CE CAUȚI TU LA UN PSIHOLOG?

Când cineva conștientizează că ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, începe să caute pe cel/cea ale cărei caracteristici și calități îi dau atât speranța, cât și încrederea că problemele-i vor fi rezolvate.

Cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întâlnit au fost genul de persoane care percep psihologul ca pe un supraom care, prin abilitățile sale speciale, îi poate salva dintr-o situație periculoasă, îi poate înțelege, îi poate susține, nu-i judecă și nici nu-i etichetează, ascultă toate nebuniile și chiar fanteziile, oricât de nebunești ar fi ele, îi ridică deasupra problemelor care îi îngenunchiază la propriu, nu doar la figurat. Alături de un asemenea ajutor, acești oameni ajung să cunoască o altfel de relație, cea terapeutică, necunoscută de ei până în acel moment, iar această relație reușește să le satisfacă așteptările ”de mai bine” în viața lor. Este o relație de parteneriat, bazată pe încredere și colaborare, verbul de bază fiind ”a înțelege”, chiar și atunci când se pare că n-ar mai fi nimic de înțeles. Calitatea relației terapeutice are un rol bine definit, iar capacitatea și caracterul psihologului influențează în mare măsură reușita. O astfel de percepere a psihologului și a relației terapeutice, pe lângă halo-ul pozitiv pe care îl exercită asupra clientului, poate avea și efecte secundare, nu în mod obligatoriu, însă trebuie luate în calcul tocmai pentru a le evita, precum dependența de psiholog și, de aici, posibile și nedorite schimbări de comportament. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar, pentru un psiholog profesionist nefiind greu de a depista și contracara la timp astfel de probleme.

Alți oameni pot percepe psihologii ca fiind niște oameni antrenați pentru situații limită, suficient de echilibrați pentru a investiga toată paleta de probleme emoționale cu care se confruntă toți oamenii acestei planete și de a face ordine în cea mai cruntă dezordine.

Am auzit și părerea cum că psihologii sunt niște oameni buni, bine pregătiți profesional, care aleg să trăiască într-un mediu izolat de restul lumii, pentru a repara și vindeca răul făcut de alții.

Pentru cei mai puțin interesați de posibilitățile de îmbunătățire a calității vieții pe care le oferă astăzi  psihologia, un psiholog este doar cel care are impresia că le știe pe toate și ”vinde” această ”gogoașă” tuturor celor suficienți, care intră și iau loc pe ”canapeaua iluziilor” dintr-un cabinet de psihologie.

Am avut curiozitatea zilele trecute să cer părerea unuia din cunoscuții mei căruia i-am simțit mai demult reticența vis-a-vis de meseria mea. Am fost surprisă de ce am aflat, semn că, încet-încet, și cei mai cârcotași dintre oameni încep să recunoască importanța deosebită pe care un psiholog o are în viața noastră, a tuturor.

”O primă calitate”, mi-a început pledoaria cunoștința mea, ”ar fi să fie de încredere, să asculte cu răbdare tot ceea ce am eu de zis, să-mi accepte punctele de vedere, să mă înțeleagă, bineînțeles să vină și cu puncte de vedere personale bine argumentate. O altă calitate ar fi să fie direct, să mă întrebe în mod direct ceea ce vrea să știe despre mine, să mă întrebe despre emoții, sentimente, despre tot ceea ce a însoțit, din punct de vedere emoțional, acel ceva despre care îi povestesc. Doresc să-mi ofere soluții, gen terapie de grup sau individuală, tehnici de relaxare, de dobândire a controlului, să-mi facă numai recomandări, nu să mă sufoce cu sfaturi, de care sunt sătul până peste cap. Să mă învețe cum să găsesc soluții de unul singur, nu să alerg de fiecare dată la psiholog... Să mă ajute să mă concentrez asupra conflictelor reale din viața mea și să-mi asum cu mai mare curaj consecințele schimbărilor pe care doresc să le fac. După rezolvarea acestor probleme, să mă sprijine în a menține și consolida starea de bine obținută, explicându-mi pe îndelete rezultatul efortului depus.”

Frumos, concret, etic din punct de vedere profesional și corect din punct de vedere moral și social. Așadar, gândesc și zic, putem să începem să credem mai mult în psihologi cu prestanță profesională! Așa să fie!

