TULBURĂRILE COMPORTAMENTALE LA COPII

Pentru că am fost întrebată în ultima vreme de mai multe ori despre comportamentele deviante ale copiilor, m-am decis azi, drag cititor, să-ți prezint succint, în câteva tușe clare, care sunt cele mai frecvente tulburări comportamentale ale copiilor, din ce cauze provin ele și cum le putem detecta din timp, astfel încât acestea să nu devină adevărate devianțe care să pericliteze buna dezvoltare a micului om mare.

 

Așadar:

1.      Absenteismul

·        este un comportament clar evitant, defensiv

·        apare în situații concrete: lucrări de control, conflicte cu profesorii sau cu colegii, evenimente negative cu impact direct asupra propriei persoane, influența anturajului etc.

Cauze:

·        cauzele se schimbă în funcție de vârstă

·        la cei mici, apare „fobia de școală” ce poate fi legată de anumite situații școlare sau de drumul între casă și școală

·        la puberi si adolescenți, poate fi cauzată de atitudinea profesorului, de conflictele cu colegii și profesorii, de existența unei găști din afara școlii, care are un impact negativ asupra copilului

·        o altă cauză de care trebuie să ținem cont este chiar problema pe care o avem noi, adulții, familia micuțului, care considerăm că a învăța este extrem de important și condiționăm sentimentul de iubire de notele bune ale copilului; copilul va resimți ca pe o adevărată traumă orice eșec școlar și va claca în relația sa cu școala

Cum poate fi detectat comportamentul?

·        copilul este adus la școală de părinți și plânge la despărțire sau, mai mult decât atât, nu vrea sub nicio formă să intre în școală, în cazul școlarului mic

·        anxietate în timpul rezolvării exercițiilor de școală

·        simptome corporale: durere de cap, durere de stomac, perturbări ale comportamentului alimentar sau ale somnului

·        pasivitate

·        simptome de frică când se apropie de școală (palpitații, respirație grea, transpirație)

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        în funcție de cauze, trebuie găsit cea mai bună formă de combatere a devianței

 

2.      Micile furturi

Cauze:

·        lipsa de atenție sau de iubire din partea părinților, lipsa acceptării individualității copilului

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        formarea sau dezvoltarea responsabilității (de ex: primește o anumită sumă de bani pentru o săptămână, pe care el trebuie să o gestioneze; e bine dacă părintele știe pe ce a cheltuit copilul banii, dar întrebările nu trebuie să ia forma unei interogări)

·        consiliere familială și individuală a copilului

 

3.      Vandalismul

·        manifestări agresive specifice, față de obiecte sau proprietăți de apartenență sau ale altora

Cauze

·        autocontrol scăzut, lipsa stimei de sine și toleranță scăzută la frustrare

·        revoltă față de sistemul școlar

·        copilul nu se simte bine la școala respectivă

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        în funcție de cauze, trebuie găsit cea mai bună formă de combatere a devianței

 

4.      Agresivitatea

Forme:

·        verbală: înjurături

·        corporală: vătămare corporală

·        pasivă: nu face o anumită temă, nu răspunde la întrebări din supărare, negativism

Cauze:

·        necesitatea de manifestare a emoțiilor negative, de descărcarea tensiunii

·        necesitatea de a-i domina pe alții

·        comportamente agresive învățate din familie, televiziune, prieteni

·        presiunea grupului

·        lipsa atenției și a respectului din partea celorlalți

·        stimă de sine scăzută

·        abuz fizic sau emoțional în timpul copilăriei

Cum poate fi detectat comportamentul?

·        desene sau compuneri cu conținut agresiv

·        amenințări la adresa celorlalți

·        manifestări agresive prealabile

·        agresarea animalelor

·        netolerarea criticii din partea celorlalți

·        factori de stres din sfera familiei: educare inconsecventă, lipsa suportului emoțional, modele agresive copiate (din familie, anturaj, prieteni)

Posibilități de rezolvare a problemei:

·        formarea unei relații care se bazează pe încredere

·        lăudarea, recompensarea și încurajarea copilului; formarea unei stime de sine ridicată

·        cunoașterea cercurilor de prieteni pe care le frecventează copilul

·        asigurarea unui model corespunzător

·        introducerea și păstrarea unor reguli clar definite

·        urmărirea jocurilor jucate pe calculator și a filmelor văzute la televizor

 

5.      Anxietatea

Apare la nivel:

·        somatic (tremurături, palpitații)

·        comportamental (evitarea situațiilor care cauzează anxietate)

·        emoțional (hipersensibilitate)

În urma anxietății pot apărea tulburări comportamentale. Dacă este exacerbată, împiedică adaptarea copilului la mediul înconjurător.

