nu pornesc în călătorii imposibile spre suflete pereche și nu sfârșesc în dezamăgiri și neputințe. Nu e nici magie, nici filozofie, nici Dumnezeu, nici resemnare. E multă înțelegere a unui mod simplu de viață.

 

Te aștept cu povestea ta de simțire frumoasă, să putem evolua împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

Lecția 24 pentru viață – A FI CU ADEVĂRAT (Anthony de Mello)

O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer și s-a trezit în fața Scaunului Judecății de Apoi.

”Cine ești?” a întrebat-o o Voce.

”Sunt soția primarului”, a răspuns ea.

”Nu te-am întrebat a cui soție ești, ci cine ești tu.”

”Sunt mama a patru copii.”

”Nu te-am întrebat a cui mamă ești, ci cine ești tu.”

”Sunt învățătoare.”

”Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine ești tu.”

Și dialogul a continuat în același fel. Orice ar fi răspuns femeia, cuvintele ei nu păreau să răspundă la întrebarea: “Cine ești tu?”

”Sunt creștină.”

”Nu te-am întrebat care este religia ta, ci cine ești tu.”

”Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi și le-a dat de pomană celor sărmani.”

”Nu te-am întrebat ce-ai făcut tu, ci cine ești tu.”

În mod clar, ea nu a trecut de examen și a fost trimisă înapoi pe Pământ. Când s-a trezit din comă, femeia s-a decis să afle cine este. Și astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.

 

Tu cine ești? Ești TU sau doar o mască? Niște titluri adunate aleatoriu? Sau poate doar un amalgam de împrumuturi luate din familia de origine? Te cunoști? Sau doar ți se pare că te cunoști? Uită-te mai aproape... și mai aproape... chiar ești ceea ce zici că ești?

Caută dezvoltarea personală continuă. Doar sondarea permanentă a interiorului tău îți va aduce la lumină Sinele tău autentic!

 

Te aștept cu drag în grupuri de dezvoltare personală, dar și aici, pentru a evolua împreună!

 

Cu drag,

Ștefania

UMBRA... PARTE DIN NOI! ȘI O RECOMANDARE DE DOCUMENTAR DE NERATAT: ”EFECTUL UMBREI”

Tuturor ne este rușine de ceva ce este în noi. Cu toții trecem prin perioade dificile, perioade în care părțile întunecate din noi tind să iasă la suprafață, necontrolat. Nu vă speriați! Este vorba despre Umbra noastră. Umbra este alcătuită din gânduri, emoții, trăiri pe care le găsim prea dureroase, rușinoase sau dezgustătoare pentru a le putea accepta. Așa că în loc să le facem față, le reprimăm. Purtăm o mască care credem că ne va duce într-acolo unde ne dorim să ajungem. Însă... Umbra – ori o folosim noi în beneficiul nostru, ori ne va folosi ea pe noi!
Multora le e atât de rușine de Umbra lor, încât neagă că ar avea vreo Umbră. Văd unele experiențe ca pe unele îngrozitoare, întunecate, dar de fapt ele sunt unele iluminatoare, deoarece acestea ne ajută să fim cine suntem cu adevărat. Umbra apare la fiecare din noi în multe feluri: mâncând ciocolată la miezul nopții după zile întregi de dietă și de privare, țipând la copiii noștri că nu sunt buni de nimic, deși tocmai ce ne-am lăudat față de alții ce minunați sunt, abuzându-ne verbal partenerul, după ce toată ziua am fost foarte amabili la birou, furând ideile altora și dându-le drept idei proprii, încălcând dreptul la intimitate al apropiaților noștri, prin controlarea telefonului, a căsuței de mail sau adresei personale de pe rețeaua de socializare, pe principiul că ne pasă de ei.
A avea o Umbră este ceva normal. Avem nevoie de ambele opoziții: alb și negru, sacru și profan, păcător și pur. La această maturitate a gândirii trebuie să ajungem, pentru a ne simți mai aproape de Adevăr. Singurul mod de a te cunoaște cu adevărat este acela de a te vedea atât în lumină, cât și în întuneric și de a îmbrățișa și iubi ambele imagini pe care le vezi. Dacă nu ne înfruntăm întunecimile, nu ne vom găsi niciodată lumina. Trebuie să dezgropăm, să ne asumăm și să îmbrățișăm acele părți din noi care ne-au cauzat cele mai mari dureri, iar în momentul în care o vom aprinde lumina conștiinței din noi, va începe procesul de transformare a lor în ceva pozitiv. Iar la final, munca noastră cu Umbra trebuie să ne aducă în punctul în care să putem ierta. ”Mă iert pe mine pentru...”, ”și pentru...”, ”și pentru....”. Iar răspunsul nu va întârzia să apară: ”Ești iertat”...
Un documentar minunat despre ceea ce Yung numea frumos ”Umbra”. Vizionare plăcută.

http://vimeo.com/44823513

 

Cu drag,
Ștefania

LECȚIA 23 PENTRU VIAȚĂ – O CAFEA ÎN AȘTEPTARE... ȘI UN LOC MINUNAT DIN BRAȘOV UNDE POȚI FACE UN GEST FRUMOS

”Am intrat într-o cafenea mică împreună cu un prieten de-al meu și am așteptat să dăm comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:

Cinci cafele, te rog. Două pentru noi și trei "în așteptare".

Ei și-au plătit comanda, și-au luat cele două cafele și au ieșit. Eu îl întreb pe prietenul meu:

Ce sunt alea cafele "în așteptare" ?

Așteaptă și vei vedea, mi-a răspuns.

Au intrat mai multe persoane ulterior. Două fete au cerut câte o cafea, au plătit și au plecat. Următoarea comandă a fost de șapte cafele și a fost făcută de trei avocați - trei pentru ei și patru "în așteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "în așteptare". Dintr-o dată un om îmbrăcat în haine ponosite care arăta ca un cerșetor intră pe ușă și întreabă :

Aveți o cafea "în așteptare" ?

Atunci am înțeles. Oamenii plătesc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă.”

 

Tradiția cafelei "în așteptare" a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri, poți comanda nu doar o cafea "în așteptare", ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.
Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necăjiți, fără să încurajezi, totuși, un comportament antisocial.

 

Merg rar prin centrul Brașovului pentru a mânca... Însă deunăzi am fost plăcut impresionată de un local minunat din centrul Brașovului care practică acest mod nobil de întrajutorare. Acest loc se numește ”La Ceaun”, iar experiența a fost una grăitoare.... Mă uitam la omul sărac ce intrase... Parcă nici nu-i venea să creadă că primește o masă caldă într-un local select din centrul Brașovului. De refuzat nici nu se punea problema. Nici măcar nu știe de la cine este această masă pe care o servește. Și nici cel care a donat-o, care, cu doar câteva minute înainte, nu știa cine se va bucura de ea. Dar nici nu conta... Umanitatea din noi ne dă neîncetat lecții de viață. Felicitări tuturor ce promovează acest stil de ”a fi buni unii cu alții”! Felicitări ”La ceaun”!

 

Cu drag,

Ștefania