 

Mă întorc acum spre tine, drag cititor... Tu crezi în psihologi? Te-ai dus vreodată la unul, pentru a-ți rezolva o problemă? N-ai avut până acum nicio problemă notabilă, care să merite atenția vreunui psiholog? Ești pro sau contra psiholog prezent activ în viața ta? Te aștept cu comentariile tale, să învățăm împreună cum să ne facem nouă înșine bine și cum să evoluăm.

 

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 26 PENTRU VIAȚĂ – BOGĂȚIA SUFLETULUI

Te invit astăzi, drag cititor, să lecturezi o povestioară populară deosebită, ce a făcut înconjurul internetului și care, în lumea materială în care trăim astăzi, ține cu orice preț să ne reamintească importanța valorilor spirituale. Autorul poveștii este anonim.

 

Legenda spune că o femeie săracă, cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peșteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

"Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să nu uiți ceea ce-i mai important pentru tine. Amintește-ți că, după ce vei ieși, poarta se va închide pentru totdeauna. Așa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important pentru tine."

Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogății. Fascinată de aur și bijuterii, a așezat copilul pe o stâncă și a început să strângă de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și poarta s-a închis.

Atunci și-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna. Bogăția a durat puțin, dar disperarea pentru totdeauna.

 

La fel se întâmplă de multe ori și cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume și o voce ne amintește mereu:” Nu uita ce e cel mai important pentru tine!”. Te provoc la reflecție, drag cititor: tu știi ce e cel mai important pentru tine?...

LECȚIA 25 PENTRU VIAȚĂ – PROFETUL ȘI LINGURILE LUNGI

Un rabin purta o discuție cu Dumnezeu despre rai și despre iad.

"Am să-ți arăt iadul", a spus Dumnezeu, și l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care ședeau în jurul mesei erau morți de foame și disperați. În mijlocul mesei se afla o oală uriașă cu tocană, care mirosea așa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coadă foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât brațele celor care voiau să mănânce, așa că, nereușind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferința lor era cu adevărat cumplită.

"Acum am să-ți arăt raiul", a spus Dumnezeu, și s-au dus în altă încăpere exact la fel ca prima. Aceeași masă mare și rotundă, aceeași oală cu tocană. Oamenii de aici, ca și ceilalți, aveau aceleași linguri cu coadă lungă, dar aici oamenii păreau bine hrăniți, durdulii, râdeau și tăifăsuiau. Rabinul nu a reușit să înțeleagă. "E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică", a spus Dumnezeu. "Vezi tu, în încăperea asta, au învățat să se hrănească unul pe celălalt".

UN MOD DE VIAȚĂ…

M-am trezit dis-de-dimineață cu un chef nebun de a zâmbi cu gura până la urechi... S-a mai trezit, oare, cineva cu un asemenea chef azi?... Azi îmi dau voie să fiu fericită pentru simplul motiv că... merit! Pur și firesc! Cred cu tărie că dacă am chef să fiu fericită, așa voi fi! Și nimeni, și nimic pe lumea asta nu mă poate tulbura! Mi-e dor de asta în fiecare zi și în fiecare zi îmi adap acest dor...

Am văzut zilele trecute un om fericit, să-i spunem pe nume Ana. Mi-a arătat atât de simplu și firesc cum poate să-ți fie bine. Cât de simplu!  Îi vedeam strălucirea din ochi când îmi spunea că are nici mai mult, nici mai puțin decât îi trebuie. Din punct de vedere material, nu are multe... Dar pe chip are sclipirea și în adânc de ochi îi citești mulțumirea.

Le vreau și eu și sigur le vrem cu toții... Așa că... hai să ne fie a fericire!... Îmbrăcați-vă azi cu hainele cele mai frumoase, ca în zilele cele mai bune de bal... Dănțuiți de bucurie pe un gând senin... Fardați-vă în obraji cu speranță... Salutați prima persoană ce vă iese în cale și pare a fi încruntată... Iubiți autobuzul ce tocmai pleacă, căci el vă oferă posibilitatea să mai zăboviți cu privirea asupra copacului ce-și scaldă frunzele în arămiul toamnei... Ungeți-vă trupul cu vise, din cele mai frumoase cu putință... Credeți cu tărie că sunteți în acest moment exact acolo unde vă e locul, exact acolo unde e cea mai mare nevoie de voi... Și că, acolo unde sunteți, așa cum sunteți, sunteți cel mai perfect lucru din Univers... Nu mai faceți interpretări greșite și nu mai așteptați să vi se mute sufletul din loc de durere. Viața e ceea ce ni se întâmplă, în timp ce noi ne ocupăm de inventat planuri mărețe...