 

Forme:

Anxietatea de performanță

·        apar tulburări de comportament la școală

·        apare la orice nivel de inteligență:

·        în cazul inteligenței obișnuite, anxietatea reprezintă un baraj, un obstacol ce conduce la scăderea notelor la învățătură și împiedică performanța

·        în cazul inteligenței crescute, copilul învață prea mult, este suprasolicitat, de aceea de multe ori este obosit, iar la situații neașteptate are performanță scăzută

Posibilități de rezolvare a problemei

·        în cele mai multe cazuri este posibilă numai o ameliorare a situației, neputându-se schimba întreaga personalitate.

·        căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)

·        inducerea unor exerciții de relaxare

·        încetarea evaluării copilului pe baza performanțelor școlare

 

Anxietatea generalizată

·        este prezentă continuu

Caracteristici:

·        stimă de sine scăzută

·        dubii permanente legate de competențele sale

·        neliniște permanentă, nevoia de consolare permanentă

·        simptome somatice permanent prezente: dureri de cap, de stomac, sentiment de vomă, transpirație

Apariție:

·        la familii unde iubirea este condiționată de performanța bună, de un comportament bun (de ex: „Dacă nu te comporti bine/nu ai note bune, nu te iubesc”)

Posibilități de rezolvare a problemei

·        căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)

·        exerciții de relaxare

·        cazurile mai ușoare se pot remedia total

Ce poate să facă un părinte în condițiile în care se confruntă cu astfel de probleme sau cu alte tulburări comportamentale ale copilului său?

·        să aibă expectanțe reale față de copil (având în vedere capacitățile copilului)

·        să evalueze corect necesitățile acestuia

·        atitudine pozitivă față de copil

·        să asigure un mediu de siguranță

·        să nu descarce tensiunea proprie asupra copilului

·        să stabilească și să mențină o relație empatică, de acceptare necondiționată a copilului

 

Închei articolul despre tulburările comportamentale ale copiilor, reamintindu-ți, drag cititor, că acestea au fost doar câteva linii directoare, discuția aceasta rămânând deschisă, întrucât ea are o problematică ce nu poate fi acoperită atât de ușor.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

SUFLETUL PERECHE?

Am primit zilele trecute o întrebare scurtă și la obiect, care m-a incitat la un răspuns asemănător. Întrebarea suna în felul următor:

"Cum îmi dau seama dacă un om este sau nu sufletul meu pereche?”

 

Dincolo de orice explicații științifice sau ezoterice pe care, cu siguranță, mulți dintre voi, dragi cititori, sunt convinsă că le-ați citit, voi încerca, în câteva cuvinte să dau un sens psihologic acestui concept de ”suflet pereche”.

Așadar, psihologic vorbind, nu există indicii concrete cu privire la sufletul pereche. Mai curând, acest lucru SE SIMTE! Ai impresia că îl știi dintotdeauna pe celălalt, că știi ce gândește și știi ce simte. Telepatia este foarte bine reprezentată la sufletele ce se simt a fi pereche, prietenia sau iubirea se leagă de la sine, comunicarea e ușoară, plăcerea de a fi împreună este maximă. Există un sentiment aparte care îți poate indica faptul că față de respectiva persoană ai o altfel de atracție decât pentru alte persoane. Nu e doar atracție fizică, sexuală, emoțională, ci relația de acest tip trece dincolo de senzațiile trupești sau psihice.

Uneori regăsirea sufletului pereche poate fi dureroasă: poți simți fizic durere dacă nu ești în preajma lui, dorul poate fi imens, sentimentul că nu-ți este alături poate fi o povară greu de suportat, depui un efort supraomenesc să respiri știindu-l departe de tine...

Întâlnirea cu sufletul pereche e un eveniment magic în viața celui care are norocul de a-l trăi. Unii oameni nu au acest noroc. De regulă, întâlnirea cu sufletul pereche are un rol profetic în destinul nostru: ne schimbă viața, viziunea asupra vieții, părerea despre noi înșine, modul de a înțelege destinul. Alteori rolul său este unul concret: ne ajută să depășim un obstacol, o probă în care ne împotmolisem, vine să ne arate o cale, să ne dea un sfat, să ne atragă atenția asupra unui lucru critic și poate nu tocmai pozitiv nouă.

Un lucru mai puțin îmbucurător pentru unii dintre noi este faptul că nu e obligatoriu ca sufletul pereche, odată întâlnit, să rămână pentru toată viața alături de noi. Întâlnirile karmice cu sufletul pereche pot dura de la câteva ore până la câțiva ani, în cazurile fericite toată viața, în schimbul acestei posibile efemerități, însă, oferindu-ni-se  marea șansă de a învăța, alături de el, o lecție de destin extrem de importantă.

Sufletele pereche se regăsesc pentru că au ceva să-și transmită sau să-și predea unul altuia, pentru o evoluție pozitivă în această viață. Au ușurința de a-și lăsa reciproc o amprentă în viața celuilalt, chiar și atunci când nu-și propun să transmită ceva. Lucrurile importante și le comunică chiar prin simpla lor prezență. Au o înțelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi, care face ca tot ceea ce este unic în ființa lor să intersecteze cu ceva unic în ființa celuilalt, iar din această simbioză să iasă MIRACOLUL.

De ce să-i acordăm credit sufletului nostru pereche în propria viață? Pentru că a avea alături sufletul pereche înseamnă a fi conectat la prezența divină din fiecare din noi!

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

ÎNFRUNTĂ VIAȚA DE DUPĂ DIVORȚ!

”După o căsătorie ratată și un divorț cu scântei, e posibil să-ți refaci viața? Menționez că am un copil rezultat în urma căsătoriei. Copilul a rămas la fosta soție. Cum pot să-mi revin după divorț?”

 

Drumul de la dragostea veșnică până la ruptura imposibil de remediat poate fi scurt sau lung, diferit pentru fiecare din noi, cert este, însă, că parcurgerea sa este extrem de dureroasă pentru cuplu, pentru partenerii direct implicați. Am primit, într-o perioadă destul de scurtă de timp, câteva mesaje, toate pe aceeași temă: ce să fac după divorț, cum să gestionez ce simt după ce am divorțat, cum să-mi încep o altă viață, etc., toate cu referire la divorț și la strategii de supraviețuire după un asemenea eveniment traumatizant.

Iată de ce, drag cititor, azi m-am decis să abordez pe scurt câteva din aspectele acestui eveniment: divorțul. Tema nu poate fi ușor epuizată, însă câteva răspunsuri la întrebările cititorilor mei poate că te vor ajuta și pe tine pentru a-ți face pasul mai ușor prin această încercare.

 

Așa cum spuneam și la începutul articolului, drumul de la dragostea declarată ca a fi ”veșnică” până la ruptura imposibil de remediat este, pentru unii dintre noi, scurt, iar parcurgerea sa pare să vină ca o surpriză, atât pentru cuplu, cât și pentru toți cei implicați în relație: prieteni, familie, copii. Sufletul tau este nimicit... Iar, după tine, următorii care vor avea de suferit sunt copiii. Separarea părinților poate lăsa un gol adânc în sufletul lor, marcându-i pe viață. Ce va urma pentru cei implicați în ruptură? Nu este greu de ghicit: stresul partajului, teama de necunoscut, greutatea în ruperea emoțională de celălalt, teama de o nouă relație etc. Iată câteva din problemele cu care se confruntă după divorț câțiva din cititorii mei care au avut curajul de a face acest pas.

 

Deprimarea și durerea își fac simtită prezența

O cititoare s-a confruntat recent cu problema divorțului și este, în prezent, tentată să se întoarcă la starea de dinainte, doar pentru a nu mai simți durerea de acum.

”Aș avea nevoie de sfaturile d-voastră. Am divorțat după ani buni de căsnicie, am un copil și îmi vine greu să mă gândesc la ziua de mâine... Sunt deprimată... încerc din răsputeri să îmi revin, dar, din păcate, nu reușesc... Cum să fac să fiu din nou eu?”

Singurul sfat ce merită să fie menționat în acest caz este acela să ridici fruntea sus și să-ți găsești resursele pentru a merge mai departe, pentru simplul motiv că există cineva total dependent de tine: copilul tău! Și dacă ai de plâns, plangi! Și dacă te trezești obosită dimineața sau dacă ai insomnii sau lipsă poftă de mâncare... acceptă faptul că ai o problemă și du-te la un specialist, psiholog, acceptă terapia și crezi că ea te va ajuta să mergi mai departe prin viața ce ți-a fost hărăzită. În plus, o bună terapie poate fi și copilul. Tmpul petrecut cu el și dedicat lui poate acționa ca un adevărat balsam pentru sufletul tău.

Confruntată la un moment dat cu probleme similare, o altă cititoare dragă s-a confesat că ar fi făcut orice pentru a trece peste momentele grele de după divorț.

”Sunt divorțată și am trecut prin asta, cu tot ce presupune, de la depresie, la revoltă și apoi la acceptare. Am făcut diverse terapii, nu m-am ferit de ele, până când am prins puteri, atât fizic, cât și psihic. Așa am înțeles că dacă sunt sau nu fericită, asta depinde numai de mine. De atunci acționez așa, iar acum am de mai mult timp o relație în care primesc și dăruiesc multă iubire.”