Nu mă privi ciudat dacă îți spun că azi am chef să zambesc cu gura până la urechi... O să te trezești și tu curând vuindu-ți în suflet aceeași dorință. E firească... Dă-mi voie să cred că dacă cineva aici pe pământ mă urăște, e dreptul meu să-l iubesc și să nu mă preocup de emoția lui... Există lucruri care sunt predestinate să se împlinească. Iar ale mele musai să fie așa... Există suflete menite să se întâlnească. Iar al meu și-a întâlnit fericirea... Cândva, de undeva, vine un timp când Universul va zâmbi spunându-ți: ”Your wish is my command! (Dorința ta e lege pentru mine!)”. Atunci nu o să fie nicio coincidență...

Nu mai face grimasa pe care o ai în acest moment dacă îți spun că iubirea nu trebuie implorată, gândită, mințită, regretată... Ea este chiar în tine acum și aici și asta trebuie conștientizat. Noi suntem iubire, dar câți dintre noi știm asta...

Nu sunt un căutator de aur ascuns. Nu mă arunc haotic în căutarea imposibilului și a dorințelor supreme. SUNT și asta e tot ce contează... Iau lucrurile simple așa cum vin și mă bucur copilărește de fiecare... Văd toamna și mă zbengui prin frunzele arămii cu reflexe de dulce armonie... Copilului meu îi văd bucuria din ochi și caut să o replic în ochii-mi plini de uimire... Minunea de a trăi să simte, nu se învață la școli înalte... Fericiți cei simpli și curați... Ei nu pornesc în călătorii imposibile spre suflete pereche și nu sfârșesc în dezamăgiri și neputințe. Nu e nici magie, nici filozofie, nici Dumnezeu, nici resemnare. E multă înțelegere a unui mod simplu de viață.

 

Te aștept cu povestea ta de simțire frumoasă, să putem evolua împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

Lecția 24 pentru viață – A FI CU ADEVĂRAT (Anthony de Mello)

O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer și s-a trezit în fața Scaunului Judecății de Apoi.

”Cine ești?” a întrebat-o o Voce.

”Sunt soția primarului”, a răspuns ea.

”Nu te-am întrebat a cui soție ești, ci cine ești tu.”

”Sunt mama a patru copii.”

”Nu te-am întrebat a cui mamă ești, ci cine ești tu.”

”Sunt învățătoare.”

”Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine ești tu.”

Și dialogul a continuat în același fel. Orice ar fi răspuns femeia, cuvintele ei nu păreau să răspundă la întrebarea: “Cine ești tu?”

”Sunt creștină.”

”Nu te-am întrebat care este religia ta, ci cine ești tu.”

”Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi și le-a dat de pomană celor sărmani.”

”Nu te-am întrebat ce-ai făcut tu, ci cine ești tu.”

În mod clar, ea nu a trecut de examen și a fost trimisă înapoi pe Pământ. Când s-a trezit din comă, femeia s-a decis să afle cine este. Și astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.

 

Tu cine ești? Ești TU sau doar o mască? Niște titluri adunate aleatoriu? Sau poate doar un amalgam de împrumuturi luate din familia de origine? Te cunoști? Sau doar ți se pare că te cunoști? Uită-te mai aproape... și mai aproape... chiar ești ceea ce zici că ești?

Caută dezvoltarea personală continuă. Doar sondarea permanentă a interiorului tău îți va aduce la lumină Sinele tău autentic!

 

Te aștept cu drag în grupuri de dezvoltare personală, dar și aici, pentru a evolua împreună!