 

Întâi trebuie să faci curat, apoi să mergi mai departe

După ce reușești să conștientizezi că nu mai faci parte dintr-un cuplu... ai răbdare până când o nouă relație va apărea în viața ta! Găsește-ți echilibrul și plăcerea vieții de unul singur. Acest lucru are un rol important în iubirea de sine și apoi în iubirea autentică pe care o vei oferi celuilalt. Pune în ordine tot ce-ai trăit și, doar după ce-ai făcut ordine în amintiri, poți deschide ochii la ce e împrejur.

 

Oare există viață după divorț?

Un cititor crede că, la vârsta de 40 de ani, după un divorț, nu își va mai putea reface viața. Totuși, a încercat să treacă prin toți pașii recomandați de psiholog, iar acum are o altă relație în care se simte împlinit.

Nu există garanții sau rețete general valabile pentru toți oamenii.  Adevărata dragoste poate fi descoperită oricând, în orice moment, indiferent de vârstă. Poți aștepta pentru ea și o viață întreagă, așa cum mi-a împărtășit o clientă cu ceva timp în urmă.

”Am o prietenă de 43 de ani care a avut nunta acum o săptămână. Adică a fost mireasă pentru prima dată la 43 de ani! El era după două divorțuri, dar ea consideră că e bărbatul pe care l-a așteptat toată viața și e fericită. Nu comentez nimic, eu poate aș fi renunțat la a mă îmbrăca în mireasă, dar nu am fost în acea situație… Vârsta nu trebuie să te împiedice în a fi fericită!”

 

Exista și o poveste ”de succes” referitoare la această tragedie?

Cum se poate termina povestea divorțului?

”Mi-am strâns resursele și mi-am luat mașină. Acum conduc - ceea ce înainte nici nu-mi imaginam că aș reuși. În această săptămână mi-am redescoperit copilul. Mă simt fericită că e al meu, doar eu știu cât de greu am dus sarcina și câți ani m-am rugat ca el să vină pe lume.”

Poate fi o variantă... Fericită!... Dar asta s-a întâmplat pentru că asta s-a vrut! Pentru că dincolo de deprimare, suferință, depresie, furie, revoltă, cădere... vine un moment când alegi să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi mai departe! Sau nu!... ALEGEREA ÎȚI APARȚINE!...

 

Atunci când după frustrările divorțului constați că fericirea se află chiar lângă tine, poți spune că ești complet vindecat…

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

CÂTEVA LUCRURI DESPRE CULORI ȘI CUM NE INFLUENȚEAZĂ ELE

”Este adevărat, culorile ne influențează viața? Și dacă da, în ce fel o fac?”

 

Iată o provocare ce mi-a fost adresată cu ceva timp în urmă de către o clientă, iar azi m-am hotărât să răspund acestei provocări. Așadar, drag cititor, încep articolul meu din această săptămână prin a-ți spune ceva ce știi deja, cu siguranță: culorile de care ne înconjurăm ne influențează starea de spirit, ba chiar tonusul fizic și anumiți parametri fiziologici, mai mult decât am putea crede. Mecanismul prin care culorile acționează asupra unor funcții fizice nu este încă bine cunoscut, deși diverși specialiști s-au întrecut în a da un sens diverselor fenomene sesizate în mediu natural sau provocate în laborator, dar are, se pare, legătură cu echilibrul hormonal, echilibru care poate fi modificat urmare a schimbărilor subtile ale stării de spirit intervenite atunci când percepem/privim o culoare.

Există chiar o tehnică de vindecare prin culoare numită cromoterapie, tehnică ce se axează pe proprietatea celulelor umane de a fi influențate de undele electromagnetice (lumina albă, razele X, ultraviolete, etc). Cromoterapia a fost cunoscută și utilizată încă din cele mai vechi timpuri. Ea a luat naștere cu mii de ani în urmă în țările din Orient, India și China. Anticii considerau că prin culoare se poate obține controlul asupra emoțiilor și asupra întregului organism al omului. În Antichitate, din cauza lipsei medicamentelor, se aplicau tratamente naturiste. Bolnavii erau tratați prin arome, muzică și prin culorile din interiorul templelor. La baza vindecării prin culori stăteau și stau și în prezent culorile: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, adică, pe scurt, ROGVAIV.

Ieșind, însă, din spectrul cromoterapiei, putem totuși afirma cu certitudine: culorile au existat și vor continua să existe mereu în viața noastră. Sunt prezente peste tot: în natură, în vestimentația noastră, în alimentație, cosmetică, mediul ambient al căminului sau al biroului, medicină și artă. Cu alte cuvinte, culorile dau un sens vieții noastre. Ele acționează atât la nivel psihic, cât și în ameliorarea unor afecțiuni patologice ale corpului. Culorile se împart în două mari grupe:

·        culori calde, în cadrul cărora sunt incluse: roșul, oranjul, verdele, galbenul; acestea au efect stimulator asupra psihicului

·        culori reci, dintre care amintesc: indigoul, albastrul și violetul, cu efecte inhibatoare, neutralizante, sedative.

În cele ce urmează, sintetic, voi prezenta câteva efecte ale diferitelor culori asupra noastră. Așadar:

Roșul

·        stimulează creșterea numărului globulelor roșii, crește ritmul cardiac, crește tensiunea arterială, dă senzația de căldură și potențează dorința sexuală; cunoaștem cu toții efectul pe care un ruj roșu îl are pe buzele unei femei...

·        privitul unui obiect de culoare roșie stimulează, pe termen scurt, psihicul; însă expunerea prelungită la roșu obosește, deoarece roșul permite eliberarea și folosirea mai rapidă a energiei mentale

·        poate inocula o stare difuză de neliniște și teamă; din acest motiv, în natură, unele plante și animale se folosesc de această culoare pentru a semnaliza pericolul pe care ele îl reprezintă pentru potențialul agresor

Portocaliul/orange

·        reface organismul după instalarea stării de oboseală, stimulează respirația și glandele corticosuprarenale în producerea adrenalinei

·        stimulează digestia

·        este, prin excelență, culoarea creativității, a intelectului

·        facilitează comunicarea, exprimarea sentimentelor și a stărilor sufletești

·        are efect dezinhibator

Galbenul

·        stimulează activitatea pancreasului, digestia, puterea de concentrare și autocontrolul

·        în nuanțe deschise este energizant și favorizează exteriorizarea trăirilor, a emoțiilor și sentimentelor

·        nuanțele mai tari sunt iritante

·        indiferent de nuanță, galbenul stimulează pofta de mâncare

·        asociat cu negrul, provoacă neliniște, teamă; există șerpi și broaște veninoase care au pielea colorată în galben și negru

Verdele

·        echilibrează ritmul cardiac, reducând frecvența și severitatea aritmiilor

·        înlătură stresul, imprimă o stare de calm și relaxare

·        este culoarea protecției, dând senzația de siguranță

·        odihnește și revitalizează, în primul rând psihicul, dar și întregul organism

Albastrul

·        reduce ritmul cardiac, calmează respirația, de aceea se spune că ajută în insomnii și în reducerea emoțiilor și a stresului

·        relaxează, fără a avea efectul tonic al verdelui

·        culoare a abandonului, diluează intensitatea trăirilor, a emoțiilor, favorizând, însă conștientizarea

·        este un bun susținător al toleranței

·        reduce pofta de mâncare

·        are deseori efect de inhibator sexual

Albul

·        odihnitor prin excelență, potențează inactivitatea, inerția

·        poate induce senzația de însingurare

Negrul

·        simbolic, este “culoarea” misterului, a necunoscutului

·        pe fondul altor culori, negrul dă, de obicei, senzația de protecție

·        când este dominant, negrul potențează depresia

Indigo

·        stimulează activitatea glandelor, în special a tiroidei

·        are efecte benefice în afecțiuni ORL, psihoze și astm bronșic

Violet

·        are efecte benefice asupra sistemului nervos, boli ale rinichilor și vezicii urinare, nevroze, insomnii, intoxicații

·        crește imunitatea organismului

·        estompează și reduce energiile în surplus și stimulează intelectul

Culorile joacă un rol semnificativ în modul nostru de a simți și percepe lumea. Ele ne pot influența starea de spirit, așa cum o fac razele de soare sau stropii de ploaie. Așadar, dacă vrei să evoluezi continuu, caută să înțelegi tainele culorilor și modalitatea prin care acestea îți pot deveni aliați în drumul tău către lumină.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

SĂ SUFERI DIN IUBIRE...