 

Cu drag,

Ștefania

UMBRA... PARTE DIN NOI! ȘI O RECOMANDARE DE DOCUMENTAR DE NERATAT: ”EFECTUL UMBREI”

Tuturor ne este rușine de ceva ce este în noi. Cu toții trecem prin perioade dificile, perioade în care părțile întunecate din noi tind să iasă la suprafață, necontrolat. Nu vă speriați! Este vorba despre Umbra noastră. Umbra este alcătuită din gânduri, emoții, trăiri pe care le găsim prea dureroase, rușinoase sau dezgustătoare pentru a le putea accepta. Așa că în loc să le facem față, le reprimăm. Purtăm o mască care credem că ne va duce într-acolo unde ne dorim să ajungem. Însă... Umbra – ori o folosim noi în beneficiul nostru, ori ne va folosi ea pe noi!
Multora le e atât de rușine de Umbra lor, încât neagă că ar avea vreo Umbră. Văd unele experiențe ca pe unele îngrozitoare, întunecate, dar de fapt ele sunt unele iluminatoare, deoarece acestea ne ajută să fim cine suntem cu adevărat. Umbra apare la fiecare din noi în multe feluri: mâncând ciocolată la miezul nopții după zile întregi de dietă și de privare, țipând la copiii noștri că nu sunt buni de nimic, deși tocmai ce ne-am lăudat față de alții ce minunați sunt, abuzându-ne verbal partenerul, după ce toată ziua am fost foarte amabili la birou, furând ideile altora și dându-le drept idei proprii, încălcând dreptul la intimitate al apropiaților noștri, prin controlarea telefonului, a căsuței de mail sau adresei personale de pe rețeaua de socializare, pe principiul că ne pasă de ei.
A avea o Umbră este ceva normal. Avem nevoie de ambele opoziții: alb și negru, sacru și profan, păcător și pur. La această maturitate a gândirii trebuie să ajungem, pentru a ne simți mai aproape de Adevăr. Singurul mod de a te cunoaște cu adevărat este acela de a te vedea atât în lumină, cât și în întuneric și de a îmbrățișa și iubi ambele imagini pe care le vezi. Dacă nu ne înfruntăm întunecimile, nu ne vom găsi niciodată lumina. Trebuie să dezgropăm, să ne asumăm și să îmbrățișăm acele părți din noi care ne-au cauzat cele mai mari dureri, iar în momentul în care o vom aprinde lumina conștiinței din noi, va începe procesul de transformare a lor în ceva pozitiv. Iar la final, munca noastră cu Umbra trebuie să ne aducă în punctul în care să putem ierta. ”Mă iert pe mine pentru...”, ”și pentru...”, ”și pentru....”. Iar răspunsul nu va întârzia să apară: ”Ești iertat”...
Un documentar minunat despre ceea ce Yung numea frumos ”Umbra”. Vizionare plăcută.

http://vimeo.com/44823513

 

Cu drag,
Ștefania

LECȚIA 23 PENTRU VIAȚĂ – O CAFEA ÎN AȘTEPTARE... ȘI UN LOC MINUNAT DIN BRAȘOV UNDE POȚI FACE UN GEST FRUMOS

”Am intrat într-o cafenea mică împreună cu un prieten de-al meu și am așteptat să dăm comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:

Cinci cafele, te rog. Două pentru noi și trei "în așteptare".

Ei și-au plătit comanda, și-au luat cele două cafele și au ieșit. Eu îl întreb pe prietenul meu:

Ce sunt alea cafele "în așteptare" ?

Așteaptă și vei vedea, mi-a răspuns.

Au intrat mai multe persoane ulterior. Două fete au cerut câte o cafea, au plătit și au plecat. Următoarea comandă a fost de șapte cafele și a fost făcută de trei avocați - trei pentru ei și patru "în așteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "în așteptare". Dintr-o dată un om îmbrăcat în haine ponosite care arăta ca un cerșetor intră pe ușă și întreabă :

Aveți o cafea "în așteptare" ?

Atunci am înțeles. Oamenii plătesc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă.”

 

Tradiția cafelei "în așteptare" a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri, poți comanda nu doar o cafea "în așteptare", ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.
Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necăjiți, fără să încurajezi, totuși, un comportament antisocial.