Deunăzi vorbeam cu cineva despre ce înseamnă a avea o relație de iubire. Despre a avea o relație în care vrem SĂ FIM, să existăm cu adevărat. Am vorbit despre o relație profundă, de dragoste, pe care putem să o avem cu un partener ales pe viață. De ce am vorbit despre asta? Pentru că interlocutoarea mea a avut o relație pe care a dorit-o doar ea, dar n-a observat la timp asta. Ea voia sentimente, iubire, pasiune, profunzime... Celălalt voia doar... o aventură, doar sex ocazional... Nu sună ca un clișeu?... Așadar, el n-o căuta aproape niciodată. N-o suna, nu-i cerea nimic... În schimb, pentru că ea purta în sufletul ei o mare iubire, îi dădea lucruri pe care el nu le cerea și nici nu le dorea... Ea îi dădea telefon. Ea îl căuta. Ea se ducea la el. Ea se consuma într-o relație în care era, în fapt, singură și credea că asta era ceea ce își dorea... Ea credea că-l voia pe el, iar energiile ce izvorau din subconștientul ei o determinau, continuu, să dea, să dea și iarăși să dea... Pe măsură ce el fugea, ea alerga după el. Pe măsură ce el se îndepărta, ea simțea tot mai multă tensiune, frustrare, neliniște și... toate acestea îmbrăcau forma poleită a iubirii. De fapt, ea căuta, inconștient, să fie nefericită, să aibă emoții care imitau iubirea, nu să trăiască iubirea însăși. Inconștient ea căuta nefericirea, căuta să fie respinsă... cred că respingerea îi dădea un sentiment de implicare, de dragoste și pasiune...
Într-o viață de om, mulți dintre noi trecem și prin acest gen de relație. Trecem prin relații toxice în care suntem respinși și ne simțim răniți. Întrebarea care-mi stăruie mie acum în minte este: cât de mult stăm în asemenea relații?

De ce pun întrebarea asta? Pentru că timpul îndelungat petrecut într-o relație în care nu suntem iubiți înseamnă acumulare, în subconștient, a unei uriașe energii care ne poate ulterior canaliza către relații de același fel, adică toxice, către reacții emoționale diforme și disfuncționale. Se poate ca unii dintre noi să fim atrași de oameni care nu ne iubesc, să ne placă intuitiv aceia care nu ne vor și să ajungem până acolo unde să ne implicăm în relații distructive pentru noi. Nu-i vina celui ce ne respinge, nu-i problema lui!... Problema noastră, însă, ar putea fi tocmai aceea că noi nu înțelegem libertatea celuilalt de a nu ne iubi și de a nu ne alege, dacă nu simte asta. ”Am crezut că și el mă iubește, că și el mă vrea...”, mi-a replicat persoana despre am vorbit mai devreme. Atenție: în iubire nu putem merge drept ghidându-ne de credințe false. Îmbătatul cu apă rece e problema noastră nu a celuilalt... Dintr-un punct obiectiv de vedere privite aceste lucruri, lucrurile sunt foarte simple: atunci când cineva vrea ceea ce vrem și noi, se manifestă. Cineva care vrea să fie cu noi, se comportă ca atare. Dacă nu se comportă ca atare, dar simte totuși anumite sentimente, cu siguranță are rețineri emoționale, are îndoieli nerezolvate și indecizii pe care, oricum, nu le vom rezolva noi. Iar când un om nu simte dragoste și atracție pentru noi, ne va arata asta prin toată ființa sa. Atenție trebuie să manifestăm la interpretările pe care le facem în mintea noastră. Ne gândim ușor că celălalt simte ca și noi, vrea ce vrem noi, ne amăgim legat de o privire aruncată, de cuvinte rostite, ne legăm de amănunte mărunte pentru a ne susține himera că avem o relație...

Nu puțini sunt oamenii care au trăit relații imaginare și suferințe nenumărate, doar pentru că au interpretat mici gesturi ca fiind alegeri, decizii și confirmări ale sentimentelor celuilalt. Încerc să transmit tuturor acelora care se regăsesc în aceste cuvinte un sfat: fiți sinceri cu voi înșivă și veți suferi mai puțin! Priviți cu sinceritate și curaj către acela care NU alege să aibă o relație cu voi, acceptați cu seninătate asta și veți suferi mai puțin sau chiar deloc. Nu vă veți mai amăgi și vă veți scuti de suferința din dragoste, de suferința cauzată de respingere. Dacă puteți să închideți o relație imaginară de la început, înseamnă că vă faceți vouă înșivă un mare serviciu: veți da, cu adevărat, dovadă de IUBIRE DE SINE.

Dacă alegem să ne implicăm în relații în care reciprocitatea este evidentă, manifestă și clară, ne vom scuti de o mulțime de emoții negative, de frustrări și tensiuni, care nu rămân fără consecințe în timp. Alegeți să spuneți ”NU” suferinței înainte ca ea să înceapă!... Dar pentru asta trebuie să înțelegem cu toții forța liberului arbitru și faptul că iubirea, în sufletul tău sau al altuia, este sau nu este!... Dacă nu este, nu putem face nimic s-o trezim. Când forțăm lucrurile, când ne imaginăm că se poate, când credem că am putea fi doriți dacă am fi mai buni, dacă am avea un cont mai ”gras” în bancă sau o mașină mai luxoasă, înseamnă că mai avem de învățat multe cu privire la cunoașterea libertății de alegere a ființei umane. Mai bine să nu încercăm să constrângem pe nimeni cu nimic în niciun fel. Constrangerea asupra altuia ne ia din propria libertate, ne leagă de un om care nu ne iubește și ne face sclavul emoțiilor. A accepta că altul nu simte ce simțim noi este expresia inteligenței emoționale și arta de a căuta fericirea prin mijloace corecte. Într-o relație în care sunt doi, sentimentele sunt reciproce, iar reciprocitatea se manifestă ca atare. Dacă nu-i reciprocitate, e mai frumos să așteptăm până va fi, dar de la o altă persoană. Să ne bucurăm de viață, de fiecare clipă, să iubim ceea ce avem și să fim convinși că soarele adevărat strălucește și-n relațiile de iubire, pentru toți cei care nu-l confundă cu becul...