 

Merg rar prin centrul Brașovului pentru a mânca... Însă deunăzi am fost plăcut impresionată de un local minunat din centrul Brașovului care practică acest mod nobil de întrajutorare. Acest loc se numește ”La Ceaun”, iar experiența a fost una grăitoare.... Mă uitam la omul sărac ce intrase... Parcă nici nu-i venea să creadă că primește o masă caldă într-un local select din centrul Brașovului. De refuzat nici nu se punea problema. Nici măcar nu știe de la cine este această masă pe care o servește. Și nici cel care a donat-o, care, cu doar câteva minute înainte, nu știa cine se va bucura de ea. Dar nici nu conta... Umanitatea din noi ne dă neîncetat lecții de viață. Felicitări tuturor ce promovează acest stil de ”a fi buni unii cu alții”! Felicitări ”La ceaun”!

 

Cu drag,

Ștefania

 

ARTICOL DESPRE PSIHODRAMĂ… SAU HAI SĂ VORBIM DESPRE O METODĂ DE ACȚIUNE!

Psihodrama… ce cuvânt!… Sau ce metodă!?… ar spune unii… … … Zâmbesc…
Poate, pentru cei mai mulți dintre noi, asocierea dintre ”psiho” și ”dramă” ne duce cu gândul la ceva trist, dureros, dramatic… poate chiar ceva de plâns… sau ceva de râs (ce, sunt nebun să merg la psiho –dramă/-log???)…
In facto, ”psiho” – psiche, în limba greacă, înseamnă suflet, iar ”drama” înseamnă piesă de teatru. Astfel că am putea spune simplu, că psihodrama face referire la sufletul nostru în acţiune, pe scenă.
Psihodrama este o metodă terapeutică care implică multă acţiune şi creativitate, prin folosirea unor tehnici teatrale şi a jocului de rol pentru a facilita accesul și înțelegerea unor probleme, dificultăți, blocaje sau, pur și simplu, înțelegerea vieții care curge prin noi în fiecare clipă. Ea este, prin excelență, o metodă terapeutică de grup (una dintre cele mai vechi metode psihoterapeutice), însă poate fi adaptată și folosită cu succes și în terapia individuală, în acest fel purtând numele de monodramă/psihodramă a deux/ psihodramă individuală/etc.
Metoda psihodramei permite imersiunea în lumea subiectivă a fiecăruia dintre participanții la grupul de psihodramă, fără ca cineva din grup să emită judecăți de valoare referitor la ceea ce se devoalează în cadrul sesiunilor. Acest aspect este deosebit de important, întrucât, știind acest lucru, participanții își dau voie să devină liberi și deschiși, aduc în scenă traume, dureri, lovituri greu de suportat fie și de sine, în gând, darămite să le mai spună cu voce tare altor oameni, și experimentează, astfel, o mai mare libertate de a trăi, simți și dori. Traumele, doliul neprelucrat, diverse probleme psihologice, probleme cotidiene, dificultăți în relaționare, trăsăturile de caracter transmise transgenerațional, patternuri comportamentale defectuoase, toate acestea și încă multe altele pot fi, în acest mod, prelucrate. Se dezvoltă creativitatea și spontaneitatea, utile în a găsi alternative viabile de comportament în situații critice, se mai dezvoltă intuiția, empatia, capacitatea de a privi problema și dintr-o altă perspectivă și flexibilitatea în asumarea rolurilor multiple pe care viața ni le așterne la picioare. ”Trecutul negru” este rezolvat, ”prezentul viu” este trăit mai intens și mai adecvat, iar “viitorul posibil”este testat și anticipat.
Psihodrama este o experienţă puternică, deoarece este o terapie care se petrece în timp real. Totul devine aici și acum, prin acţiune. Prin ea ai unica posibilitate de a reconstitui scene și experiențe importante pentru tine: situații din trecutul îndepărtat sau apropiat, vise unice sau repetitive, trăsături ale unor persoane cu care ai interacționat și au lăsat urme în sufletul tău sau perspective ale unor persoane din jurul tău care știu de problemele prin care treci, dar le văd într-un alt mod, mai detașat sau, după caz, mai tranșant. Poți, de asemenea prin psihodramă să proiectezi evenimente viitoare, persoane pe care le dorești în viața ta și lucruri pe care le ceri cu disperare Universului, iar el întârzie să-ți răspundă ”Your wish is my command!” (”Dorința ta e lege pentru mine!”)
Formatul clasic al psihodramei este acela în care, în cadrul unui grup condus de către un psihoterapeut, acesta rămâne în plan secund, ca un facilitator și un garant al realității și mai puțin ca un diagnostician care te evaluează. Rolul principal este preluat de grup, fiecare membru devenind “terapeut” pentru ceilalți. Se alege o persoană-protagonist, alte persoane vor juca rolurile din povestea protagonistului, asta este, pe scurt, ideea pe care o urmărește psihodrama. Ceea ce are rol terapeutic cu adevărat este, pe de o parte, extinderea repertoriului rolului protagonistului și a accesului la spontaneitatea personală. Psihodrama este un laborator al vieții reale, așa că, indiferent de rolul în care în viață nu ai acces, care îți este blocat dintr-un motiv sau altul, în psihodramă ai ocazia să-l experimentezi și, astfel, poți realiza care sunt blocajele tale, unde trebuie să îți asumi responsabilitatea și câte lucruri ai de schimbat. Atât protagonistul, cât și ceilalți participanți își intră în rol și totul pare că se întâmplă în realitate. Este ceva cu totul diferit de “terapia prin cuvinte”. Pe de altă parte, o altă achiziție importantă este faptul că membrii grupului iau parte activă la dramele celorlalți, și, astfel, membrii grupului experimentează noi comportamente și modalități de gândire înainte de a trebui să se confrunte cu ele în viața de zi cu zi.
Printre rezultatele concrete pe care le poți obține în urma participării la un grup de dezvoltare prin metoda psihodramei, amintim: îmbunătățirea relațiilor interpersonale și a abilităților de comunicare, obținerea de perspective noi prin depășirea blocajelor cu care te-ai confruntat, rezolvarea de probleme, restabilirea încrederii în forțele proprii, diminuarea/reglarea emoțiilor care provoacă stres, furie, depresie, frică etc, acceptarea anumitor evenimente de viață și adoptarea noilor abilități și comportamente dobândite, integrate și concordante cu lumea în care trăim.
Interesant este că foarte multe domenii folosesc tehnici de psihodramă și aici aș aminti doar câteva: medierea, folosește inversiunea de rol, consultanța organizațională, simularea anumitor situații prezentate trainee-ilor, mediul pedagogic, prin metodele folosite pentru consolidarea și integrarea materialului predat, consultanții financiari, prin tehnicile folosite asupra clienților de a îi determina să se gândească la situația lor financiară, arta teatrală, prin punerea în scenă a dinamicii personale a individului… și lista poate continua…
În concluzie:
Prin psihodramă, participanții la un grup de dezvoltare personală își explorează conflictele interne prin exprimarea emoțiilor și interacțiune interpersonală. Psihodrama re-creează structura internă a individului și tiparele disfuncționale cu ajutorul altor oameni și provoacă participanții să descopere noi răspunsuri în unele situații de viață și să devină spontani și liberi!
… …
V-am convins?

Vă aștept și data viitoare să evoluăm împreună… măcar chiar și cu informații!

Cu drag,
Ștefania

Lecția 22 pentru viață – POVESTEA ELIBERARII MELE PERSONALE, LIHI LAPID jurnalistă

”Eu renunț la munca de Sisif, lipsită de sens și plină de nervi, de a menține o casă mereu sclipitoare și curată în orice moment, pentru a fi pregătită de musafiri. Căci tot nu reușesc. De acum voi aranja casa doar cu puțin timp înainte de a sosi musafirii. Niciun moment înainte. Și asta pentru că prețul acestei munci îmi este prea mare și greu. Nu veniți fără să telefonați înainte, căci nu voi deschide.

 

Am hotărât că nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjată dupa ultimul strigăt al modei. Strâmt, larg, înalt, jos, până la genunchi sau până la glezne. M-am săturat! În special după ce m-am străduit de câteva ori și până la urmă tot am arătat ca o paparudă. Gata! Eu mă eliberez. Îmbrac de acum doar ceea ce vreau eu. După mine, creatorii de modă să facă ce-or vrea. Renunț la toți pantofii care nu sunt comozi. Mă reîntorc la înălțimea normală a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci când întârzii, să dansez când sunt fericită și să mă mișc în voie, când ies cu treburi în oraș, fără să visez la întoarcerea mea acasă, când îi pot scoate din picioare.