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

LECȚIA 13 PENTRU VIAȚĂ – DELFIN SAU STICLĂ

Ai văzut vreodată cum se joacă delfinii?

Nu mă refer la cei ținuți în captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.

Trăiesc lângă ocean și, din când în când, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu își vânează hrana, nici nu fug de un atacator și nici nu vor să ajungă într-un anumit loc. Pur și simplu se distrează. Ei înoată printre valuri, se ascund sub ele și, crede-mă, fac surfing.

 

Ai văzut vreodată vreo sticlă în mare?

Știi ce se întamplă cu ea... Valurile o aruncă încolo și încoace, o înghit și o scuipă, iar la suprafață fac ce vor cu ea.

 

Între acestea avem și noi de ales. Între delfin și sticlă.

Delfinii folosesc valurile. Ei nu pot decide cât de mari vor fi acestea, când îi vor ajunge sau când se vor sparge, ci iau fiecare val în parte și hotărăsc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom înota, iar acesta e bun de surfing. Ei pot hotărî!

Sticla nu!

Valurile o aruncă așa cum vor ele. Se află la discreția lor și plutește până ce e aruncata pe plajă, respinsă de ape, ca un lucru lipsit de importanță.

Ce ești tu, oare, în oceanul vieții, delfin sau sticlă?

Folosești împrejurările, șansele în avantajul tău?

Sau ești o sticlă aruncată la întâmplare, dependentă de ziua de mâine, care decide în locul tău?

Speri și, în același timp, te temi de ghinion?

Nu poți decide cât de mari sunt valurile sau când și unde se vor sparge; ceea ce te face sa fii un învingător sau un ratat este tocmai reacția la împrejurări.

 

 

Autor text: Michael Beer

PLÂNSUL DE BUCURIE

”Bună seara! Am o singură întrebare legată de lacrimi și nu găsesc nicio explicație logică. Mă uit la televizor și văd o dramă și, fără să vreau, îmi dau lacrimile, la fel pățesc și dacă cineva spune o vorbă bună despre mine. Ați putea să îmi răspundeți? Vă mulțumesc anticipat.”

 

Astăzi voi începe un proiect, acela de a răspunde prin articole la întrebările pe care tu, dragul meu cititor, mi le adresezi prin platforma ziarului online drag ție, brasov.net. Și pentru că deja am primit prima solicitare în acest sens, mă voi grăbi să răspund. Așadar, azi vorbim despre plâns, mai exact despre plânsul dintr-o altfel de emoție decât cea negativă, plânsul de bucurie.

Cu siguranță, fiecare dintre noi a văzut la persoane din jurul său sau a simțit pe propia piele acest gen de manifestare a emoției pozitive. Sportivii au deseori, în văzul tuturor, momente de emoție pozitivă, la finalul unei competiții în care au ieșit victorioși sau în momentul intonării imnului lor național. Și acesta e doar unul din exemple.

Bineînțeles că suntem diferiți și în acest caz: există persoane care simt lacrimi pe obraz la cea mai mică emoție speculată intens într-un film (câți, oare, dintre noi n-am plâns atunci când micul Babe din filmul ”Babe” (1995) a reușit, după ce a învins nenumărate obstacole și suferințe, să câștige cu stăpânul său concursul de dresaj al câinilor ciobănești, rămânând amândoi nemișcați în mijlocul imensei pajiști, transfigurați de bucurie la auzul uralelor mulțimii dezlănțuite?), iar alții, dimpotrivă, pot fi genul de persoane care nu plâng niciodată, indiferent de spectacolul real sau fictiv la care asistă. Iar între acești doi poli de persoane... bineînțeles că suntem toți ceilalți care ne emoționăm în grade diferite la diverse provocări pe care viața ni le aruncă în cale.

 

Plângi vizionând reclame?

Cei ce lucrează în publicitate încearcă să se ”joace” cel mai mult cu emoțiile noastre fundamentale și, uneori, chiar reușesc... În facultate am studiat o materie care se numea ”Psihologia reclamei” și care aborda, foarte interesant, toate aspectele emoționale pe care le urmărește orice material publicitar. Știți, oare, reclama ce se difuzează de curând la TV și care începe cu: ”Ar putea să fie fiul tău... fratele tău... pentru el ar putea să fie prea târziu... dar viața merită a doua șansă...” dublată de cadre de imagini cutremurătoare?... Sau pe cea în care tatăl, aflat la vârsta senectuții, îl întreabă repetitiv pe copil, acum matur, despre un fluture, iar apoi, văzând că acesta s-a enervat, îi dă un jurnal în care scrisese cum că a douăzeci și una oară oară copilul, mic fiind, l-a întrebat, iar el i-a răspuns cu dragoste că este un fluture...

Unii pot râde acum și pot spune că este o prostie această emoție care m-a cuprins doar reamintindu-mi aceste reclame, însă acestora aș vrea să le aduc aminte filmul ”Cu nașu’ la psihiatru” (1999), unde Robert De Niro plânge văzând o reclamă la TV unde un bărbat se plimbă cu fiul său la țară. O asemenea imagine plină de tandrețe îl face să izbucnească în lacrimi, nu uita, tocmai pe unul din capii mafiei din New York!...

Plângi când îi revezi pe cei dragi?

Reîntâlnirile ne reamintesc și suferințele îndurate de la despărțirea de ființa dragă. Plânsul alături de cineva drag, revăzut după o lungă despărțire nu este o noutate, zic eu, pentru nimeni, chiar dacă ai trăit tu această emoție sau ai văzut-o manifestându-se la alte persoane din jurul tău. Filmul lui Roberto Benigni, ”Viața e frumoasă”, răsplătit la Cannes, în 1998, cu trofeul Palme D’Or, prezintă emoționant povestea băiețelului salvat de la moarte și disperare prin sacrificiul tatălui și care își regăsește mama. Câți, oare, am plâns la acest film cu lacrimi mari curgându-ne pe obraji?...

 

Plângi ca urmare a unei victorii sau a unui succes?

Victoria ne amintește toate suferințele îndurate pentru a o obține, iar în război, pe toți camarazii care nu mai sunt alături de noi să se bucure împreună cu noi. Victoria anunță și viitoarea despărțire de toți cei ce o sărbătoresc astăzi. O a treia ipoteză poate fi aceea că lacrimile sunt utile, ele ușurând sentimentele de invidie și ostilitate ale spectatorilor. Chiar dacă nu ne plac pe noi, ca și competitori, în cazul unei victorii, lacrimile noastre pot provoca, în mod empatic, o emoție pozitivă opusă. Este mai dificil să urăști un învingător înlăcrimat decât unul radios și triumfător!...

 

Extazul mistic: plângi când intri în comuniune cu o Divinitate?

Bucuria extazului și lacrimile ce-l însoțesc pot fi comparate cu bucuria regăsirii și bucuria de a fi învingător. Pentru credincioși, sentimentul uniunii cu Dumnezeu este atât victoria asupra condiției de om prea aplecat spre cele lumești, cât și un sentiment de reîntâlnire cu cea mai iubită Ființă. Nu mă pot abține să nu amintesc aici bucuria aproape mistică pe care au trăit-o de curând mii de oameni adunați în Piața San Pietro din Roma, la vederea feței serenice a noului papă...

 

Exemplele mele de mai sus ne învață câte ceva despre lacrimile de bucurie: ele apar adeseori atunci când bucuria este impregnată de tristețe, bucurie a momentului prezent, dar tristețe la amintirea suferințelor/neîmplinirilor trecute. Uneori lacrimile însoțesc și perspectiva unei suferințe viitoare sau a unei bucurii aproape de neimaginat ca fiind posibilă în viețile noastre încărcate de greutăți. Ciudat sau nu, plânsul nu este doar apanajul tristeții, ci și al bucuriei, sau, cum ar spune un ilustru profesor al cărui respect veșnic i-l port, ”mai ales al bucuriei”. Iar bucuria este, fără îndoială, o experiență intensă și dorită, care are diverse forme de manifestare, pornind de la zâmbetul sincer, buna dispoziție, râsul zgomotos, strigătul, săritul în sus, fredonatul sub duș sau în mers și mergând până la plâns sau chiar extaz. Căutând să descoperim în noi formele personale de manifestare a bucuriei, vom fi mai fericiți, căci, indiferent sub care formă va apărea la un moment dat, o vom accepta și primi cu brațele deschise, ca pe cel mai de preț semn al laturii noastre emoționale.

 

Cu drag,

Ștefania