 

Renunț la visul burții lipite ca o scândură și la coapse slabe ca niște cârje. Așa ceva nu se va mai întâmpla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din când în când, voi mânca hamburger la ore târzii și, din când în când, mă voi răsfăța cu cartofi prăjiți. Apoi voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregătită să mi-o ofer, dar nu voi mai renunța la mine, până în străfundul sufletului. Căci nicio campanie nu mă așteaptă și niciun ROBERTO nu-mi va face curte, decât pentru că mi se cuvine, nu pentru cum arăt. Am crescut. M-am maturizat.

 

Renunț să le mai fac pe plac tuturor, pentru ca să gândească că sunt perfectă. Căci eu nu sunt! Sunt normală, simpatică și mereu pregatită să ajut, dar până la un anumit punct. Atunci când depășesc acest nivel, mă străduiesc prea mult și dau prea mult, iar la sfârșit mă enervez. Mă enervez pentru că văd că totul este primit ca pe ceva de la sine înțeles. Și atunci devin de-a dreptul insuportabilă!... Păcat. De acum eu dau doar atât cât vreau să dau.

 

Renunț la faptul de a fi mereu prezentă la nevoile oricui și la poveștile sufletești ale tuturor. Mai ales pentru că voi niciodată nu mă întrebați dacă pot. De acum eu cern cui răspund și cui nu!... Lăsați mesaj. Vă promit să revin. Nu o luați ca pe ceva personal, căci, simplu, nu pot vorbi acum!... Și sunt de acord cu acest lucru, atunci când și voi veți proceda la fel.

 

Renunț să mai fiu geloasă. Nici asta nu vreau să o mai fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai răbdătoare, mai băgăcioase, mai înțelegătoare, care știu să pună granițe, care știu să fie mai mămoase și care să obțina mai multe succese... Însă, niciuna, copiii mei dragi, nu vă va iubi mai mult decât o fac eu. Atunci când trebuie, eu pot să vă aduc luna de pe cer, în plină zi, pentru voi. Însă nu pot face acest lucru în fiecare minut sau secundă. Și nici nu vreau. Scuze.

 

Renunț la obligații. Căci obligațiile mă determină să vreau să fiu mereu plină de succes, să fiu mereu perfectă, gospodina desăvârșită și mereu aranjată, exactă și zâmbitoare tot timpul. Până acum nu am reușit să fiu așa. De fapt, degeaba mă străduiesc și până la urmă sunt mereu nervoasă și ranchiunoasă, în special pe mine însămi. Am convingerea că dacă voi face mai puține eforturi, voi reuși să fac mai mult și cu toții vor avea de câștigat. Și, în special, EU!

 

Rezultatele eliberarii mele: DEJA MĂ SIMT MAI BINE!!…”

 

 

 

Interesantă perspectivă! Merită să ne gândim la ea, dragele mele femei! Completez această pledoarie cu  câteva lucruri pe care avem dreptul să le spunem:

1.    NU

2.    Nu sunt disponibilă

3.    Nu pot face

4.    Nu am dispoziție

5.    Nu-mi vine să fac asta

 

Cu drag,

Ștefania

Garantat 100%100 – Parenting necondiționat si Alfie Kohn

Drag cititor, azi îmi doresc din nou să îți placă să vizionezi emisiunea GARANTAT 100% din 16.12.2013, unde Alfie Kohn explică pe înțelesul tuturor, impactul iubirii necondiționate a părinților asupra copiilor și își prezintă ultima sa carte ”Parenting necondiționat”. Ce e esential de reținut din tot ceea ce Alfie Kohn spune este faptul că este important copii să nu fie nevoiți să câștige iubirea părinților ca-ntr-o tranzacție economică tip ”cerere și ofertă”, întrucât ei, în acest mod se vor accepta pe ei înșiși doar condiționat (”sunt o persoană bună DOAR dacă iau note bune la școală… dacă mă port frumos… dacă îmi ascund furia…”), acest lucru creându-le mari prejudicii în imaginea și stima de sine…
Să nu uităm că respectul de sine este parte importantă a sănătății noastre mentale…

Copilul meu drag, indiferent ce faci, chiar dacă faci lucruri care mie sau tatălui tău nu ne sunt pe plac, să fii mereu convins că noi te vom iubi NECONDIȚIONAT!

http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-162571

Vizionare plăcută îți doresc și învățăminte care să-ți fie de folos!

Cu drag,
Ștefania